Conducerea Partidului Socialist Ungar vrea ca orice problema legata de Legea statutului maghiarilor de dincolo de granițe sau de Memorandumul româno-ungar de aplicare a legii sa o rezolve prin consultarea UDMR și, în primul rînd, a Guvernului României, a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, președintele UDMR, Marko Bela, dupa întîlnirea de la Budapesta cu viitorul premier al Ungariei Peter Medgyessy și președintele Partidului Socialist Ungar, Laszlo Kovacs.
Potrivit lui Marko Bela, viitorul premier al Ungariei și președintele Partidului Socialist Ungar susțin, în continuare, ca în Memorandumul încheiat între partea româna și cea ungara „se regasesc cîteva probleme care ar trebui reanalizate”.
„Nu se dorește anularea Memorandumului, ci eventuale rezolvari ale unor probleme, daca nu prin modificarea Memorandumului atunci prin eventuale completari la care sa se ajunga dupa discuții bilaterale”, a prezentat liderul UDMR poziția oficialilor ungari.
Marko Bela a precizat, la aceasta întîlnire, ca UDMR nu dorește nici un fel de modificari, nici privind Legea statutului maghiarilor, nici privind Memorandumul pe aceasta tema și ca ar trebui sa existe o analiza privind efectele acestui memorandum.
Potrivit liderului UDMR, viitorul premier al Ungariei și președintele Partidului Socialist Ungar au spus ca vor continua finanțarea Universitații particulare maghiare Sapientia din Transilvania și au subliniat ca și în viitor pentru comunitatea maghiara va exista un sprijin financiar acordat pentru educație și cultura. Conducerea Partidului Socialist Ungar a aratat ca dorește o mai mare transparența în legatura cu acest lucru, a adaugat Marko Bela.
Liderul UDMR a precizat ca la aceasta întîlnire a discutat cu reprezentanții Partidului Socialist Ungar despre eforturile României pentru integrare în structurile euro-atlantice și despre sprijinul pe care îl poate acorda Ungaria în acest sens. „Conducerea Partidului Socialist a reafirmat voința de a sprijini aceste eforturi ale României”, a spus Marko Bela.
Potrivit MTI, liderii a trei organizații ale etnicilor maghiari din afara granițelor s-au întîlnit, miercuri, la Budapesta, cu președintele Partidului Socialist Ungar (MSZP), Laszlo Kovacs, și cu Peter Medgyessy, candidatul desemnat de aceasta formațiune pentru funcția de premier.
În cursul unei conferințe de presa susținute dupa întîlnire, Marko Bela, președintele UDMR, Jozsef Kasza, președintele Alianței maghiarilor din Voivodina, și Bela Bugar, președintele Partidului de Coaliției maghiare din Slovacia, au declarat ca au fost de acord asupra unor probleme de principiu și considera ca astfel de consultari sînt necesare cît mai des posibil.
Medgyessy a spus ca vor avea loc consultari periodice cu liderii etnicilor maghiari de peste granița și ca va convoca o Conferința Permanenta a maghiarilor, la scurt timp dupa ce va fi format noul guvern. El a adaugat ca noul guvern ungar dorește sa ofere asistența tinerilor care locuiesc peste granița și sa promoveze cultura ungara.
Raspunzînd unei întrebari, Medgyessy a precizat ca a fost discutat și pactul Orban-Nastase, precizînd ca exista cîteva puncte care trebuie revizuite, aceasta problema urmînd sa fie abordata în cadrul viitoarelor discuții cu guvernul român.
Premierii ungar și român au semnat un Memorandum de înțelegere, pe 22 decembrie, referitor la Legea statutului. Acest pact acorda avantaje tuturor cetațenilor români, nu doar etnicilor maghiari. MSZP a spus ca va revizui acest acord, dupa ce va ajunge la putere.
Marko Bela a spus ca, daca noul Cabinet considera ca anumite elemente ale înțelegerii trebuie modificate, amendamentele nu trebuie sa afecteze esența acesteia.
Potrivit AFP, Peter Medgyessy, viitorul premier ungar, a anunțat ca intenționeaza sa extinda avantajele acordate minoritaților maghiare din strainatate de Legea statutului, care a provocat tensiuni între Ungaria și statele învecinate.
Însa Medgyessy, socialist însarcinat de președintele ungar Ferenc Madl cu formarea viitorului guvern, a subliniat ca va revizui Legea statutului în colaborare cu țarile vecine pentru a evita problemele cu care s-a confruntat fostul premier, Viktor Orban.
Legea, care a intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2002, acorda avantaje sociale și drept de munca timp de cîteva luni pe an, în Ungaria, celor 3,5 milioane de etnici maghiari din țarile învecinate Ungariei. Aceasta lege a fost primita cu deosebita ostilitate în România și Slovacia, unde traiesc cele mai numeroase comunitați maghiare.
„Partidul Socialist a votat legea, așa ca ramîne în vigoare”, a afirmat Medgyessy în fața reprezentanților minoritaților maghiare din strainatate. El a adaugat ca va acorda finanțare nu numai pentru studii și calatorii, dar și pentru formarea profesorilor de limba maghiara. „Am dori sa îmbunatațim condițiile de viața ale maghiarilor, în acord cu guvernele statelor învecinate”, a declarat el.
Viitorul premier a subliniat, totuși, ca vrea sa redeschida discuțiile cu România pe aceasta tema.
În condițiile puternicei opoziții a autoritaților de la București fața de aceasta lege, Ungaria a încheiat cu România un acord care prevede aplicarea avantajelor de care ar fi beneficiat etnicii maghiari tuturor cetațenilor români, comenteaza AFP, care arata ca socialiștii ungari au criticat puternic acest memorandum.
„Cred ca anumite puncte ale acordului trebuie modificate și avem intenția sa discutam cu România imediat ce noul guvern va intra în funcții”, a afirmat cîștigatorul alegerilor legislative din aprilie, care spera ca își va constitui echipa guvernamentala pîna la sfîrșitul lunii mai.
El nu a precizat care prevederi ale pactului vor fi supuse discuțiilor.