Aparent se iubesc. De fapt se caftesc

Tigrul american și dragonul asiatic

Povestea de dragoste dintre Hollywood și cinematograful asiatic pare a fi nesfârșita. De la luna la luna, tot mai multe producții rasaritene au parte de un „lifting” american.

Ce se ascunde, însa, în spatele acestei fascinații? De obicei, ceva extrem de sclipitor – banii – și prea puțina dragoste pentru film.

Uitați-va ce se poate întâmpla în cîteva luni. A fost „The Grudge” (peste 130 mil $ încasari), care a luat scenariul și regizorul unui mega-hti japonez și l-a reinterpretat pentru publicul adolescentin american, urmeaza premiera lui „Dark Water”, alt remake al unui horrror clasic asiatic, cu Jennifer Connelly în rolul principal.

La rând stau „Addicted”, versiunea transatlantica a lui „The Eye”, „The Entity”, din nou un film de groaza supranatural, „The Departed” (reinterpretarea lui Martin Scorsese a genialei trilogii polițiste „Infernal Affairs”).

Se zvonește chiar ca „Old Boy” va fi altoit cu figura star-iconica a lui Brad Pitt… O isterie aproape canibala.

Chiar ea nevoie ca un gigant ca Scorsese sa refaca o capodopera? Deja distribuita în Statele Unite? Cu Matt Damon în locul minunat de versatilului Tony Leung?

Politica marilor studiouri americane nu face decât sa consolideze prejudecațile culturale: singurele filme care nu sunt complet refacute în SUA sunt cele în care asiaticii fac ceea ce – aparent – știu ei sa faca mai bine: sa se cafteasca în arte marțiale. Sunt multe întrebari dar și mai multe raspunsuri. O singura certitutinde: într-un procent covârșitor, acești bastarzi arata, de cele mai multe ori, ca un hibrid între doua foarte diferite culturi cinematografice.

Asia, provincie a Hollywood-ului

Ca întotdeauna, exista o parte ascunsa, un versant coșmaresc al acestui love story. La începutul „epocii de aur” (jumatatea anilor ’80 și începtutul lui ’90), industria cinematografica honk-kongheza se apara eroic împotriva Hollywood-ului cu o incredibila concentrație de mega-talente ca John Woo, Chow Yun-Fat sau Jackie Chan.

Uneori, filmele locale cu gangsteri și kung-fu depașeau, pe piața internaționala, încasarile thriller-urilor americane. Care a fost strategia Hollywood-ului pentru a face fața amenințarii HK? Simpla și devastator de eficienta – talentele au fost importate și reduse la formulele obosite iar scenariile unor succese de box office cumparate și refacute cu o distribuție americana .

Motivele pentru care cea mai puternica industrie de film s-a apucat sa devoreze filonul asiatic sunt evidente.

Rețeta sigura. Poveștile asiatice importate sunt niște succese deja probate pe o piața imensa. Lipsa de idei. Dați vina pe zen, feng-shui sau sake sau alte clișee, dar Asia mai e înca o oaza de forța creativa.

Dar de ce nu le lasa așa cum sunt?

Fie povestea cât de tare, tot mai tare e prejudecata potrivit careia publicul prefera un star local, ușor recognoscibil.

Subtitlurile. Cei care le citesc vor fi întotdeauna în minoritate. Majoritatea se duce la filme ca sa se deconecteze și orice fel de efort le repugna.

Banii. Chiar cu reclama și proiecții în același numar de cinematografe, „Ringu” japonez n-ar fi facut atâția bani ca varianta lui americanizata.

Embargo-ul Miramax

Miramax a fost considerat multa vreme salvatorul cinematografiei americane: un distribuitor independent care producea filme low-budget interesante și care lansa în SUA filme straine. Dar, dupa ce a fost cumparat de Disney, a schimbat politica.

Acum e doar interesat sa produca un candidat serios la Oscar pe an și sa sa evacueze ce-i mai „arty” în label-ul Dimension.

Puțina lume știe este faptul ca Miramax a pus mîna pe drepturile nord-americane a cîtorva filme asiatice foarte populare.

Printre achizițiile notabile sunt „Shaolin Soccer”, „Iron Monkey”, „Hero”, „Infernal Affairs” și „Zatoichi”. În teorie, distribuția acestor filme în America de Nord e un lucru extraordinar. Dar Miramax a achiziționat drepturile de difuzare a acestor filme și, fie ca le-au pus sub cheie, fie le-a intârziat la nesfârșit lansarea.

În loc sa ofere publicului ceea ce e nerabdator sa le vada, Miramax-ul încearca sa limiteze cu agresivitate abilitatea fanilor de a comanda DVD legale de import ale acestor pelicule. Pe multe dintre site-uri specializate cu comezi on-line, aceste titluri nu mai sunt valabile din cauza masurilor legale luate de Disney.

Miramax a dus nebunia un pas mai departe, trimițând un ordin judecatoresc site-ului Kung Fu Cinema, care nici macar nu vindea DVD-uri, ci conținea un biet link catre un distribuitor on-line – o crima impardonabila, se pare.

Cu alte cuvinte, Miramax-ul impune o interdicție totala asupra importurilor asiatice ale filmelor la care a cumparat drepturile de difuzare în cinematografe. Așadar, pentru ca ei nu vor sa distribuie Shaolin Soccer, tu nu ai dreptul sa ți-l aduci de peste mari și țari.

Ce urmeaza? Hollywood-ul devine astfel proverbial pentru inepta manevrare culturala a filmelor asiatice și folosirea despotica a sistemului legal pentru a suprima dreptul oamenilor de a vedea un film în forma originala.

Cum se naturalizeaza un asiatic

Rareori ai ocazia sa vezi un film asiatic în forma originala. De cele mai multe ori, el are fie parte de un remake hollywoodian (se ia story-ul – uneori chiar regizorul – și se reface în SUA cu actori și decoruri americane), fie este dublat. Cinefililor le ramîneau DVD-urile ca ultima soluție. Acum politica studioului de film Miramax amenința și acest refugiu.

Miramax deține drepturile de difuzare ale lui „Shaolin Soccer”, un film cult, de peste doi ani. Premiera a fost anunțata și amânata de cîteva ori. Au fost neumarate zvonuri ca DVD-ul va fi dublat și alterat, adaugându-i se o noua coloana sonora rap. În timp ce studioul îl îngropa, aproape toata lumea care a fost interesata, l-a vazut. Cum? Cinefilii au cumparat versiuni de import legitime sau au pus mâna pe copii pirat („Shaolin Soccer” este în top 10 al celor mai downloadate filme).