Victorie a Europei mai mare decat a Frantei

Infrangerea lui Jean-Marie Le Pen a fost salutata mai larg si mai vocal decat victoria lui Jacques Chirac. Era si firesc, deoarece lozincile extremiste ale lui Le Pen ii bagasera in sperieti nu numai pe francezi, dar si pe europeni, care simteau ca tot ce s-a construit pe continent in ultimele decenii se afla acum in primejdie.

Oare ne intoarcem la vremurile cand nationalismele marilor puteri duceau inexorabil la razboaie sangeroase si distrugatoare cum s-a intamplat de doua ori in secolul trecut? Doar Le Pen, constient ca presedintele Frantei nu dispune de puteri discretionare, anuntase ca daca este victorios va organiza un referendum sinistru pentru retragerea Frantei din Uniunea Europeana cuplata cu renuntarea la moneda comuna euro si revenirea la francul francez.

Mobilizarea tuturor fortelor republicane de dreapta si de stanga pentru a bara drumul spre fascism a fost extraordinara si a dus la un procentaj fara precedent in istoria prezidentialelor franceze – Chirac a dobandit peste 82% din voturi. A crescut si participarea la vot, iar Le Pen, care declarase ca daca obtine sub 30% din voturi se va socoti invins, a fost nevoit sa-si manance palaria.

Desigur, campaniile prezidentiale nu ofera niciodata o confruntare clara intre dreapta si stanga. Cerinta de a obtine un sufragiu majoritar impune candidatilor sa sara peste bariere ideologice. Desi extremist de dreapta, Le Pen a adoptat un limbaj demagogic, anticapitalist, evident anti-anglo-saxon, profitorul exploatarii globaliste a lumii, ceea ce aminteste de tiradele national-socialiste ale lui Hitler. Franta trebuie sa iasa din aceasta increngatura ca sa nu devina Kansas sau Oklahoma! Pe lista dusmanilor Frantei, Le Pen numea la loc de frunte pe Messier, seful marelui trust Vivendi, care s-a vandut capitalului international, pe Ernest Selliere, presedintele Asociatiei Patronilor Francezi, si pe Cardinalul Lustiger, evreu reformat care perverteste Biserica Romano-Catolica a Frantei.

Si Jacques Chirac a recurs la lozinci sociale pentru a atrage votul claselor de jos – reducerea cu 5% a impozitului, reorganizarea sistemului de pensii, scaderea taxelor pentru tineri. Dar el a mizat cel mai tare pe o lozinca de mare sensibilitate pentru francezi – la grandeur de la France.

Ce va urma? Peste o luna, la 9 si 16 iunie, vor avea loc alegeri legislative, care vor restabili diviziunea intre stanga si dreapta, inclusiv raportul de forte intre ele. Frontul National al lui Jean Marie Le Pen pregateste candidati pentru 320 de circumscriptii electorale cu intentia de a juca un rol mai important in parlament si, de ce nu, a negocia cu partidele de dreapta pentru scrutinul doi. Este stiut ca in Franta fortele de dreapta sunt cam dispersate si tactica presedintelui Chirac este de a le uni pentru a forma un guvern de dreapta care sa evite la cohabitation. Va reusi oare?

Stanga se regrupeaza si ea. Jospin si-a prezentat demisia si urmeaza ca Chirac sa numeasca un nou premier interimar care sa gestioneze alegerile. Partidul Socialist a iesit cam sifonat dupa primul tur, dar va cauta sa-i recastige pe unii lideri, chiar si pe cei trei trotksti, pentru a nu permite o contraofensiva a dreptei impotriva marilor cuceriri sociale – welfare state din perioada postbelica sub paravanul imperativelor globalizarii.

Deocamdata, victoria spectaculoasa a lui Chirac a dat avant dreptei. El a promis ca in primele 100 de zile ale presedintiei sa creeze un minister al securitatii interne si un consiliu al acestei securitati pe care il va prezida ca sa combata ceea ce a numit „impunitatea” de care abuzeaza raufacatorii si toti cei care calca legile. Chirac a mai vorbit de sporirea numarului politistilor si de reorganizarea justitiei si a inchisorilor – un program complex care-i facuse pe analisti sa scrie ca parca ar candida pentru postul de ministru de interne!

In sfarsit, Romano Prodi si comisia de la Bruxelles au respirat usurati de infrangerea lui Le Pen si pot sa-si continue activitatea comunitara cu o Franta revenita la normal. Oricum, emotiile prin care au trecut, dar mai ales problematica scoasa la iveala de evenimentele din Franta demonstreaza o data mai mult cat de grea este sarcina elaborarii unei Constitutii europene care sa mai reduca din veleitatile suveranitatii statelor membre.

Silviu Brucan