La Campionatele Internaționale de tenis ale României pentru copii de 14 ani, care se desfașoara în perioada 6-12 mai, la Centrul Național București, participa sportivi din 12 țari.
Aceasta competiție, aflata la a VIII-a ediție, este organizata de Federația Româna de Tenis (FRT), cu sprijinul Primariei Sectorului 2, și este dotata cu trofeul Supercom. Costurile de organizare a acestui concurs se ridica la aproximativ 60 de milioane de lei, primaria urmînd sa acorde trofee și premii constînd în materiale sportive.
Atît pe tabloul masculin, cît și pe cel feminin au fost înscriși cîte 64 de sportivi. La competiție vor participa, printre alții, jucatori din Marea Britanie, Italia, Elveția, Germania, Turcia, Ungaria și Israel. Semifinalele și finalele se vor disputa sîmbata și duminica, de la ora 10.00. Cap de serie numarul unu la baieți este grecul Paris Gemouchidis, iar la feminin este bulgaroaica Radoslava Radeva.
Primarul Sectorului 2, Nicolae Onțanu, a declarat, în cadrul unei conferințe de presa avînds ca tema aceasta competiție, ca turneul de la București face parte din obiectivele Primariei pe care o conduce și care vizeaza, printre altele, colaborarea cu federațiile sportive pentru atragerea tinerilor spre sport.
La conferința de presa au mai participat vicepreședinții FRT, Dinu Pescariu și Florin Segarceanu, Ion Ciuclea, directorul general al firmei Supercom, care organizeaza concursul, antrenoarea federala Florența Mihai, care este și directoarea competiției, și Dumitru Haradau, directorul turneului „Open România”.
Sursa: www.mediafax.ro