„Gurita” a ocupat primul loc la acest capitol în ancheta UEFA, întrunind voturile a 42,12% dintre cei care au participat la sondaj timp de trei saptamîni, si a cîstigat cursa cu spaniolul Manuel Pablo, francezii Thuram si Sagnol si brazilianul Cafu
Cosmin Contra s-a impus la categoria fundasi dreapta în ancheta de sfîrsit de an realizata de forul suprem continental, devansîndu-l cu aproape un procent si jumatate pe spaniolul Manuel Pablo Garcia, de la Deportivo La Coruna, care a adunat 40,64% dintre voturi, fata de cele 42,12% obtinute de internationalul român. Pe urmatoarele trei locuri în top s-au clasat francezii Lilian Thuram (Juventus) – 12,86% -, Willy Sagnol (Bayern Munchen) – 2,63% – si brazilianul Cafu (Roma) – 1,75% din voturi. Dar iata cum arata echipa ideala a anului 2001 conform rezultatelor sondajului UEFA, care vor fi anuntate oficial astazi: Canizares – Contra, P. Andersson, Hyypia, Carboni – Beckham, Vieira, Zidane, Valeron – Tristan, Henry. Antrenor: Gerard Houllier
„Gurita” al nostru ne-a oferit o bucurie astfel la finalul unui an cu destule realizari, dar si neîmpliniri. El ne-a dat prilejul în 2001 sa participam cu inima la finala Cupei UEFA, cu Liverpool, un meci pe care-l credeam alocat altora, sa ne bucuram ca înca mai producem fotbalisti capabili sa duca batalii si pe alte fronturi decît cele murdare cu care ne-a învatat campionatul intern.
Traseul pe care Contra l-a urmat dupa Dortmund, trecerea sa la AC Milan, evolutiile bune de acolo nu vin decît sa confirme evolutia celui pe care presa spaniola îl vedea cel mai bun om al finalei. Golul din returul barajului cu Slovenia pentru calificarea la CM ar fi putut deveni elementul decisiv în preluarea titlului de cel mai bun fotbalist român din 2001. N-a fost sa fie însa, iar regretele sînt cu atît mai mari. Si ale lui, dar si ale noastre. Titlul de cel mai bun fundas dreapta al anului în ancheta organizata de UEFA vine ca o consolare, dar si ca o încununare a celui mai bun an al carierei sale.
Sursa: www.prosport.ro