Praful a fost analizat la Institutul Cantacuzino

Apropo.ro / 31.10.2001, 00:43
Praful a fost analizat la Institutul Cantacuzino
Predat la Institutul Cantacuzino, continutul plicului a fost supus pe loc probelor, dar rezultatele vor fi aflate abia astazi, deoarece procedeul utilizat presupune scurgerea unui timp de 24 de ore necesar pentru a le permite specialistilor sa dea verdictul. Oricum, laboratorul, condus de

Predat la Institutul Cantacuzino, continutul plicului a fost supus pe loc probelor, dar rezultatele vor fi aflate abia astazi, deoarece procedeul utilizat presupune scurgerea unui timp de 24 de ore necesar pentru a le permite specialistilor sa dea verdictul.

Oricum, laboratorul, condus de doctorita Daniela Caplan, va comunica numai daca este vorba despre antrax sau nu, iar în situatia unui raspuns negativ nu va oferi si tipul substantei, fiindca sistemul utilizat permite doar detectarea stricta a respectivului produs.

Surse autorizate sustin ca, pîna în prezent, Institutul a avut pe masa de lucru circa 60 de plicuri suspecte, toate dovedindu-se însa alarme false, astfel încît si în situatia de fata previziunile sînt optimiste si se estimeaza ca se va ajunge la acelasi rezultat. Presedintele CCA a încercat ieri dupa-amiaza sa intre la „Cantacuzino”, dar a ajuns prea tîrziu la sediul aflat pe malul Dîmbovitei.

„Am mers acolo cu un prieten, dar nu se mai afla nimeni înauntru”, a spus Grigorescu. El a completat ca „e cea mai macabra gluma care se putea face. Nu mi-e teama pentru mine, ci ma gîndesc numai la familie, pentru ca biletul continea amenintari directe în acest sens. Am vorbit acasa si am încercat sa le calmez pe fete si pe mama, care e bolnava de inima de sapte ani”.