Trica, primul erou al sezonului

Prin „dubla” reusita în finala Supercupei, Eugen Trica a contribuit decisiv la succesul Stelei.

Acum 20 de ani, un copil pirpiriu, de numai 5 ani, iesea grabit dimineata din casa bunicilor, alergînd spre livada de pruni din Teslui, un sat din apropiere de Caracal. Daca ar fi întîrziat, rata cei 10 lei pe care îi primea pentru fiecare zi de lucru. Este una dintre amintirile care îl vor urmari întotdeauna pe Eugen Trica, acum unul dintre cei mai cunoscuti jucatori de fotbal din campionatul intern, eroul ultimei confruntari Steaua-Dinamo.

Viata n-a fost deloc blînda cu pustiul care si-a petrecut primii 6 ani în Teslui, unde a fost crescut de bunici. A fost al doilea copil al lui Nicolae si Elena Trica, avînd înca doi frati, Alin si Sergiu, si o sora, Cristina.

„Mi-a placut de mic sa muncesc, nu aveam încotro. Îl mai ajutam pe bunicu’ în gospodarie, mai mergeam cu gîstele sau la cules de prune. A fost o perioada frumoasa, aveam de toate, toata viata o sa le fiu recunoscator bunicilor mei, Dumnezeu sa-i odihneasca! Cel mai rau îmi pare de bunica, ea n-a apucat, saraca, sa ma vada jucînd fotbal”, spune Trica. Greutatile au început însa pentru el dupa vîrsta de 6 ani, cînd s-a mutat împreuna cu parintii, la Craiova.

Îsi aminteste ca „eram foarte saraci, ce mai, nu mi-e rusine sa recunosc. Tata era fochist, mama muncea la Combinatul Chimic. Am pornit de jos, dar poate tocmai asta mi-a dat putere sa ajung pîna aici”. La putin timp dupa ce s-a mutat în Craiova, a avut si prima cumpana în viata. Fusese la un meci al Universitatii, împreuna cu alti copii, sa vada marile vedete ale Baniei.

Trica îsi aminteste: „Cei mai în vîrsta, care stateau lînga noi, faceau tot felul de poante. Tin minte ca am rîs continuu, pîna spre final, cînd m-a apucat o durere groaznica de stomac. M-au dus pe brate acasa, iar a doua zi mama m-a dus direct la spital. M-au operat imediat, facusem peritonita, medicii ne-au spus ca daca mai întîrziam putin n-as mai fi avut nici o sansa”.

„Era slabut, dar se lipea mingea de el!”

Dupa ce a venit la Craiova, la nici 7 ani, stelistul a început sa prinda gustul fotbalului. „Ieseam în fata blocului cu Alin, fratele meu, care era mai mare cu un an, si dadeam cu mingea la perete. Tata se uita de sus la noi si într-o zi ne-a luat de mîna si ne-a dus la Universitatea, sa dam o proba”, îsi aminteste Trica.

Primul antrenor al lui Eugen a fost Marin Dascu, care a decedat în urma cu doi ani. N-a stat acolo decît 6 luni, dupa care, tot la initiativa tatalui, a ajuns la grupa lui Gigi Mitachescu. Tehnicianul a povestit ca „Eugen era mai mic cu un an decît ceilalti si slabut. Dar l-am oprit pentru ca se lipea mingea de el si dadea cu ambele picioare. Îl mai bagam din cînd în cînd si la meciuri, cîte un sfert de ora, sa prinda curaj”.

Trica spune ca a învatat enorm de la Mitachescu: „, cum îi spuneam noi, mi-a aratat cum sa lovesc mingea, cum sa dau cu capul. Cînd exersam finalizarile din centrari, el ne cerea sa trimitem mingea pe coltul lung, dar eu mai mult stergeam mingea cu capul, s-o trimit exact în cealalta parte. Cînd greseam, jap!, îmi luam portia de palme si, mama, ce palma grea avea! Atunci îl înjuram în gînd, dar acum îmi dau seama ca si palmele acelea mi-au fost de folos si nu-i port pica. E adevarat, n-am mai tinut legatura cu dînsul, dar cu prima ocazie cînd ajung prin Craiova am de gînd sa-i fac o vizita”.

La mai putin de 9 ani, Gigi Mitachescu l-a legitimat pe Trica, tot el luîndu-l si în primul turneu în strainatate, în Franta, la Paris, cînd echipa a cîstigat trofeul pus în joc, dupa ce a învins pe rînd pe Nanterre (3-1), PSG (1-0), Montpellier (4-0) si în finala pe cehoslovacii de la Zilina (3-1).

Corectii de la tata

Tatal lui Eugen, Nicolae Trica, a tinut enorm ca fiul sau sa ajunga fotbalist. Pe atunci idolul microbistilor din Banie era Ilie Balaci, pe care Nicolae îl dadea mereu ca exemplu fiului sau. „Ai vazut cum a preluat-o p-aia, de ce nu faci si tu la fel?”, îl dojenea mereu pe Eugen. „Ce ironie a sortii, cîte reprosuri si ce papara mi-am luat în copilarile ca nu reuseam sa fac în teren lucrurile pe care le facea Ilie Balaci si peste cîtiva ani sa ajung ginerele lui”, îsi aminteste cu nostalgie mijlocasul stelist.

Cît despre reprizele de bataie pe care le-a încasat de la tatal sau, lui Eugen i-a ramas întiparita în memorie una din perioada junioratului: „Jucam un meci amical, pe vremea cînd antrenor îmi era Beldeanu. Aveam doar 13 ani si jucam cu juniorii republicani, care erau mai mari cu 2-3 ani. La un moment dat am scapat singur cu portarul, cu Lulelaru, l-am culcat de trei ori, dupa care am tras peste poarta. Tata a coborît pe loc din tribuna si m-a jucat în picioare acolo, pe teren, de fata cu toata lumea. , mi-a spus dupa ce a obosit sa tot dea în mine. A fost si asta o lectie pe care n-am uitat-o niciodata, dar eu cred ca toate aceste lucruri mi-au prins bine”.

Buia îi mai dadea ghete

Familia Trica avea mari probleme financiare. Eugen le-a simtit din plin si în primii ani de fotbal: „Mi-as fi dorit si eu ghete noi, un trening, dar nu aveam posibilitati. Ai mei trebuiau sa ne hraneasca pe noi, cei patru copii, nu-si puteau permite sa dea banii de mîncare pe asa ceva. Si iarna faceam antrenamente în zapada cu tenesi rupti. Mai puneam o punga, ma mai ajuta Romica Buia din cînd în cînd cu o pereche de ghete. O data, ma întorceam de la antrenament seara. Pîna acasa faceam patru kilometri si trebuia sa trec si prin tiganie. M-a oprit unul de vreo 30 de ani si mi-a cerut o tigara. I-am spus ca sînt fotbalist si nu fumez. Mi-a luat geanta si mi-a spus ca nu mi-o da înapoi daca nu-i dau în schimb geaca de pe mine. Aveam echipamentul acolo, asa ca mi-am scos geaca si i-am dat-o. Normal, a fugit cu tot cu geanta. N-am dormit toata noaptea, stiind ce-o sa ma certe antrenorul a doua zi. Noroc ca a venit tata si i-a povestit ce s-a întîmplat”.

Un an la Scornicesti

Cînd vedea ca antrenorii nu-l baga titular meci de meci, Nicolae Trica se supara, îsi lua fiul de mîna si îl ducea la alta grupa sau, cum s-a întîmplat la 16 ani, la alta echipa. Asa a ajuns Eugen la Scornicesti, în divizia C, unde a jucat în echipa de seniori. „A fost o experienta foarte buna pentru mine, chiar daca într-un esalon inferior. În ultima etapa jucam cu Minerul Matasari si trebuia sa cîstigam ca sa nu retrogradam. În minutul 90, la scorul de 2-2, arbitrul a dictat un penalty pentru noi. Erau jucatori de 28, 30 de ani, nimeni nu s-a bagat sa traga. Am luat mingea, am batut eu, însa am ratat. Asta m-a distrus, m-a facut sa renunt si sa plec înapoi la Craiova. De atunci ma feresc sa mai bat lovituri de la 11 metri. Am mai facut-o într-un meci oficial doar în ’99, la finala Cupei, cînd domnul Ienei m-a trecut pe lista fara sa ma întrebe. Am marcat, dar si acum mi-e greu, chiar daca în partidele amicale am înscris de multe ori”, a spus Trica.

PAREREA SOCRULUI

„Pacat ca portile au fost mereu închise pentru el!”

Desi se afla în capitala Qatarului, Doha, unde antreneaza pe Al Sadd, Ilie Balaci socrul lui Eugen Trica, a urmarit înregistrarea integrala a Supercupei pe TVR International si i-a fost destul de usor sa caracterizeze jocul decarului stelist, „desi n-as prea vrea sa vorbesc despre calitatile sale, sa nu spuna lumea ca-l laud pentru ca mi-e ginere. Eugen e unul dintre putinii fotbalisti ramasi în România care pot decide în cîteva secunde soarta unui meci, printr-un dribling, un sut sau o pasa geniala. Are executii pe cît de imprevizibile, pe atît de eficiente, asa cum numai marii jucatori sînt în stare sa aiba”, spune Balaci despre Trica.

„Printul” îi gaseste si lipsuri celui pe care-l considera ca si copilul sau: „Cred ca daca ar avea ceva mai mult tupeu, mai multa personalitate pe teren, ar ajunge cu adevarat liderul de care nu doar Steaua are nevoie. Din pacate, portile echipei nationale au fost mai mereu închise pentru el, n-a fost convocat nici macar în selectionata divizionara. Dar probabil ca sînt altii mult mai buni decît Eugen, cine stie?!”.

Balaci marturiseste ca, în cazul în care Trica nu izbuteste sa plece într-un campionat puternic din Europa, la finalul contractului cu Steaua ar vrea sa-l ia cu el la echipa pe care o va antrena. „Ar face fata fara probleme pe-aici si, în plus, ar cîstiga de 4-5 ori mai mult decît acasa. Eu însa sper si-i doresc din tot sufletul sa aiba si un dram de noroc si sa plece în Spania, Italia sau în oricare alta tara cu fotbal adevarat”.

Despre omul Eugen Trica, Ilie spune ca nu poate vorbi decît la superlativ: „Cînd Lorena mi-a zis ca are prieten un fotbalist, mi-am pus mîinile-n cap. Stiam foarte bine cam ce înseamna asta. Din fericire, s-a dovedit ca m-am înselat, iar el e un model atît ca tata, cît si ca sot”.

Lorena, fan si critic

Lorena Balaci crede ca „Eugen e un jucator de moral. Daca unul îi spune înainte de meci, e terminat. Piturca nu poate sa vorbeasca mereu cu toti, asa ca noi, sotiile, trebuie sa preluam aceasta îndatorire. Eu sînt sincera cu Eugen, sînt prima lui sustinatoare, dar si cel mai aprig critic. Cînd joaca prost îi spun în fata >. Nu se supara, stie ca-i vreau binele. Oricum, el a înteles un lucru esential. Ca trebuie sa joace fotbal ca sa manînce, nu pentru fite. Nici cu Dinamo n-a jucat foarte bine, dar a stralucit în cîteva momente. I se reproseaza mereu ca nu e constant, dar eu cred ca numai mediocrii sînt constanti, mereu la fel, însa fara momente de geniu. Sîmbata, dupa ce a dat cele doua goluri, i-am spus: . Barbatii sînt mai copilarosi, noi trebuie sa-i mai temperam”.

Relatiile cu familia s-au normalizat

În urma cu un an, relatiile lui Eugen cu parintii erau destul de încordate. Tatal sau chiar a afirmat în presa ca fiul lor, acum celebru, i-a uitat definitiv. Eugen nu vrea sa dezvolte subiectul, el spunînd doar ca „am avut niste divergente, pe care le-am rezolvat între noi. Au gresit si ei, chiar au recunoscut asta, acum totul e în regula”.

Mama sa, Elena, a confirmat ca s-au împacat cu fiul lor: „Asa e cînd esti tînar, vezi lucrurile altfel. Am facut Sarbatorile împreuna, cu ei, cu Hristu, nepotelul nostru, ne ajuta cu tot ce avem nevoie. Sîmbata, cînd a jucat cu Dinamo, am ragusit în fata televizorului, strigînd de bucurie la golurile lui, chiar daca ma chinuie durerile din cauza ca am pietre la rinichi. Eugen si Lorena m-au chemat la Bucuresti, sa ma duca la doctor, dar mi-e cam teama, vreau sa termin tratamentul aici, dupa care probabil ca am sa le urmez sfatul”.

Viitorul lui Hristu

Lorena spune ca ea si cu Eugen formeaza o echipa. „El este capitanul, dar amîndoi sîntem subalternii baietelului nostru”, adauga ea, mîndra de Hristu, pustiul de trei ani care aduce foarte mult cu Ilie Balaci.

Eugen are o mare dilema în privinta viitorului fiului sau: „Da deja bine în minge si îi place fotbalul la nebunie. Dar nu stiu daca va ajunge fotbalist. N-am auzit de nimeni care a avut de toate în copilarie si sa ajunga mare jucator. As vrea sa-l obisnuiesc cu ideea ca nu tot ce zboara se manînca, dar nu pot sa-i refuz nici un capriciu. Daca vrea sa munceasca, bine, daca nu, n-o sa-l fortez. Doar de asta trag de mine, sa nu-i lipseasca nimic niciodata, sa nu treaca prin ce am trecut eu”.

Sursa: www.prosport.ro