Chiar daca au serioase probleme financiare, Genoa nu vrea sa renunte la Codrea si Mihalcea.
În ciuda marilor probleme financiare si a demisiei iminente a antrenorului Franco Scoglio, plecat acum din Italia pentru a discuta preluarea selectionatei Libiei, „Grifonul” conteaza pe cei doi internationali români pentru returul acestui campionat. Cotidianul „Il Secolo XIX” a scris ieri despre revolutia de Craciun care va afecta lotul „rossoblu”.
Genoa spera sa faca rost de lichiditati prin vînzarea unora dintre jucatorii cu cota. Primul pe lista este Carparelli, care ar putea ajunge în Anglia si care ar aduce în cont cel putin 4,5 milioane de dolari. Banii vor servi achitarii ratei restante de 900.000 de dolari, necesara pentru a-l putea pastra pe Codrea, dar si platii unui aconto de 370.000 de dolari promis lui Dinamo în perspectiva achizitionarii lui Mihalcea.
Faptul ca atacantul dinamovist ramîne în vizorul formatiei din Serie B este întarit si de includerea acestuia, alaturi de Nicola Caccia, Duccio Innocenti si Stefano Rossini, pe lista achizitiilor stabilite în mercato din ianuarie, lista prezentata de acelasi „Il Secolo XIX”.
De altfel, si Codrea s-a aratat optimist în privinta impasului financiar prin care trece Genoa, el declarînd ca „ma voi întoarce vineri în Italia si sper ca lucrurile sa se rezolve”.
Sursa:www.prosport.ro