AS.I.A. Fm este al patrulea album al fetelor noastre. Ele, la randul lor, patru la numar. Si iata ca, de saptamana asta, putem urmari „pe sticla” un nou videoclip… ce-i drept, nu al patrulea, ci al… dar cine a mai tinut socoteala? Piesa se numeste „Trenul pierdut” si poarta amprenta inconfundabila a maestrului Ordean.
Cum de altfel, ne-am si obisnuit. Ca locatii, fetele au folosit propria sala de repetitii din cadrul Liceului Traian. Dar asta nu e tot. Videoclipul este condimentat cu imagini din copilaria componentelor, cu instantanee surprinse in cadrul turneului „Iveco”, desfasurat anul trecut, si cu secvente din timpul emisiunii lui Jean-Paul Gaultier, unde fetele au fost de asemenea, prezente.
In caz ca uitaseti lucrul asta, ele au tinut mortis sa va aduca aminte. Practic, avem de-a face cu un material video care face sinteza celor trei ani de existenta a trupei, semnatura regizorala apartinandu-i lui Marian Dinescu. Ca tot vorbeam de ceasul aniversar… Pe 18 aprilie va fi lansat un material multimedia cu totul special, care va contine un CD „best of”, o caseta video cu momentele cele mai importante din existenta trupei si o carte postala cu autografele fetelor. Ce sa mai discutam?… Patru fete pe cai mari!
Sursa: