Rottweiler, Ciobanesc Caucazian, Bulldog, Fila, Mastino, Dog de Bordeaux, Shar Pei… Lista este lunga si cuprinde 34 de rase încadrate în sectiunea 2, din cadrul celei de-a doua grupe FCI.
Ce au ei în comun? Au fost si sunt indispensabile ajutoare ale omului, ne-au pazit si ne pazesc gospodariile, casele, familiile. Au fost, si din pacate mai sunt, uneori, pusi sa lupte pentru amuzamentul unora.
Astazi, pentru aceste calitati, multi dintre acesti câini au ajuns sa fie blamati, condamnati, uneori chiar prin lege, uitându-se ca noi, oamenii, i-am apreciat si i-am selectionat special ca ei sa fie asa cum sunt…
Si mai au ceva în comun rasele amintite: sunt numite, global, molosi, datorita unor caracteristici morfologice comune. Molosii sunt acum o familie foarte numeroasa, care cuprinde atât „clasicii” încadrati în grupa a II-a, cât si alte multe „rude” mai apropiate sau mai îndepartate, presarate prin alte grupe (exista chiar si molosi-pitici, de companie).
Apoi, exista o gramada de (pretinse) rase neomologate si considerate a fi tot molossoide, unele dintre ele adevarate fosile vii, altele simple inventii ale unui crescator.
În cadrul acestui Dosar special ne-am oprit asupra interesantelor si controversatelor povesti care s-au nascut pe seama istoriei si originilor fascinantei lumi a molosilor.
DOG ARGENTINIAN
Istoric: În anul 1925, fratii Antonio (18 ani) si Augustin Nores Martinez (17 ani) si-au pus în minte sa creeze un o rasa specializata în vânatoarea de mistreti – „sport” foarte popular in Argentina, numit Monteria. În acelasi timp rasa visata de ei trebuia sa fie un bun câine de paza si de familie. Se pare ca noua rase au stat la baza obtinerii Dogului Argentinian: Bulldog, Bull Terrier, Câine de Pirinei, Dog German, Mastiff, Boxer, Pointer, Irish Wolfhound, Dog de Bordeaux.
Caracteristici: Foarte robust, activ, energic, agil si curajos. Calm, afectuos si docil, el are nevoie de compania stapânului sau. Agresiv si dominant fata de ceilalti câini, redutabil atunci când apara o proprietate. Trebuie sa primeasca o educatie ferma, dar fara brutalitate. Surditatea si afectiunile dermatologice sunt probleme destul de frecvente în cadrul rasei.
Sfaturi: Trebuie sa faca multa miscare. Nu poate fi tinut iarna afara, fiind sensibil la frig. Vara, nu trebuie sa stea prea mult la soare.
Culoare: alb. Orice pata de culoare îl descalifica.
Înaltime: masculi – 62-65 cm; femele – 57-60 cm.
Greutate: 40-50 kg.
FILA BRASILIERO
Istoric: Bloodhounzii adusi în Brazilia de catre conchistadori au fost împerecheati cu unii câini autohtoni, rezultând Fila Brasileiro. Initial câine de urmarire a sclavilor fugari, a devenit conducator de turme, iar mai târziu câine de paza.
Caracteristici: Curajos, navalnic, hotarât si viteaz, acest câine poate fi calm, sigur de sine, ascultator cu stapânii, foarte tolerant cu copiii. Este neîncrezator în straini. Educatia lui trebuie facuta cu blândete.
Sfaturi: Se adapteaza greu într-un apartament. Are nevoie de spatii mari si de multa miscare, dar nu rezista bine la frig.
Utilizare: Câine de turma, de paza, de vânatoare (vânat mare), de companie.
Culoare: sunt permise toate culorile uniforme (dar nu alb, gri-soarece, black and tan sau albastru), tigrate cu dungi mai mult sau mai putin întunecate. Se permit pete albe (pe picioare, pe piept si în vârful cozii) cu conditia sa nu acopere mai mult de un sfert din suprafata totala.
Înaltime: masculi – 65-75 cm, femele – 60-70 cm.
Greutate: masculi – minim 50 kg, femele – minim 40 kg.
SHAR PEI
Istoric: Rasa chineza foarte veche, existând de peste doua milenii în provinciile chineze de la sud de Marea Chinei. Paznic al templelor, câine de lupta, vânator de mistreti, Shar Pei a fost utilizat si pentru supravegherea turmelor. În 1947, cresterea câinilor a fost interzisa în China. În 1970, câteva exemplare au fost exportate din Hong-Kong în USA si în Europa, rasa fiind astfel salvata de la disparitie. Exista si varianta Mini-Pei (15 kg, 35 cm), nerecunoscuta înca de FCI.
Caracteristici: Are un caracter dominant, este adesea agresiv cu ceilalti câini. Echilibrat, calm si afectuos cu stapânul. Iubeste copiii.
Sfaturi: Traieste bine în apartament, cu conditia sa faca miscare zilnic. Nu poate fi tinut afara iarna. Are o piele foarte sensibila, afectiunile cutanate sunt foarte frecvente, iar pliurile trebuie sa fie curatate si „inspectate” frecvent.
Utilizare: Câine de paza si de companie.
Culoare: întotdeauna uni, negru, roscat, brun, bej sau crem.
Înaltime: 40-51 cm.
Greutate: aprox. 20 kg.
BOXER
Istoric: Primele mentionari ale rasei dateaza din Germania secolului al XVII-lea. Boxerul a rezultat, se pare, din împerecherea molosilor cu rase germane locale, de tipul Bullenbeisserului. La sfârsitul secolului al XIX-lea s-au facut si încrucisari cu Bulldogi englezi, rezultând tipul actual de Boxer. Rasa a fost folosita de armata germana în timpul primul razboi mondial.
Caracteristici: Dinamic, impetuos, dominant. Este echilibrat, calm, jucaus si sociabil, foarte fidel si profund atasat de întreaga familie a stapânului sau. Vigilent si suspicios cu strainii.
Sfaturi: Se acomodeaza într-un apartament, dar are nevoie de multa miscare. Suporta greu frigul.
Utilizare: Câine utilitar (politie, ghid pentru orbi) si de companie.
Culoare: roscat sau tigrat. Roscatul merge de la galben clar la rosu întunecat, de preferinta rosu-aramiu. Masca este neagra. Varietatea tigrata prezinta dungi închise sau negre pe un fond roscat. Marcajele albe sunt admise.
Înaltime: masculi – 57-64 cm, femele – 53-60 cm.
Greutate: 25-30 kg.
DOG GERMAN
Istoric: Se spune ca este urmasul molosilor antici si al câinilor Alanilor (un trib nomad venit din Persia). Si astazi, în SUA este numit Marele Danez, iar în Italia i se spune Alano.
Caracteristici: Câine blând, tandru, sensibil, afectuos, mai ales cu copiii. Echilibrat, calm, foarte tacut, nu devine agresiv decât atunci când este absoluta nevoie. Educarea lui trebuie sa începa timpuriu, cu fermitate, blândete si rabdare.
Sfaturi: Sportiv, are nevoie de spatiu si de exercitii, dar nu poate trai afara. În perioada de crestere nu trebuie sa faca efort fizic.
Utilizare: Câine de paza si de companie.
Culoare: exista patru varietati:
tigrat – fond galben, cu dungi negre; masca neagra este de preferat o galben uni, în diferite nuante, pâna la aramiu; masca neagra este de preferat o negru uni – se admit marcaje albe pe picioare si pe piept o albastru – se admit marcaje albe pe picioare si pe piept o arlechin – fond alb cu pete negre bine repartizate pe tot corpul, de dimensiuni variabile si contur clar delimitat.
Înaltime: masculi – minim 80 cm; femele – minim 72 cm
Greutate: 50 – 70 kg.
ROTTWEILER
Istoric: Înca din Evul Mediu, în orasul german Rottwil, acest câine puternic si curajos pazea vitele si apara negustorii împotriva banditilor. Importanta breasla a macelarilor l-a adoptat si, câteva secole, s-a numit Câinele Macelarilor.
Caracteristici: Robust, echilibrat, calm dar cu un temperament puternic si dominant (în special masculii). Trebuie sa lase impresia unei forte linistite. Nu latra niciodata inutil. Devotat, foarte atasat stapânului, este rabdator cu copiii. Paznic eficace, se poate comporta agresiv fata de straini. Este absolut obligatoriu sa primeasca o educatie timpurie, foarte ferma dar facuta fara brutalitate, pentru a obtine o subordonare impecabila.
Sfaturi: Are nevoie de mult spatiu si exercitii. Nu suporta sa fie închis sau legat. Suporta greu caldura.
Utilizare: Câine de paza, politie si armata. Câine de companie.
Culoare: negru cu marcaje de foc, bine delimitate, pe obraji, sub ochi, pe fata, pe linia inferioara a cozii, piept, membre si sub punctul de insertie a cozii.
Înaltime: masculi – 61-68 cm; femele – 56-63 cm.
Greutate: masculi – 50 kg; femele – 42 kg.
DOG DE BORDEAUX
Istoric: Este singurul dog francez si una dintre cele mai vechi rase din Franta. În Evul Mediu era folosit la lupte si la vânatoare. Prima descriere, sub numele de Dog dÂ’Aquitaine, dateaza din secolul al XVIII-lea si îi apartine marelui naturalist Buffon. Mult timp a fost desemnat drept câine de macelari, având ca sarcina paza cladirilor acestei bresle.
Caracteristici: Vechi câine de lupta, creat pentru a pazi cu vigilenta si cu un mare curaj, dar fara agresivitate. Calm, sensibil, este foarte atasat stapânului si foarte afectuos cu copiii. Nu latra mult. Detesta singuratatea si lipsa de activitate. Pentru a nu deveni periculos, trebuie sa fie perfect educat.
Sfaturi: Are nevoie de spatiu si de exercitii. Nu suporta prea bine nici gerul, nici caldura.
Utilizare: Câine de paza si aparare. Câine de companie.
Culoare: de culoare acajou sau roscat, cu masca rosie sau neagra. Se prefera câinii bine pigmentati. Petele albe sunt admise pe piept si pe labe.
Înaltime: masculi – 60-68 cm, femele – 58-66 cm.
Greutate: masculi – min. 50 kg, femele – min. 45 kg.
MASTIFF
Istoric: Rasa de origine britanica. Denumirea Mastiff dateaza din secolul al XIV-lea. Primul Standard a fost elaborat în 1883. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, rasa a fost în pragul disparitiei si a putut fi salvata doar datorita exemplarelor aflate în SUA.
Caracteristici: Incoruptibil si curajos, este unul dintre cei mai eficienti gardieni. Fata de stapâni este blând, docil, afectuos. Daca nu este corect socializat si riguros educat poate deveni un mare pericol pentru stainii cu care vine în contact.
Sfaturi: Îi trebuie mult spatiu si multa miscare. Parul trebuie periat saptamânal. Este sensibil la ger dar, pe de alta parte, suporta foarte greu temperaturile ridicate.
Utilizare: Câine de paza dar si de companie.
Culoare: galben-roscat, rosu-aramiu, aramiu tigrat. Întotdeauna botul, trufa, urechile si conturul pleaopelor sunt negre.
Înaltime: masculi – min. 75 cm, femele – min. 66 cm.
Greutate: 70-100 kg.
MASTINO NAPOLETANO
Istoric: Descendent al marilor molosi romani. A supravietuit, de-a lungul secolelor, în fermele napoletane, numite mastineria. Selectia rasei începe abia la sfârsitul anilor 1940, datorita celebrului chinolog si scriitor Piero Scanziani.
Caracteristici: Calm, devotat, foarte afectuos cu stapânii, blând si tolerant cu copiii. Fiind curajos si dominant fata de ceilalti câini, trebuie socializat corect. Va fi educat cu fermitate de la cea mai frageda vârsta. NU va face antrenament de atac, caci risca sa devina foarte periculos.
Sfaturi: Are nevoie de mult spatiu si trebuie sa faca miscare, dar efortul fizic sustinut este total contraindicat. Nu trebuie sa doarma pe suprafata dura. Trebuie ferit de temperaturile ridicate, caci poate muri din cauza caldurii, chiar fara sa fi stat la soare.
Utilizare: Câine de paza, de politie si de companie.
Culoare: de preferinta gri, brun, roscat, brun-cerb, uni sau tigrat. Se accepta mici pete albe pe piept si la vârful degetelor.
Înaltime: masculi – 65-75 cm, femele – 60-68 cm.
Greutate: masculi – 60-70 kg, femele – 50-60 kg.
LANDSEER
Istoric: Rasa a primit numele pictorului englez E. Landseer, autorul unui celebru tablou reprezentând un Terra-Nova alb-negru. La începutul secolului al XX-lea, crescatorii germani au început sa selectioneze separat exemplarele de Terra-Nova alb-negru si, prin încrucisari cu alte rase (în principal cu Câine de Pirinei), au obtinut si standardizat Landseerul.
Caracteristici: Este un câine plin de viata, curajos, foarte afectuos si blând, un excelent înotator. Este ceva mai înalt si mai putin solid decât Terra-Nova.
Sfaturi: Nu suporta sa traiasca închis într-un padoc. Are nevoie de compania omului, de mult spatiu si de miscare. Blana trebuie periata zilnic.
Utilizare: Câine salvator, de paza si de companie.
Culoare: alb cu placi negre, discontinue, pe trunchi si pe crupa. Gâtul, pieptul, abdomenul, membrele si coada trebuie sa fie albe. Capul este negru, botul alb.
Înaltime: masculi – 72-80 cm, femele – 67-72 cm.
Greutate: 50-70 kg.
TOSA
Istoric: Cunoscuta si sub alte denumiri – Tosa-Ken, Mastiff Japonez, dar, mai ales, Japaneze Fighting Dog – Tosa este o rasa care a fost creata pentru lupte. Japonezii vedeau în acest câine întruchiparea razboinicului perfect si îl respectau pentru comportamentul în lupta într-atât încât samuraii studiau luptele de Tosa pentru a învata ce înseamna curajul si tenacitatea. Este supranumit Sumo-dog si Câinele-samurai. Rasa a fost creata la sfârsitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, prin încrucisarea unor câini autohtoni cu diverse rase aduse de europeni: Bulldog, Dog German, Mastiff, Bull Terrier.
Caracteristici: Câine deosebit de calm, rabdator si curajos. Foarte atasat de stapân, dar neîncrezator fata de straini. Se impune sa fie ferm educat.
Sfaturi: Trebuie periat saptamânal si trebuie sa faca multa miscare.
Utilizare: Câine de paza si de companie.
Culoare: Se prefera roscat uniform. Toate nuantele de rosact sunt permise. Se accepta marcajele albe.
Înaltime: masculi – min. 60, 5 cm, femele – min. 54,5 cm.
Greutate: aprox. 40 kg.
MASTIFF SPANIOL
Istoric: Este originar din Estremadura, zona muntoasa din sud-vestul Spaniei. Se spune ca ar fi descendentul Mastiffilor si al molosilor romani. Cândva era folosit pentru luptele între animale, drept câine de razboi, precum si la vânatoarea de mistreti. În Spania, rasa mai este numita si Mastiff de Estremadura sau Mastiff de la Mancha.
Caracteristici: Rustic, energic, sigur pe el, mândru si echilibrat. Este foarte atasat de stapâni si blând cu copiii. Fata de persoanele straine este neîncrezator, chiar ostil. Are un latrat profund si foarte puternic.
Sfaturi: Are nevoie de mult spatiu de miscare. Trebuie educat cu fermitate, de la vârsta frageda. Blana va fi periata saptamânal.
Utilizare: Câine de paza (paza turmelor, a gospodariilor) si protectie, câine de vânatoare (pentru mistreti), câine de companie.
Culoare: cele mai apreciate sunt robele unicolore în nuante de galben, aramiu, maro-roscat si negru.
Înaltime: masculi – min. 77 cm, femele – min. 72 cm.
Greutate: 50-70 kg.
MASTIFF DE PIRINEI
Istoric: Rasa spaniola originara de pe versantele meridionale ale Pirineilor. Nu trebuie confundat cu Câinele de Pirinei (selectionat de francezi), desi sunt destul de asemanatori, ba chiar înruditi. Timp de secole, Mastifful de Pirinei a pazit turmele ciobanilor spanioli.
Caracteristici: Calm, nobil, afectuos fata de stapâni, dar curajos, chiar feroce fata de strainii care îi încalca teritoriul. Fata de ceilalti câini este binevoitor si tolerant. Are nevoie de educatie ferma.
Sfaturi: Nu poate trai în apartament sau închis în padoc. Trebuie periat saptamânal.
Utilizare: Câine de turma, de paza si protectie, dar si câine de familie.
Culoare: alb, având întotdeauna masca bine definita si urechile colorate. Unele exemplare au pete nete de aceeasi culoare ca masca, repartizate pe corp. Robele alb uni si cele tricolore sunt de nedorit. Vârful cozii si extremitatile membrelor sunt întotdeauna albe. Culorile cele mai apreciate sunt: alb cu pete de culoare gri, galben, bej, brun, argintiu, nisipiu, negru.
Înaltime: masculi – min. 77 cm, femele – min. 72 cm.
Greutate: 55-70 kg.
CAINE DE PIRINEI
Istoric: Conform teoriilor clasice, stramosul lui îndepartat este Dogul de Tibet. Rasa începe sa fie cunoscuta de prin secolul al XVII-lea, când câinii de acest tip protejau turmele împotriva lupilor si a ursilor, pazeau casele si castele, fiind foarte apreciati la curtea lui Ludovic XIV. Astazi este foarte popular în SUA si în Japonia, pe când, în Europa, este o raritate în afara granitelor Frantei.
Caracteristici: Câine independent, mândru, dominant, destul de dificil. Este obligatoriu sa fie educat cu fermitate, de când este mic. Alfel stapânul poate avea mari probleme.
Sfaturi: Se adapteaza greu la viata în oras. Are nevoie de mult spatiu si de libertate, pentru a nu suferi tulburari de comportament. Nu trebuie sa fie tinut în padoc. Blana va fi periata de 2-3 ori pe saptamâna.
Utilizare: Câine de turma, de paza si de companie.
Culoare: alb cu sau fara pete gri sau galbui pe cap, pe urechi si la baza cozii. Se accepta si câteva pete pe corp.
Înaltime: masculi – 70-80 cm, femele – 65-72 cm.
Greutate: masculi – aprox. 60 kg, femele – aprox. 45 kg.
SARPLANINAC
Istoric: Mai este denumit si Ciobanescul Ilir. Sarplanina este o rasa crescuta din vremuri stravechi în regiunea muntelui Shara, la frontiera între Kosovo si Macedonia. Se pare ca a ramas practic neschimbat, în zona muntilor Iliriei, unde acest câine de turma este si astazi un ajutor de neînlocuit.
Caracteristici: Este un companion fidel, calm, blând, sensibil, total devotat stapânlui sau. Gardian exemplar, incoruptibil, vigilent, dotat cu un puternic instinct de paza. Are un curaj extraordinar.
Sfaturi: Poate trai si într-un apartament, cu conditia sa faca zilnic multa miscare. Nu trebuie lasat mult timp singur. Are un caracter puternic, de aceea trebuie educat cu fermitate. Va fi periat saptamânal.
Utilizare: Câine de turma si de companie.
Culoare: unicolor, în toate nuantele de la alb la brun închis. Griul fumuriu si griul închis sunt cele mai apreciate culori. Nu se admit robe „baltate”, tigrate sau cu pete albe.
Înaltime: masculi – în medie 62 cm, femele – în medie 58 cm.
Greutate: masculi – 35-45 kg, femele – 30-40 kg.
SAINT BERNARD
Istoric: Acest tip de câine era crescut înca din secolul al XVII-lea, la manastirea Grand Saint-Bernard, în Elvetia. Datorita calugarilor de la aceasta manastire, Saint Bernardul si-a câstigat reputatia de „salvamontist”. Initial nu exista decât varietatea cu par scurt (astazi aproape necunoscuta de public), apoi, prin încrucisarea cu Terra-Nova, s-a obtinut si Saint Bernardul cu par lung.
Caracteristici: Este calm, linistit, blând, sociabil si prietenos, de un devotament fara limite. Adora copiii. În general este neîncrezator fata de straini. Agresivitatea fata de om sau fata de alti câini este un defect foarte grav.
Sfaturi: Acest câine are nevoie de mult „spatiu locativ” si de miscare, dar fara sa faca efort fizic sustinut. Suporta foarte greu caldura. Trebuie periat zilnic.
Utilizare: Câine salvator si de companie.
Culoare: alb cu pete rosu-brun, de diverse dimensiuni si contur neregulat. Se admit si pete brune tigrate.
Înaltime: masculi – min. 70 cm, femele – min. 65 cm.
Greutate: 55-100 kg.
CIOBANESC CAUCAZIAN
Istoric: Originar din Caucaz, acest ciobanesc de talie mare este, probabil, unul dintre descendentii directi ai Cetrasiaticului. Timp de sute de ani, rasa fost aproape necunoscuta în afara Caucazului. Armata Sovietica a introdus Caucazianul în rândurile câinilor de serviciu, folosindu-l la paza obiectivelor militare si a lagarelor.
Caracteristici: Foarte rustic, rezistent, capabil a se adapta la orice conditii climaterice. Este foarte neîncrezator, chiar agresiv fata de straini. Din acest motiv, este absolut obligatoriu sa fie corect socializat si educat cu fermitate, de când este pui.
Sfaturi: Are nevoie de multa miscare si de spatiu. Se adapteaza foarte greu într-un apartament. Un periaj saptamânal este suficient.
Utilizare: Câine de turma, de paza si aparare.
Culoare: gri în diverse nuante, cu „ape” în tonuri mai deschise sau aproape roscate. De asemenea, coloritul de baza poate fi roscat-ruginiu, bej sau alb, tigrat sau nu, cu sau fara pete.
Înaltime: masculi – min. 65 cm, femele – min. 62 cm.
Greutate: 45-65 kg.
CIOBANESC DE ASIA CENTRALA
Istoric: Conform unor teorii mai vechi sau mai noi, acest ciobanesc poate fi considerat cel mai vechi tip de molossoid. Este prezent, de milenii, în toate zonele Asiei Centrale si în regiunile învecinate. A fost si este utilizat la paza turmelor si a gospodariilor.
Caracteristici: Rustic, rezistent si nepretentios fata de conditiile climaterice. Câine echilibrat, linistit, dar foarte curajos. Neîncrederea lui fata de persoanele straine se poate transforma în agresivitate. Daca nu este corect socializat si educat, poate deveni un real pericol pentru persoanele straine si pentru câinii cu care intra în contact.
Sfaturi: Nu este un câine „de oras” Are nevoie de multa miscare si de libertate. Nu este indicat sa fie adoptat de catre persoane care nu au experienta în cresterea raselor mari cu caracter puternic dominant. Un periaj saptamânal este suficient.
Utilizare: Câine de turma si de paza.
Culoare: alb, gri, negru, galben-pai, roscat, tigrat sau nu, cu placi sau pete.
Înaltime: maculi – min. 65 cm, femele – min. 60 cm.
Greutate: 40-50 kg.
BERNER SENNENHUND
Istoric: Rasa elvetiana foarte veche, originara din zona Bernei. Poate fi urmasul molosilor legiunilor romane si al câinilor folositi la paza turmelor. Forma actuala a rasei a fost obtinuta printr-un usor „import” de sânge de Terra-Nova.
Caracteristici: Câine rustic, puternic, echilibrat si calm, cu temperament docil si plin de bunatate. Fidel si afectuos cu familia sa. Vigilent si curajos fata de straini, dar nu agresiv. Nu suporta lipsa de libertate si singuratatea. Trebuie educat cu blîndete si rabdare, caci se maturizeaza, fizic si psihic, abia pe la 2 ani.
Sfaturi: Se adapteaza greu la viata în apartament. Iubeste miscarea si statiile largi. Parul lui trebuie periat saptamânal.
Utilizare: Câine de cireada (buvier), de paza, de politie, de tractiune (pentru vihicule usoare) si câine de companie.
Culoare: tricolor – fond de culoare neagra marcaje de foc (brun-rosiatic închis) pe obraji, sub ochi, pe membre si pe piept, plus marcaje albe pe cap, guler si „plastron” alb. Labele si vârful cozii sunt albe.
Înaltime: masculi – 64-70 cm, femele – 58-66 cm.
Greutate: 40-50 kg.
DOG DE TIBET
Istoric: Este originar din platourile înalte ale Asiei Centrale si multi îl considera drept una dintre cele mai vechi rase. Se spune ca ar fi stramosul cvasitotalitatii raselor actuale din categoria câinilor de munte. În stepele de la poalele Himalaiei, era câine de turma si feroce gardian al satelor. Amenintat cu disparitia, în secolul al XIX-lea, a fost standardizat de catre crescatorii britanici.
Caracteristici: Rustic, foarte ezistent, calm, un pic încapatânat, acest câine este foarte afectuos cu familia. Foarte distant, chiar agresiv cu strainii, deosebit de vigilent, mai ales noaptea, este un gardian de exceptie. Trebuie educat cu multa fermitate. De notat ca atinge maturitatea abia catre vârsta de 4 ani, iar femelele intra în calduri doar o data pe an.
Sfaturi: Nu este un câine de apartament. Trebuie sa faca multa miscare.
Utilizare: Câine de turma, de paza si de companie.
Culoare: negru intens, black and tan, maro, diferite nuante de auriu sau de gri, sau gri cu marcaje aurii. Se accepta o mica pata alba pe piept.
Înaltime: masculi – aprox. 66 cm, femele – aprox. 61 cm.
Greutate: 55-80 kg.
BULLDOG FRANCEZ
Istoric: Este unul dintre „piticii” încadrati de catre FCI în grupa câinilor de companie, sectiunea Molossoizi de format mic. În Insulele Britanice, prin împerecherea molosilor cu diversi Terrieri au rezultat „Mastiffii de categoria a II-a”, adica de talie mai mica, precursorii Bulldogului Englez. Ajunsi în Franta, acestia au fost din nou încrucisati cu alte rase mici (în special cu Carlin), rezultând Bulldogul Francez actual.
Caracteristici: Activ, curajos, plin de initiativa, mândru, chiar tâfnos. Pe de alta parte, este jucaus, sensibil, foarte afectuos cu stapânii si deosebit de prietenos cu copiii.Poate fi destul de agresiv cu ceilalti câini.
Sfaturi: Câine „citadin” prin excelenta, nu poate fi crescut afara. Nu suporta temperaturile mari, care îi induc dificultati de respiratie, agravate de faptul ca are nasul foarte scurt. Nu trebuie lasat prea mult timp singur. Trebuie îmbaiat lunar. Pliurile pielii vor fi curatate periodic.
Utilizare: Câine de companie.
Culoare: roscat, tigrat sau nu, sau cu pete albe reduse ca extindere o roscat, tigrat sau nu, cu zone albe extinse ori alb predominant.
Greutate: 8-14 kg.
BROHOLMER
Istoric: Acest câine de turma, cu aspect pregnant molossoid, este o veche rasa originara din Danemarca. Rasa moderna s-a dezvoltat prin încrucisari cu mastiffi englezi. Pâna în anii 1920 acest câine era atât de popular încât la usa oricarei macelarii din Copenhaga „trona” câte un Broholmer. În restul Europei este aproape necunoscut.
Caracteristici: Este un câine echilibrat, linistit. Apreciat pentru vigilenta lui, pentru curaj si docilitate. Se impune sa fie temeinic socializat si educat, înca din „copilarie”, pentru a preveni posibilele accese de agresivitate împotriva persoanelor straine.
Sfaturi: Fiind destul de activ, are nevoie spatiu pentru a-si consuma energia. Se acomodeaza si la viata în apartament, dar trebuie sa faca zilnic plimbari lungi. Având par scurt, un periaj saptamânal este suficient.
Utilizare: Câine de turma, de paza si de companie.
Culoare: negru uni sau galbui (de la galben deschis, la galben-brun) cu masca negra. Se admit marcaje albe pe piept, pe labe si în vârful cozii.
Înaltime: masculi – min. 75 cm, femele – min. 70 cm.
Greutate: 50-70 kg.
PUG
Istoric: Rasa foarte veche, originara din China. Este considerat stramosul „colegilor” din sectiunea Molossoizi de format mic (grupa a IX-a FCI). A patruns în Europa datorita olandezilor, dar englezii au fost cei are l-au selectionat si standardizat. În Anglia, i se spune Pug, datorita nasului „stâlcit”, în Franta Carlin, datorita actorului italian Carlo Bertinazzi (care purta, pe scena, o masca asemanatoare cu mutrita acestui câine), iar germanii îi spun Mops.
Caracteristici: Afectuos, sensibil, tandru cu stapânii, acest mini-moloss de salon poate deveni foarte gelos. De aceea nu se întelege prea bine cu copiii.
Sfaturi: Locul lui pare a fi în apartament. Nefiind prea sportiv, plimbarile scurte îi ajung. Nu trebuie lasat singur prea mult. Din cauza caldurii poate suferi de sindromul de obstructionare a cailor respiratorii.
Utilizare: Câine de companie.
Culoare: Argintiu, apricot, roscat, negru, culoarea fiind net definita. Masca, urechile, petele de pe obraji si cea de pe frunte sunt cât se poate de negre.
Înaltime: circa 30 cm.
Greutate: 6,3 – 8,1 kg.
BULLDOG
Istoric: Originile lui sunt indisolubil legate de luptele între câini si tauri care se organizau în Anglia, înca din Evul Mediu timpuriu. Din cauza unei legi (din 1272), orasenii s-au reprofilat pe cresterea molossoizilor de talie mai mica. Acestia au purtat, pe rând, denumirile de Bold Dog, Band Dog, Bandogge si Bulldog. Dupa interzicerea luptelor între animale, a aparut „varianta” moderna a Bulldogului, convertit la functia de câine de companie.
Caracteristici: Vivace, îndraznet, dar nu agresiv. Tandru, calm si foarte atasat de stapâni si afectuos cu copiii.
Sfaturi: Detesta singuratatea si lipsa de activitate. Nu poate fi crescut afara. Suporta foarte greu caldura, aceasta accentuându-i dificultatile respiratorii.
Utilizare: Câine de paza si de companie.
Culoare: unicolor în diferite nuante de roscat, cu sau fara masca, tigrat sau nu, la care se admit pete albe pe piept si labe. Alb sau alb cu panas. Nu se admit exemplarele negre, de culoarea ficatului sau black and tan.
Înaltime: masculi – 60-68 cm; femele – 58-66 cm.
Greutate: masculi – minim 50 kg; femele – minim 45 kg.
BOERBOEL
Istoric: Înca nerecunoscut de FCI, acest câine originar din Africa de Sud a facut sa curga, deja, multa cerneala pe seama lui, mai ales dupa ce legiuitorii din Franta si Germania l-au pus „la index”. Rasa a rezultat din încrucisarea Bullenbeiserului cu diferiti alti molossoizi adusi de colonistii europeni. A fost folosit la vânatoarea de animale mari si, mai ales, la paza si protectie. De un deceniu, a devenit popular si în Europa, mai ales în Franta si Benelux.
Caracteristici: Nu poate fi dat pe mâna oricui. Puternic, activ si alert, el are un puternic instinct de paza, iar specialistii atrag atentia ca nu trebuie sa fie antrenat pentru atac. Agresivitatea este defect de excludere.
Sfaturi: Are nevoie de un stapân responsabil, echilibrat si cu experienta, care îi poate da o educatie ferma si corecta.
Utilizare: Câine de paza si protectie, câine de familie.
Culoare: galben, gri, rosu-brun, maro, tigrat sau nu, cu sau fara masca neagra, putând sa aiba marcaje albe.
Înaltime: masculi – 64-70 cm, femele – 59-65 cm.
Greutate: 50-90 kg.
DOG DE CANARE
Istoric: Este originar din Insulele Canare. A rezultat din încrucisarea Dogilor adusi de spanioli cu niste câini ciobanesti indigeni si apoi cu alti molosi, în special cu câinii de lupta ai englezilor. A fost folosit drept câine de turma, de paza si, mai ales, de lupta. Dupa interzicerea luptelor, efectivele rasei s-au diminuat drastic. Acum este una dintre cele mai noi rase, recunoscuta provizoriu de catre FCI, în 2001. I se mai spune si Perro de Presa Canario.
Caracteristici: Este „bine facut” si inspira forta prin orice atitudine a sa. Majoritatea Dogilor de Canare au un caracter foarte puternic, dominant. Sunt fideli si devotati familiei, protectori cu copiii, dar nu prea sunt sociabili cu ceilalti câini. Fata de persoanele straine pot fi foarte neprietenosi, chiar agresivi.
Sfaturi: Nu poate sta afara, caci rezista greu la frig. Este obligatoriu sa aiba un stapân cu experienta, care sa îi dea educatia corespunzatoare.
Utilizare: Câine de paza si protectie