General Motors și-a redus oferta pentru activele Daewoo Motor cu o treime, la 1,74 miliarde de dolari, pe masura ce discuțiile cu creditorii producatorului auto sud-coreean se apropie de sfîrșit, au indicat cele doua companii
Acordul la care se lucreaza în prezent exclude active de 600 milioane de dolari din cel inițial, semnat în septembrie. Printre aceste active se afla o uzina din Egipt, sucursale de vînzari din strainatate și automobile nevîndute. De asemenea, acordul nu ia în calcul datorii de 260 milioane de dolari, a declarat Jung Keun Yong, guvernatorul Korea Development Bank (KDB), principala instituție creditoare a Daewoo Motor.
Acordul final va fi semnat în aceasta luna și va fi similar celui din septembrie, a precizat Jung. „Am ajuns la un acord în privința aspectelor principale, dar mai exista cîteva probleme care trebuie soluționate”, a adaugat el.
Cel mai mare producator auto din lume, care și-a lansat oferta de preluare în urma cu trei ani, s-a confruntat cu opoziția salariaților și cu temeri privind existența eventuala a unor datorii ascunse ale Daewoo. Un succes al negocierilor va reprezenta un progres important în eforturile depuse de investitorii straini pentru a cumpara active ale companiilor coreene falimentare.
„Daca tranzacția va fi realizata, acest lucru va trimite, în mod clar, un semnal pozitiv”, a apreciat Bas van Buuren, din cadrul ING Investment Management Asia Pacific Ltd.
Acțiunile Daewoo Motor Sales Corp, divizia locala de vînzari a Daewoo Motor, au avansat în a doua ședința consecutiva, investitorii mizînd pe achiziția de catre General Motors. Titlurile companiei au urcat cu 6,6%, la 9.700 woni, valoarea lor fiind aproape tripla fața de nivelul de la începutul anului.
KDB și producatorul auto din Detroit redacteaza contractul, a afirmat un alt oficial al instituției sud-coreene, Han Dae Woo.
Dupa semnarea acestuia, „încheierea procesului ar putea fi realizata pîna la sfîrșitul lunii iunie”, a spus Jung, facînd referire la transferul final al activelor. Acordul va trebui sa primeasca aprobarea tuturor creditorilor, a indicat el.
Creditorii Daewoo Motor au acceptat sa garanteze datorii de pîna la 297 milioane de dolari ale unitaților din strainatate, care ar putea fi revelate în cei trei ani care vor urma achiziției, potrivit lui Jung.
General Motors dorește sa utilizeze Daewoo ca baza de export în Asia și sa mareasca vînzarile pe cea de-a doua mare piața a regiunii, dominata în prezent de Hyundai Motor și de Kia Motors.
Disputa privind securitatea locurilor de munca la uzina Pupyong, la construcția careia a contribuit General Motors în urma cu trei decenii, a fost una dintre problemele care au amînat încheierea unui acord final de achiziție. Grupul american s-a temut ca agresivitatea sindicatului de la Pupyong ar putea obstrucționa eforturile de redresare a Daewoo.
General Motors ar putea prelua controlul asupra uzinei Pupyong mai devreme de șase ani, cît este prevazut în acordul din septembrie, a precizat Jung. Posibilitatea unei preluari mai rapide va fi inclusa în contractul final, a adaugat el.
În septembrie, GM și-a exprimat interesul doar pentru uzinele din Changwon și Kunsan. Changwon are capacitatea de a produce 230.000 de automobile Matiz pe an, iar fabrica din Kunsan poate construi pîna la 300.000 de autovehicule Rezzo și Nubira.
Uzina din Pupyong, care fabrica automobile Leganza, Magnus și Lanos și care are 6.697 de salariați, opereaza, în prezent, la circa 50% din capacitatea totala de 500.000 unitați pe an.
Dintre salariații uzinei fac parte peste doua treimi din membrii sindicatului Daewoo Motor. Acesta a indicat ca firma are nevoie de consimțamîntul membrilor sai pentru vînzare, în conformitate cu acordurile actuale.
Sindicatul Daewoo Motor intenționeaza sa se reuneasca la 16 aprilie, pentru a supune la vot aprobarea acordului de vînzare.
Compania sud-coreeana a acceptat, marți, sa garanteze locurile de munca ale tuturor celor 13.000 de angajați dupa vînzarea activelor sale catre GM și intenționeaza sa reîncadreze 300 de salariați pîna la sfîrșitul anului, înlaturînd, astfel, unul dintre obstacolele din calea negocierilor.
Producatorii straini reprezinta mai puțin de un procent din vînzarile auto din Coreea de Sud. Hyundai, Kia și Daewoo au vîndut, în total, 618.252 autovehicule pe piața americana în 2001, în timp ce Ford Motor și alți constructori straini au vîndut doar 7.747 unitați în Coreea de Sud.
Sursa: www.mediafax.ro