Chiar ca a fost de matineu

Apropo.ro / 07.05.2002, 10:37
Chiar ca a fost de matineu
Echipa lui Halagian a batut-o pe cea a lui Magiun în urma unui meci urît ca ultima zi din Postul Pastelui FC ARGES - CEAHLAUL 1-0 Mai erau doar cîteva ore pîna la Învierea Domnului cînd FC Arges si Ceahlaul s-au pus pe jucat fotbal. A fost un meci care figura în programul Diviziei A si

Echipa lui Halagian a batut-o pe cea a lui Magiun în urma unui meci urît ca ultima zi din Postul Pastelui

FC ARGES – CEAHLAUL 1-0

Mai erau doar cîteva ore pîna la Învierea Domnului cînd FC Arges si Ceahlaul s-au pus pe jucat fotbal. A fost un meci care figura în programul Diviziei A si care trebuia neaparat bifat ca disputat. Cei 22 de fotbalisti au venit la stadion la fel cum muncitorii de la fabrica de automobile din Colibasi se duc la munca pentru a realiza repede norma de saibe de la cutia de viteze.

Spre surprinderea tuturor, ocazia deschiderii scorului a apartinut oaspetilor, numai ca executia previzibila a lui Solomon nu s-a lasat cu gol pe tabela de marcaj. Din acel moment meciul s-a mutat la centrul terenului. Si acolo s-a si desfasurat în mare parte, majoritatea actiunilor ambelor echipe oprindu-se obsesiv pentru cei 1.000 de spectatori la liniile careurilor de 16 metri.

Golul gazdelor s-a nascut în urma unei lovituri de colt. Balasa a executat bine un corner si fundasul Chita a trimis balonul în poarta cu o lovitura de cap pentru ca s-a trezit în suprafata de pedeapsa nemarcat. Atacul celor din Trivale, format din Vladoiu si Dica, probabil ca nu marca nici pîna în ziua de astazi dupa felul în care a evoluat.

Sîmbata, la Pitesti, cel mai cuminte spectator a fost presedintele Ceahlaului, Gheorghe Stefan. Îmbracat cu un tricou mulat pe corp si cu o geaca din piele maro, Pinalti n-a schitat nici cel mai mic gest atît cît a stat pe banca de rezerve a oaspetilor. Doar fluierul din final al lui Corpodean l-a trezit si pe el si pe jucatorii pe care-i adusese în Trivale. Meciul se încheiase 1-0 pentru gazde, iar prietenia dintre cele doua cluburi a ramas nealterata. Numai ca fotbal s-a jucat ca pentru matineu.

Sursa: www.prosport.ro