Nadia Comaneci, care a vizitat orașul Beijing în perioada 26-29 ianuarie, în calitate de membru al World Sports Academy, a declarat ca a fost suprinsa de modul în care a fost întîmpinata, informeaza agenția chineza de presa Xinhua.
„Am practicat gimnastica în urma cu mulți ani și sînt surprinsa de faptul ca oamenii își amintesc de mine. Sînt bucuroasa ca am revenit în China dupa foarte mulți ani. Cred ca oamenii sînt înca interesați de persoana mea, deoarece am practicat acest sport și am obținut rezultatele pe care le-am obținut. Atunci cînd realizezi ceva în viața, rasplata poate veni de unde nu te aștepți”, a precizat Nadia, care s-a aflat la a doua vizita în China, dupa cea din 1978.
Potrivit agenției citate, Nadia Comaneci a vizitat China, alaturi de alți trei foști campioni olimpici, respectiv marocanul Nawal El Moutawakel și americanii Edwin Moses și Mark Spitz, pentru a promova programul Unified Sports pentru persoanele cu handicap psihic din China, ce face parte dintr-un program mai vast desfașurat la nivel mondial de catre Laureus Sports for Good Foundation.
„Este o onoare pentru mine sa fac ceva pentru astfel de oameni. Ne-am simțit foarte bine alaturi de copiii cu handicap psihic, dar nu este de ajuns sa petreci cîtva timp alaturi de ei. Sper ca mulți alți sportivi sa se alature acestui program, pentru a veni în sprijinul lor”, a mai precizat fosta campioana olimpica la gimnastica.
Sursa:www.mediafax.ro