De ce CV electronic ?

Apropo.ro / 17.12.2001, 08:12
De ce CV electronic ?
In secolul XXI, dominat clar de Internet, este tot mai evident imensul potential al recrutarii on-line. Voi enumera asadar cateva din avantajele majore pe care un CV electronic le prezinta, incepand de la larga accesibilitate, slaba perisabilitate pana la cost. 1. Un CV electronic nu va asigura


In secolul XXI, dominat clar de Internet, este tot mai evident imensul potential al recrutarii on-line. Voi enumera asadar cateva din avantajele majore pe care un CV electronic le prezinta, incepand de la larga accesibilitate, slaba perisabilitate pana la cost.

1. Un CV electronic nu va asigura automat un job insa va face „sa intrati in carti” pentru ca in foarte scurt timp firmele vor intelege avantajul recrutarii on-line: timp redus, costuri mult mai mici, acuratete mai mare. Astfel, procesul de recrutare va suferi o mutatie, Internetul patrunzand si in acest domeniu. In general ma feresc sa fac previziuni, insa este foarte clar ca firmele de consultanta in Resurse Umane precum si angajatii celorlalte companii specializati in recrutare vor avea ca atributie principala intervievarea si evaluarea candidatilor selectati din bazele de date on-line. Ca o premisa a succesului, va trebui sa fiti prezenti in aceste baze de date;

2. Un alt avantaj al CV-ului electronic este ca per ansamblu este mai putin perisabil decat un CV clasic (pe suport de hartie: scrisoare sau fax). In general bazele de date specializate in recrutarea on-line permit up-grade-ul unui CV mai vechi. Cu alte cuvinte, daca ati trimis o scrisoare continand un CV unei companii la care ati dori sa va angajati si intre timp au aparut modificari in CV-ul vostru, este destul de greu sa va asigurati ca potentialul angajator va trece noile informatii in CV. In ceea ce priveste CV-ul electronic, actualizarea informatiilor tine numai de voi, fiind suficient sa intrati pe pagina de web pe care v-ati introdus initila CV-ul si sa operati modificarile.

3. Al treilea avantaj este legat de organizarea informatiei: nu toate firmele romanesti au invatat inca sa foloseasca eficient informatia. Desi companiile au inceput sa-si creeze propriile baza de date continand CV-uri, realitatea ne demonstreaza ca putine sunt cele la care informatia este organizata eficient, astfel incat in cazul unei recrutari mai presante ca timp, companiile ajung tot la varianta „anuntului de recrutare”… NU la fel se prezinta situatia in cazul site-urilor de resurse umane care … din asta traiesc, iar orice deficienta in ceea ce priveste administrarea propriei baze de date duce aproape sigur la … iesirea de pe piata.

4. CV-ul electronic este mult mai ieftin: costurile de inscriere pe site-uri secializate sunt zero iar costurile legaturii Internet pe durata editarii CV-ului sunt estimate la 10.000 – 40.000 lei/ora la Internet Café-uri, in timp ce un simplu timbru postal costa 2500 lei. Cam cate scrisori ar trebui sa trimiteti pentru ca CV-ul vostru sa aiba acelasi impact ?

5. Cel mai mare avantaj pe care il prezinta CV-ul electronic este acela ca el poate fi vazut de un numar foarte mare de companii angajatoare. Randamentul in acest caz este foarte mare deoarece „efortul” este doar de a va inscrie la un site specializat de resurse umane.

6. Un alt avantaj este dat de faptul ca site-urile de resurse umane, pentru usurinta gestionarii informatiei, si-au construit formulare standard de CV in care voi trebuie doar sa completati anumite campuri de date. Acest fapt va poate ajuta in constructia CV-ului intr-un mod profesional (in cazul in care aveti dificultati la aceasta etapa), formularele standard comportandu-se ca adevarate help-uri in ceea ce priveste organizarea informatiei personale. [sursa: myjob.ro ]