Brasoveanca Roxana Grumazescu va împlini în august 24 de ani. Cu doar câteva zile în urma era sa moara înecata în apele Oceanului Atlantic, la mii de kilometri departare de casa. Fata care a plutit 12 ore în mijlocul oceanului nu-si aminteste cum a cazut de pe vas.
Strânge cearsafurile si le duce la spalat. Doi pasageri trec pe lânga ea râzând. Roxana se tine de tocul usii. Din nou a apucat-o durerea. Un junghi i-a trecut prin spate, dar n-a tipat.
Trebuie sa munceasca si sa câstige bani. Doar pentru asta s-a angajat camerista pe vasul de croaziera. Ia o pauza si se duce pe punte, sa fumeze. Se asaza pe niste lazi.
Câteva secunde mai târziu se trezeste în apa. Da haotic din mâini si din picioare, sa nu fie acoperita de valuri. Vaporul dispare în noapte.
În noaptea de 5 spre 6 martie s-a întâmplat accidentul. Brasoveanca Roxana Grumazescu nu stia sa înoate. A cazut în Atlantic. Nici ea nu stie cum a supravietuit. De la 10 seara pâna la 10 dimineata, a plutit pe lânga insulele Turck si Caicos. A avut zile, cum se spune în popor.
„Minune cereasca”
„A fost o minune cereasca. Dumnezeu a vrut ca fata mea sa traiasca”, a spus mama Roxanei, Dorina Gafita. Nu stia ce sa faca mai întâi, sa se bucure ca a scapat sau sa se gândeasca la tragedia care se putea întâmpla.
Roxana s-a întors din Miami, unde a fost internata dupa accident. Este foarte ragusita si obosita. Doarme mai tot timpul si nu primeste vizitatori. Nu-si aminteste cum a cazut de pe vapor.
„Roxi este o fata foarte buna. Ne dadea des telefon si mereu ne încuraja si ne ruga sa avem grija de noi. Tot ea este puternica, dupa ce ca munceste prea mult, este bolnava si era gata sa moara. Îi multumesc lui Dumnezeu ca mi-a lasat fiica”, spune mama fetei.
18 ore de munca pe zi
Roxana va împlini 24 de ani în august. De când a terminat Liceul „Unirea”, si-a dorit sa plece pe vas.
„În Brasov a lucrat ca functionara, dar mereu si-a dorit sa munceasca pe un vas de croaziera, sa-si faca un rost. Daca ramânea aici era imposibil.
S-a angajat anul trecut, pe 23 noiembrie, la Compania Norwegian Cruise Line, pe vasul S/S Norway. A asteptat un an si ceva sa primeasca un contract. Nu ma mir ca a supravietuit.
Este în zodia Leului, la fel ca mine, deci e luptatoare. Pe vas muncea 18 ore pe zi, avea calificative foarte bune, a primit si doua diplome”, spune Cristina Grumazescu, sora Roxanei.
Dureri de spate
Prin ianuarie s-a îmbolnavit. A ridicat o cutie mai grea. Probabil a avut o ruptura de muschi. O saptamâna a stat în concediu medical. Doctorul a asigurat-o ca nu-i nimic grav. A facut analize, fizioterapie, apoi s-a întors la munca.
„Dupa accident ne-a dat telefon, dar n-a apucat sa ne explice totul. Ne-a linistit ca-i bine si ca e într-un spital din Miami”, spune mama Roxanei, cu ochii în lacrimi.
E linistita ca fiica ei este acum acasa. Multe zvonuri s-au auzit dupa accident. Cum ca Roxana ar fi încercat sa se sinucida sau ca cineva a vrut s-o omoare.
„Numai tâmpenii s-au zvonit. Roxi a mea n-avea de ce sa se omoare. E absurd!”, declara Dorina Gafita. Dupa ce se pune pe picioare, Roxana vrea sa se reîntoarca pe vas.
Alina Andrei [Brasoveanul]