Gruparea brasoveana va diminua cu 30 la suta salariul lui Ibrahim Dossey pe 2002 si cu 20% primele de joc pe aceeasi perioada pentru prejudiecierea imaginii
Dupa încetarea urmaririi penale în cazul jucatorului Ibrahim Dossey, care a afirmat într-un interviu la ProTV ca jucatorii au fost anuntati ca trebuie sa piarda meciul cu FCM Bacau, din sezonul trecut, conducerea clubului brasovean s-a întrunit pentru a analiza situatia fotbalistului. La finalul sedintei de marti seara, sefii gruparii de sub Tîmpa au hotarît ca Dossey va fi sanctionat pecuniar pentru încalcarea Regulamentului de Ordine Interioara fiindca a dat declaratii fara interpret de limba araba si în absenta unui reprezentant alclubului si pentru prejudicierea imaginii clubului prin unele afirmatii susceptibile de interpretari”.
Astfel, portarul ghanez care încasa anual 15.000 de dolari va avea contractul diminuat cu 30% pe anul 2002, iar toate primele si celelalte drepturi banesti îi vor fi reduse cu 20% pe aceeasi perioada. De asemenea, Dossey a primit un ultim avertisment sub forma scrisa, urmînd ca la urmatoarea abatere sa fie scos din lot pîna în 2004, la finalul contractului.
Jucatorul nu a participat la sedinta, dar i-a fost adusa rapid la cunostinta sanctiunea. „Accept aceasta pedeapsa. Vreau sa ramîn la Brasov si sper ca ne vom califica din nou într-o cupa europeana. Desi îmi dau seama ca se pun tot felul de piedici acestei echipe, cred ca performanta de anul trecut a deranjat”, a spus Dossey, care a confirmat ca astazi se va prezenta la FRF pentru audieri la Comitetul Executiv, reunit la initiativa lui Mircea Sandu.
Reprezentantul lui Dossey, Petre Gavrila, a spus si el ca „nu poti sa te opui daca asta e regulamentul. Ibrahim a fost luat prin învaluire de reporterul abil care i-a solicitat interviul si a spus o prostie. Jocul cu Bacaul a fost cîstigat de brasoveni, el a aparat bine, unde e aranjamentul?”, a întrebat Gavrila. El a mai adaugat ca „Dossey mi-a marturisit ca e speriat de amploarea scandalului. A pierdut cîteva oferte în urma acestui incident, fiind dorit de multe cluburi, printre care Steaua si Rapid. Acum toti au dat înapoi. Nu stiu ce se va întîmpla, dar nu cred ca se asteapta de la Dossey sa faca lumina în fotbalul românesc”.
Sursa:www.prosport.ro