Cei patru ani care au separat Campionatul Mondiale de Fotbal din Franța de cel care a început în Japonia și Coreea de Sud au bulversat complet fundamentele economiei fotbalului internațional.
Factura deliranta de 8 miliarde de dolari (care include doar costurile pentru infrastructura sportiva și transport) cu care debuteaza actuala competiție fotbalistica îi face pe mulți sa se gandeasca ca lucrurile nu sunt tocmai perfecte în lumea fotbalistica, relateaza Le Figaro economie.
În decurs de zece ani, sumele platite pentru drepturile de transmisie televizata în principalele cinci state din Europa au crescut foarte mult, atingand valoarea de 2,5 miliarde de euro.
Ele reprezinta mai mult de jumatate din veniturile pe care le obțin cluburile de fotbal. De la un campionat mondial la altul, aceste sume s-au multiplicat de 10 ori.
Un singur operator – grupul german Kirch, acum în faliment – a deținut din partea FIFA drepturile de comercializare. Pentru a-și rentabiliza investițiile uluitoare, grupul german trebuia sa le revanda foarte scump în celelalte țari.
În Franța, de exemplu, TF1 trebuie sa reușeasca sa-și acopere o investiție pentru perioada 2002-2006 de 168 de milioane de euro. Pentru a atinge acest scop, echipa Franței trebuie sa ajunga în etapele superioare ale competiției, pentru a justifica tarifele publicitate cerute de postul de televiziune.
Drepturile de transmisie astronomice „au înroșit” și conturile multor canale de televiziune cu plata (de exemplu, Premiere, deținut de KirchMedia).
Angajate într-o cursa infernala pentru audiența, ceea ce presupune, desigur, exclusivitatea transmisiilor, companii de televiziune ca ITV Digital (Marea Britanie), Via Digital (Spania) sau Telepiu și Stream (Italia) se afla acum la capatul puterilor.
Incapabile sa faca fața scadențelor de plata a sumelor datorate cluburilor, multe companii de televizune sunt amenințate cu falimentul.
Situația este foarte grea mai ales în țarile care nu au un campionat puternic și unde șomajul îi amenința pe jucatori (În Marea Britanie, numai în randul jucatorilor profesioniști, peste 500 de fotbaliști sunt în aceasta situație).
Companiile de televiziune spera ca înțelegerile sa nu mai fie afectate de supralicitație. Daca unele federații de fotbal au promis ca se vor renegocia drepturile de transmisie, sumele solicitate în acest sens scazand, batalia din domeniul televiziunii se muta treptat la radio.
În Franța, pentru prima oara, un singur post de radio are exclusivitatea transmisiilor meciurilor din Coreea și Japonia.
Veniturile fotbaliștilor
Remunerațiile pe care le primesc sportivii variaza în funcție de posibilitațile campionatelor în care joaca, daca conducatorii de cluburi își permit sau nu sa faca fața (salariile reprezinta în unele cazuri pana la 605 din costurile cluburilor).
Victoria Franței la campionatul din 1998 a crescut pretențiile jucatorilor acestei selecționate. Ei au evoluat de atunci doar înafara Franței (cu doua excepții: Dugarry – Bordeaux și Leboeuf – Marseille), în campionare mai active, în țari unde fiscalitatea este mai ușoara.
Plecarea starurilor naționale a lasat cluburile franceze într-o situație dificila, reliefata de încapacitatea lor de a ajunge în fazele superioare ale Ligii Campionilor. De partea opusa sunt cluburile engleze, spaniole și italiene, care-și permit sa plateasca sume astronomice pentru jucatori ca Zidane, Beckham sau Vieri.
În 1998, venitul celor mai bine platiți 20 de fotbaliști din lume totaliza 64 de milioane de euro. În acest sezon, același top este platit cu 144 de milioane de euro. Zidane, de exemplu, primește la Real Madrid un salariu cu 30% mai mare decat i se oferea la Juventus Torino (500.000 euro pe luna).
Barthez, care și-a renegociat în iarna trecuta contractul cu Manchester United, primește acum 80.000 de euro pe saptamana. Însa nu toți fotbaliștii francezi au avut același succes la negocieri. Anelka, neselecționat pentru mondiale, nu a putut convinge conducerea Liverpool ca talentul lui valoareaza 304.000 de euro net pe luna.
Poate ca și cluburile au început sa se gandeasca ca salariile jucatorilor au atins niveluri neacceptabile.
Transferurile istorice se succed
Cluburile de fotbal europene, chiar epuizate de sumele pe care trebuie sa le plateasca pentru salarii și de întarzierea plaților pentru drepturile de televizare, tot mai gasesc resurse pentru a face așa numitele „transferuri istorice”.
De un an, Figo nu mai deține recordul celui mai scump transfer din istorie (42,66 de milioane de euro). El a fost surclasat de Zidane, pentru care Realul a platit 75 de milioane de euro. Însa prima poziție in acest clasament este din nou amenințata.
Arsenal, campioana Angliei în 2001-2002, vrea sa-l aiba cu orice preț pe jucatorul de la Juventus, David Trezeguet. Daca transferul va avea loc, suma vehiculata fiind de 80 de milioane de euro, acesta va fi noul record mondial.
O spirala inflaționista?
Pentru ca fotbalul este un fenomen care atinge categorii sociale diferite, companiile se înghesuie sa sponsorizeze compatițiile. Însa, FIFA cere tot mai mult celor 15 sponsori oficiali, printre care se numata Coca-Cola, FujiFilm, Philips.
Suma platita aceste companii a depațit anul acesta 54 de milioane de euro. Aceasta valoare a crescut de patru ori în decurs de zece ani.
Ramane de vazut daca prea mult fotbal -la televizor, pe undele radio și în reclame- nu va taia gaina cu oua de aur. Deoarece, la ora numaratului banilor, unii ar putea sa se uite în gol.
Elena StanciuZIARUL FINANICAR