Legalizarea prostitutiei – in discutie

Apropo.ro / 05.12.2001, 20:54
Legalizarea prostitutiei - in discutie
Prima problema luata în discutie de reprezentantii sistemului sanitar participanti la reuniunea de miercuri, de la Snagov, a fost cea a legalizarii prostitutiei, pe fondul cresterii numarului de cazuri de boli cu transmisie sexuala (BTS). Premierul Adrian Nastase i-a întrebat pe


Prima problema luata în discutie de reprezentantii sistemului sanitar participanti la reuniunea de miercuri, de la Snagov, a fost cea a legalizarii prostitutiei, pe fondul cresterii numarului de cazuri de boli cu transmisie sexuala (BTS).

Premierul Adrian Nastase i-a întrebat pe directorii de spitale si pe medicii prezenti la dezbatere daca sînt de acord cu legalizarea prostitutiei, avînd în vedere înmultirea cazurilor de BTS. Cei prezenti au ridicat mîna, pronuntîndu-se practic prin vot, în majoritate, în favoarea legalizarii prostitutiei.

Întrebarea premierului a aparut dupa ce ministrul Sanatatii, Daniela Bartos, a prezentat un raport privind evolutia starii de sanatate a populatiei, potrivit caruia – printre altele – numarul cazurilor de BTS înregistrate a crescut considerabil.

„Sifilisul are o tendinta de crestere pe fondul liberei circulatii a persoanelor, a lipsei unui control medical periodic, dar si a exacerbarii protitutiei”, a spus ministrul. Numai la nivelul Capitalei, în primele sase luni ale lui 2001, a fost înregistrata o crestere fara precedent a cazurilor de sifilis, numarul noilor îmbolnaviri fiind de 1.108, din care 11 la nou-nascuti. La nivel national, numarul cazurilor aparute anual este aproape dublu fata de anul precedent.

În urma raspunsului primit din partea medicilor, premierul a afirmat ca „discutia pe aceasta tema ar trebui reluata cu seriozitate”.

Reuniunea de la Snagov privind relansarea reformei în domeniul sanatatii are loc în prezenta premierului Adrian Nastase, a ministrului Sanatatii, Daniela Bartos, a ministrului Administratiei Publice, Octav Cozmînca, precum si a presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, Eugeniu Turlea.
Sursa:www.mediafax.ro