Ai probleme cu vizibilitatea atunci cand conduci noaptea? Inseamna ca farurile masinii tale nu sunt reglate corespunzator. Afla cum poti sa rezolvi aceasta problema si sa scapi, astfel, de vorbele „dulci” care-ti sunt adresate de catre ceilalti soferi, precum si de o posibila amenda.
Daca nu dispui de un aparat optic pentru reglarea farurilor, poti sa apelezi la o solutie de compromis. Adica, pune masina la o distanta de cinci metri, maxim sase, fata de un zid si regleaza farurile astfel incat lumina reflectata pe zid sa nu depaseasca capota in inaltime iar distanta intre faruri sa fie egala. Pe lateral, ai grija ca unghiul farurilor sa nu depaseasca 30 de grade.
Cand dispui de un aparat optic, operatiile pe care trebuie sa le faci sunt urmatoarele: aseaza autoturismul perfect orizontal, verifica presiunea in pneuri, dupa care pune maneta de reglare normala sau butonul de reglaj pe pozitia gol.
La verificarea fazei lungi, centrul luminos al elipsei trebuie sa se situeze pe crucea care marcheaza centrul ecranului. La verificarea fazei scurte asimetrice, trebuie ca granita intre zona luminoasa si cea intunecata sa fie pe linia inclinata in sus cu 15 grade.
Normal, intensitatea luminoasa pentru faza scurta trebuie sa fie in zona verde 0-25 lx iar pentru cea lunga in zona rosie 15-250 lx.
Reglajul se face prin actionarea suruburilor de reglaj.
Sursa: Service CICLOP