Erbasu vrea Nationalul

Apropo.ro / 04.12.2001, 09:32
Erbasu vrea Nationalul
Fotbal intern: Nasu' il vrea pe Iordanescu Fotbal extern: Chivu, elevul lui Koeman Alte sporturi: Franta a castigat Cupa Davis Dupa toate probabilitatile, la finalul acestei saptamani cunoscutul om de afaceri, Mihai Erbasu urmeaza sa preia gruparea din Cotroceni


Fotbal intern: Nasu’ il vrea pe Iordanescu

Fotbal extern: Chivu, elevul lui Koeman

Alte sporturi: Franta a castigat Cupa Davis



Dupa toate probabilitatile, la finalul acestei saptamani cunoscutul om de afaceri, Mihai Erbasu urmeaza sa preia gruparea din Cotroceni

Parcursul bun al Nationalului din acest sezon nu putea ramîne neobservat, iar semnalele de alarma trase de oficialii „bancari” cu privire la situatia financiara delicata în care s-au aflat în acest tur nu au ramas fara ecou.

Mihai Erbasu, unul dintre cei mai cunoscuti oameni de afaceri din România, a confirmat faptul ca intentioneaza sa preia Nationalul, dar a refuzat sa dezvaluie deocamdata modalitatea în care se va implica la club: sponsor, actionar principal sau investitor unic.

Cert este ca între Erbasu si conducerea gruparii din Cotroceni au avut loc deja doua runde de negocieri si, dupa unele informatii neoficiale, în proportie de 90% partile vor bate palma la finalul acestei saptamîni.

Atragerea unui sponsor puternic în Parcul cu Platani parea o utopie în urma cu doua luni, în ciuda parcursului bun al echipei. Problema de care s-au legat majoritatea celor care au dorit sa investeasca la FC National a fost legata de baza din Dr. Staicovici, care apartine BNR-ului.

Prin intermediul lui Vlad Soare s-a reusit însa o concesionare pe 20 de ani a stadionului si a anexelor, astfel încît clubul bucurestean a devenit o afacere tentanta. Tot Vlad Soare a reusit sa stearga jumatate din datoriile pe care gruparea trebuia sa le plateasca drept chirie Bancii, cifrate în jurul a doua miliarde de lei.

În acest moment, în afara restantei fata de BNR, singura datorie semnificativa este cea fata de jucatori, materializata în prime de circa 12.000 de dolari de fotbalist, plus o rata din contracte.

Pentru egalul din Cotroceni, oltenii au primit cîte 1.500$, o parte importanta din bani venind, se pare, pe filiera Dinamo
Meciul FC National – U Craiova (1-1), disputat sîmbata, a început de martea trecuta, cînd actionarul principal a Craiovei a avut o discutie cu directorul executiv al „cîinilor”, Cristian Borcea. Martori oculari sustin ca Gigi Netoiu s-a întîlnit cu oficialul dinamovist chiar la clubul din Stefan cel Mare, iar partile au convenit ca fotbalistii olteni sa primeasca un bonus în cazul în care vor reusi sa scoata macar un punct în Cotroceni.

„Oficialii” Nationalului nu s-au aratat deranjati de eventualul stimulent „alb-rosu”, considerînd anormala initiativa doar în contextul în care Dinamo a învins în Banie, fara prea mari probleme. Jucatorii Nationalului au taxat însa atitudinea oltenilor de dupa joc, considerînd-o indecenta.

„Cu Dinamo au stat capra si cu noi si-au dat viata pe teren. Se bucurau de egal de parca ar fi cîstigat un campionat mondial. Erau fericiti ca ne-au prins pe noi, amarîtii de la National, fara nici un ban, în izmene si în picioarele goale pe mocirla aia. Ei cu banii achitati, cu parpalace Errea si cu caciuli de blana pe cap au ajuns sa se bucure ca ne-au luat un punct. La sfîrsitul meciului s-au aruncat pe burta, faceau ca avioanele, erau în delir. Sa vedem cînd o sa-si încaseze cascavalul?”, a spus unul dintre fotbalistii „bancari”.

Sponsorizare de la Eriksson?
Una dintre societatile care s-au decis sa ajute gruparea din Cotroceni este si cunoscuta firma de telefonie celulara Eriksson. Conform unor surse autorizate, din ianuarie urmeaza sa se deruleze un contract de sponsorizare între cele doua parti, pe durata unui an, în contul clubului „bancar” urmînd sa intre în jur de 300.000 de dolari.

Afaceri impresionante
Mihai Erbasu are 60 de ani, este de profesie inginer constructor, iar firma care-i poarta numele a fost înfiintata în 1991, ajungînd la ora actuala una dintre societatiile cu cea mai mare cifra de afaceri în România.

Erbasu SA, axata la început exclusiv în domeniul constructiilor, s-a dezvoltat de la an la an, avînd la ora actuala investitii masive în comert, în ferme zootehnice si în domeniul bancar. Firma, care la ora actuala construieste un stabiliment de 5 stele în zona Piatei Unirii, detine un hotel cu acelasi nume în cartierul Baneasa, iar ultima constructie importanta ridicata este complexul BILLA din Floreasca.

Mihai Erbasu are doi baieti care lucreaza de asemenea în cadrul societatii, iar cel mic, Alexandru, este un apropiat al clubului din Cotroceni, fiind prieten foarte bun cu Cosmin Olaroiu si cu Gabi Popescu. Chiar daca Alex (foto) a negat vehement, se pare ca el a insistat ca tatal sau sa se implice financiar la FC National.

A candidat la primariePîna în 1997, Mihai Erbasu a fost vicepresedinte PSM, candidînd în ’96 pentru postul de primar general al Capitalei. Apoi, cunoscutul om de afaceri a trecut la ApR si la alegerile locale din 2000 a fost pe listele acestui partid pentru acelasi post ca si în urma cu 4 ani. Erbasu s-a implicat si în sport, el preluînd initial sectia de baschet a clubului Steaua. Apoi a renuntat, actualmente el sponsorizînd sectia de box si cea de baschet de la Dinamo.
Sursa:www.prosport.ro