Inter rateaza sprintul

Apropo.ro / 08.04.2002, 08:56
Inter rateaza sprintul
Desi a avut ocazia sa ucida campionatul, echipa lui Cuper a pierdut (1-2) cu Atalanta, pe "San Siro", si mentine suspansul în Serie A Ce sansa a avut Inter sa sprinteze decisiv spre titlu! Ce oportunitate a irosit echipa lui Hector Cuper duminica sa lichideze socotelile cu Roma! Cît de sigur

Desi a avut ocazia sa ucida campionatul, echipa lui Cuper a pierdut (1-2) cu Atalanta, pe „San Siro”, si mentine suspansul în Serie A

Ce sansa a avut Inter sa sprinteze decisiv spre titlu! Ce oportunitate a irosit echipa lui Hector Cuper duminica sa lichideze socotelile cu Roma! Cît de sigur era antrenorul spaniol ca nu se va împiedica de Atalanta, pe care milanezii o învinsesera în tur (4-2), la Bergamo! Mai ales dupa ce îi menajase joi, în Cupa UEFA, si pe Vieri, si pe Recoba, si pe Seedorf. Degeaba.

Trupa lui Giovanni Vavassori a refuzat postura de victima sigura si a dat lovitura pe „San Siro”, repurtînd un triumf incredibil (2-1), care a facut ca lupta în trei pentru titlu, cu Roma si Juventus, sa devina infernala în ultimele patru etape.

Presiunea teribila data de primul loc i-a coplesit duminica pe „nerazzurrii” lui Cuper, care nu si-au facut jocul lor obisnuit. Vieri si Recoba n-au mai semanat deloc cu perechea ucigasa din meciul cu Roma, iar lui Seedorf i-a lipsit inspiratia din partida cu Juventus. Si Atalanta a stiut sa profite perfect pe contraatac. Chiar înaintea pauzei, centrarea lui Zenoni l-a gasit singur în careu pe Sala, care nu l-a iertat pe Toldo.

„San Siro” înghetase: 0-1! Mai era însa o repriza. Pe care Inter a început-o ca un ciclon, egalînd la prima ocazie. Vieri s-a revansat si a plasat în gol centrarea servita de Materazzi. Mai ramasesera 43 de minute si surpriza avea sanse minime sa reziste. Cornerele curgeau siroi în careul lui Taibi, iar golul plutea în aer. Golul a picat însa în poarta cealalta în minutul 62, Berretta împingînd în plasa mingea respinsa miraculos de Toldo la sutul lui Comandini. Ultima jumatate de ora a fost un asediu sufocant al echipei lui Hector Cuper, care a respins totul si a înghetat tabela la 1-2. Tifosii interisti sînt condamnati sa sufere pîna în ultimul minut al campionatului.

Traseul ultimelor 4 etape *

1 Inter Milano 62p (53-27)

Brescia (a)

Chievo (d)

Piacenza (a)

Lazio (d)

2 AS Roma 60p (49-23)

Parma (a)

Milan (d)

Chievo (a)

Torino (d)

3 Juventus 59p (55-23)

Milan (a)

Piacenza (d)

Brescia (a)

Udinese (d)

* În caz de egalitate la puncte între doua echipe, titlul se va decide printr-un meci de baraj

** În caz de egalitate la puncte între cele trei echipe, intra în calcul meciurile directe, în urma carora primele doua clasate, Inter (6 puncte) si Roma (5) vor disputa „barajul”

Sursa: www.prosport.ro