Umbra lui Sevcenko

Apropo.ro / 23.03.2002, 16:35
Umbra lui Sevcenko
Dupa ce s-a despartit de fiul lui Silvio Berlusconi, fotomodelul american Kristen Pazin s-a logodit cu jucatorul ucrainean de la AC Milan Joi seara pe "San Siro". Milan si Hapoel au cîteva momente de pauza. Terenul devine neinteresant, e conectata camera TV fixata la

Dupa ce s-a despartit de fiul lui Silvio Berlusconi, fotomodelul american Kristen Pazin s-a logodit cu jucatorul ucrainean de la AC Milan

Joi seara pe „San Siro”. Milan si Hapoel au cîteva momente de pauza. Terenul devine neinteresant, e conectata camera TV fixata la sectorul VIP-uri. Prim-plan cu Andrei Sevcenko. Ucraineanul, încalzit de tensiunea meciului, încearca sa-si scoata jacheta. Nu reuseste. Cineva îl ajuta. Imaginea se largeste si în cadru apare o blonda trasnet. E recunoscuta imediat: Kristen Pazin.

Putini dintre italieni uitasera pictorialul publicat vara trecuta în „GQ”. Fotograful Fabrizio Ferri o prinsese în toata splendoarea, pozele erau minunate, iar revista s-a vîndut atunci ca pîinea calda.

Un singur om a ramas socat de ceea ce a vazut: Silvio Berlusconi. Nu putea accepta ca prietena fiului sau, Piersilvio, probabil viitorul presedinte al clubului milanez, sa apara în asemenea ipostaze. Premierul a provocat un adevarat scandal, dar era prea tîrziu.

Peste cîteva zile, Kristen a fost condusa la aeroportul Malpensa. Cursa de New-York o astepta. Pe bilet era trecut un singur zbor. Cale de întoarcere nu mai exista. Bye, bye, Kristen! Dar nu a stat mult timp departe de metropola lombarda.

În toamna, Sevcenko si-a oficializat logodna: surpriza, aceeasi Kristen Pazin! Americanca de 23 de ani, înalta de 1,78 si cu masuri ce sfideaza perfectiunea, 86-60-90, îl vrajise pe Andrei. Cu frumusetea, dar si cu pasiunea pentru sport.

Microbul îl luase de la tatal ei, un faimos jucator si antrenor de baseball, în adolescenta Kristen fiind chiar selectionata în „nationala” de înot a Statelor Unite. Fara sa vrea, domnisoara Pazin avea sa fie iarasi motiv de polemica.

La începutul lui noiembrie, cotidianul german „Bild”, cautînd sa-i destabilizeze pe ucraineni înaintea barajului pentru Cupa Mondiala, a publicat un articol fierbinte cu Sevcenko si Kristen.

Fotografiile, mai mult decît provocatoare, fusesera obtinuse de la un paparazzo profesionist, care se strecurase în curtea vilei din Monte Carlo a jucatorului. Apoi, tot „Bild” a revenit, anuntînd ca Pazin nu mai doarme cu Sevcenko.

O despartire era aproape imposibil de evitat, lasa de înteles respectiva publicatie. Cu sau fara ajutorul ziaristilor, Germania a cîstigat si s-a calificat la turneul final. Dar nici logodna nu s-a rupt.

Un manechin bine cotat

Sevcenko nu este doar un fotbalist extraordinar, ci si un manechin talentat. Anul trecut, atacantul Milanului a fost invitat de creatorul Giorgio Armani sa prezinte colectia de primavara-vara, evolutia sa pe podium fiind impresionanta.

„O naturalete incredibila. Acest fuoriclasse ucrainean i-a uimit pe toti cu stilul lui, demn de un profesionist al defileurilor”, a scris presa italiana de specialitate, iar printre cei care au apreciat eleganta în miscari a jucatorului s-au numarat actorii americani George Clooney, Samuel L. Jackson, Ashley Judd si Jennifer Aniston, precum si italianul Raoul Bova.

Sursa: www.prosport.ro