Rexach surclasat de Capello

Apropo.ro / 28.02.2002, 09:21
Rexach surclasat de Capello
Barcelona a vazut care este diferenta între Capello si Rexach, care, desi învins cu 3-0, n-a înteles mai nimic din lectia primita pe "Olimpico" Fabio Capello a demonstrat înca o data de ce insista atîta Barcelona sa-l angajeze. Si chiar în fata probabilei sale echipe din sezonul viitor. Daca

Barcelona a vazut care este diferenta între Capello si Rexach, care, desi învins cu 3-0, n-a înteles mai nimic din lectia primita pe „Olimpico”

Fabio Capello a demonstrat înca o data de ce insista atîta Barcelona sa-l angajeze. Si chiar în fata probabilei sale echipe din sezonul viitor. Daca pe „Camp Nou” a scapat printre degete victoria, antrenorul Romei n-a mai facut concesii în retur. I-a dat o lectie lui Carles Rexach, din care tehnicianul spaniol n-a priceput însa mare lucru. Sau cel putin asa a vrut sa lase impresia.

Daca pentru Rexach „Roma a fost plictisitoare”, în conditiile în care trupa sa a fost demolata (0-3) pe „Olimpico”, Capello a ramas în priza pîna în ultimul minut. Dupa golul marcat de Tommasi, camerele televiziunii italiene l-au surprins scotîndu-si ochelarii si punîndu-i în buzunarul paltonului, cu gestul profesorului care si-a terminat cursul.

„Un meci în care învingi cu 3-0 o echipa de talia Barcelonei trebuie sa-ti ramîna în memorie”, a spus don Fabio, care n-a uitat „goleada” reusita cu Milan, în finala Ligii Campionilor din 1994, în fata aceleiasi formatii catalane.

Barcelona n-a fost deloc o problema usor de rezolvat. S-a vazut asta în prima repriza, cînd spectacolul a suferit si dat senzatia ca meciul va curge implacabil spre un cenusiu 0-0, perfect pentru liderul de pîna marti al grupei B. Capello a gasit solutia însa dupa pauza. L-a scos din impas tot Montella, pe care parca special îl tine rezerva, ca sa-l motiveze. Asa s-a întîmplat cu Perugia, la fel a patit Barca.

Raidurile „Aeroplanului” au schimbat scenariul si destinul Romei în Liga. Fara un atacant în vîna, cum iarasi n-a fost cazul lui Batistuta, Totti s-ar fi zbatut în continuare degeaba. „Am trait o seara fantastica. I-am umilit, le-am dat trei goluri, lucru inimaginabil acum cîtiva ani”, a declarat capitanul „giallorossilor”. Fara un dram de noroc, vezi devierea lui Emerson la sutul lui Candela, poate ca scorul ar fi ramas alb.

Fara Rivaldo însa, pentru ca brazilianul a fost doar cu numele în teren, trupa lui Rexach nu avea cum sa evite dezastrul, sperînd într-o inventie a lui Kluivert, singurul care a mai salvat blazonul „blaugrana”.

Sursa: www.prosport.ro