„…a fost construita nava cosmica, gigantica
Planeta Moldova (sau mai bine zis cei doi „locuitori” ai ei, Florin Braghiș și Mitoș Micleușanu) a aparut ca din senin pe la începutul acestui an, când au fost descoperiți, prin intermediul unor clipulețe audio postate pe site-ul lor de Internet, care ulterior au fost difuzate la radio de catre Șerban Huidu și Mihai Gainușa.
Proiectul Planeta Moldova a luat naștere la începutul anilor ’90, pe când Florin, care lucreaza acum ca programator pentru o companie americana de IT, și Mitoș, artist plastic și scriitor, ajunsesera în România o data cu primele generații de studenți moldoveni veniți aici cu bursa. Inițial, totul a fost un fel de joaca (dar cu o miza serioasa).
Cei doi veri care au copilarit împreuna, au debutat neoficial în caminele studențești de la Cluj, cu niște scenete interpretate spre distracția (dar și lamurirea) colegilor români. Emoția descoperirii reciproce – și un prilej grozav de a face niște bancuri mortale!
Florin și Mitoș prefera sa nu se afișeze în public, acest lucru îi disturba și le poate distrage atenția. „Daca aparem în fața reflectoarelor exista riscuri: inspirația are de suferit. Nu e ceva conștient, nu ne ferim”, a explicat Mitoș. Nici macar la lansarea albumului nu li s-au putut vedea fețele deoarece au venit îmbracați în costume de astronaut, cu chipurile acoperite, pentru a nu fi recunoscuți. Ei prefera sa se considere o formație de studio.
Stilul lor inconfundabil este un amalgam de Folk, Trip-Hop, Experimental și Trance. Mesajul Planeta Moldova ia de multe ori forma unei satire sociale, uneori chiar cu tenta patriotica. ” Miza finala este experimentul, absurdul, observarea și exagerarea amanuntelor care le scapa oamenilor” ne-a spus Mitoș. Despre conținutul explicit al versurilor, artistul a comentat: „E vorba despre ceea ce simțim, o anumita atitudine care nu se schimba în funcție de gusturi sau pareri.”
Caseta
Cel mai nou videoclip, „Invidia”, este de la un capat la altul animație. Despre un moldovan mititel mândru nevoie mare de apartenența lui. Mândrie pe care și-o argumenteaza atât de bine, ca pâna și extratereștrii vor sa fie moldoveni! Ca și nemții, americanii, englezii sau japonezii…