O noapte spumoasa

Apropo.ro / 16.11.2001, 03:50
O noapte spumoasa
La Ljubljana, dar si în alte orase ale Sloveniei, s-a sarbatorit pîna joi dimineata prima prezenta a "nationalei" lui Katanec la Mondial O noapte nebuna, nebuna, nebuna la Ljubljana. În principalele piete ale capitalei, "Kongresnem" si "Preseren", unde meciul a fost urmarit pe ecrane


La Ljubljana, dar si în alte orase ale Sloveniei, s-a sarbatorit pîna joi dimineata prima prezenta a „nationalei” lui Katanec la Mondial

O noapte nebuna, nebuna, nebuna la Ljubljana. În principalele piete ale capitalei, „Kongresnem” si „Preseren”, unde meciul a fost urmarit pe ecrane uriase de 10.000 de suporteri privati de sansa unei calatorii memorabile la Bucuresti, nu s-a mai putut intra la un sfert de ora dupa încheierea întîlnirii.

Apoi, arterele din centru au fost blocate de alte mii de oameni ce au renuntat la somn pentru cîteva ore spumoase pe strazi. Masinile, pavoazate cu steaguri, dar si cu fani cocotati pe capote sau portiere, au asteptat zeci de minute sa iasa din ambuteiajele create. La doi pasi de „Preseren”, celebrul pod cu trei brate s-a clatinat sub presiunea multimii extaziate.

S-a strigat „Kdor ne skace ni Slovenc!”, „Cine nu sare nu e sloven”, si instantaneu toti au început sa topaie. Unii au vrut sa se arunce în Ljubljanica, rîul care se încolaceste prin oras. Au fost împiedicati în ultima clipa. Atmosfera a fost deliranta. S-a cîntat, s-a dansat, s-au spart sticle de caldarîm, s-au aprins torte, baieti s-au sarutat cu fete pe care nu le-au cunoscut înainte.

S-a urlat, s-a plîns de bucurie. „Niciodata nu am mai vazut o asemenea explozie de fericire”, a spus unul dintre multii studenti ai Universitatii din Ljubljana, împatimit de fotbal, care începe sa cucereasca tot mai mult spatiu în Slovenia.

Multi dintre ei au pornit apoi, pentru a întîmpina „nationala”, spre aeroport, cu masinile sau pe jos, desi Brnik este situat la peste 20 de kilometri departare. La 23:30, cu o ora înainte ca eroii sa se întoarca acasa, politia a ridicat o bariera la 5 kilometri de aerodrom si nu a mai lasat pe nimeni sa treaca mai departe. Dar 15.000 de oameni erau deja înauntru, pregatind o primire triumfala jucatorilor lui Katanec.

Ieri, în ciuda orei nepotrivite, 14:30, cînd majoritatea oamenilor sînt înca la serviciu, s-au mai întîlnit o data cu fanii, chiar pe „Bezigradom”, 5.000 de „nebuni” venind sa savureze succesul împreuna cu artizanii calificarii.

Tot ieri, dar la ora 13:00, Novak si compania, premiati cu o suma totala de doua milioane de dolari, au participat la o receptie oferita de presedintele Milan Kucan si de premierul Janez Drnovsek la Palatul prezidential din Ljubljana. În urma cu doi ani, ei ciocnisera un pahar de sampanie la Castelul Brdo dupa calificarea la Europene. Sursa:www.prosport.ro