Fara capitanul Totti, campioana a fost tinuta în sah la Udine (1-1) si a facut rocada cu Inter în fruntea clasamentului
Fabio Capello s-a temut mult de meciul cu Udinese si mai ales de terenul înghetat de pe „Friuli”. Antrenorul Romei si-a pus în garda jucatorii asupra ambitiei gazdelor, care, desi în ultimul timp acuza absenta multor titulari, pot oricînd sa ofere surprize. Si n-a lipsit mult ca trupa lui Giampiero Ventura sa stopeze seria de 14 partide fara esec a campioanei. Norocul i-a întors din nou spatele lui Muzzi, care a irosit un penalty în minutul 87, a doua ratare consecutiva dupa tentativa de pe „Delle Alpi”, cu Juventus, si scorul a ramas 1-1.
Lipsiti de capitanul Totti, suspendat, „giallorossii” au suferit serios la constructie, mai ales în prima repriza, cînd nu s-au prea apropiat de poarta. Cînd au reusit, fie Delvecchio n-a gasit tinta, fie arbitrul Trentalange s-a opus golului marcat în minutul 37 de acelasi vîrf, pentru ofsaid. Golul a picat însa în cealalta parte, imediat dupa pauza. Slabiciunile defensivei romane, pe care Mutu le-a evidentiat si etapa trecuta, s-au resimtit si la Udine.
Martinez a interceptat o minge, l-a lansat pe Di Michele, care a înscris lejer dupa ce l-a driblat pe Antonioli. Capello a riscat însa si a trimis în teren al treilea vîrf, Montella, revenit dupa 3 luni. Mutare inspirata, pentru ca „Aeroplanul” i-a pasat decisiv în minutul 82 lui Batistuta, care a marcat primul gol în acest sezon, restabilind echilibrul pe tabela. Rezultat salvat apoi de Antonioli, penaltyul aparat fiind consecinta faultului în careu comis de Zebina, care a si fost eliminat.
Lazio a facut spectacol
Lazio s-a trezit din pumni si si-a mai reparat imaginea sifonata de eliminarea din Cupa si de înfrîngerea suferita etapa trecuta la Piacenza. Trupa lui Alberto Zaccheroni s-a distrat cu Perugia (5-0) pe „Olimpico”, dar tifosii „biancocelesti” au continuat sa-si fluiere favoritii. Si au si de ce, pentru ca atunci cînd te afli la 13 puncte de lider e greu sa mai speri la titlu. Pretul succesului a fost destul de scump. Ambii atacanti titulari, Crespo si Simone Inzaghi, s-au accidentat în prima repriza, cea mai serioasa fiind a argentinianului, care va lipsi o luna.
Cine îl opreste pe Vieri?
Inter a profitat de pasul gresit al Romei, revenind în fotoliul de lider. Parma n-a rezistat pe „San Siro” fortei trioului „nerazzurro”, Recoba-Vieri-Kallon. În prim-plan s-a aflat din nou Vieri. Bobo a contribuit decisiv la primul gol, trecut în contul lui Sensini, care s-a interpus pe traiectorie, si l-a marcat pe cel de-al doilea spre finalul partidei, printr-un sut splendid de la 20 de metri, închizînd tabela (2-0). Reusita cu care i-a egalat pe Hubner si Trezeguet în topul realizatorilor din Serie A, cu 13 goluri.
Sursa: www.prosport.ro