Țara mea este cea mai frumoasa țara din lume. Are munți, dealuri, lunci, câmpii și se scalda în mare. Are iepuri, urși și vânatori. Și, în plus, de ceva vreme, tot în țara mea, se aude susurul lin, limpede și cristalin al fluviului Congo…
Daca televiziunile, radiourile și mare parte din presa nu vorbesc liber despre chestiunile politice, s-au gasit alte soluții de împraștiere a opiniilor. Ca doar de aia exista Internet sau SMS. Este incredibil efectul pe care l-a avut un simplu mesaj telefonic în care un cuvânt, „Bombo”, rima cu… „Congo”. De la o simpla rima au început sa tremure nu doar șefii BEC ci și… doi reprezentanți diplomatici congolezi în România! Asta pentru ca – daca nu știam, am aflat – exista și Congo Brazzaville și Republica Democrata Congo!
Exista straturi media cu un înalt control politic, dar exista, iata, și un nivel de comunicare complet democratic. Suntem semeseriași, nu? Nemuritoarele versuri cu prea-însoritul Congo spun un adevar despre care, deocamdata, nu se discuta decât pe furiș: România e rupta.
E împarțita între o Românie europeana și o Românie congoleza Mijloacele media românești sunt rupte, la rându-le: sunt televiziuni și radiouri, ziare și reviste cu tendințe manipulatoare dar, pe de alta parte, exista și Internet sau SMS. Din fericire! (deși nu e foarte confortabil gândul ca am ajuns sa primim și sa trimitem bancuri subversive de care sa râdem în liniște… și – foarte important – numai în intimitate…).
Apropo: nu vi se pare super-haios faptul ca Biroul Electoral Central a cerut sa se interzica difuzarea de SMS-uri?!:)
Faptul ca s-au încercat manipulari fațișe prin tv a dus la o rupere incredibila a electoratului: între cei care „nu pun botul” (pentru ca au studii sau pentru ca sunt tineri și conectați la net) și cei ușor de manevrat (fara liceu, în vârsta și îndobitociți de saracie). S-a ajuns, astfel, la o incredibila falie creata nu doar de realitațile economice și sociale, ci și de lipsa de informare.
Sunt prea multe case în România congoleza unde ajunge doar o televiziune: cea care a facut cel mai vizibil joc de manipulare la adresa electoratului… Iar abonamentul la televiziunea „de stat” e ca o cicatrice dupa un accident grav: râmâi cu semnul chiar daca te vindeci.
Apropo: știe cineva cum se poate scapa de un abonament pe care nu îl vreau? Aștept soluții! Pe mail! Sau SMS.:)
Cu toate acestea, sunt și multe motive de optimism… Alegerile vor trece și, indiferent cine le va câștiga, lucrurile trebuie sa se normalizeze: televiziunile (dar și radiourile, ziarele și revistele din România) vor fi obligate sa-și reconsidere pozițiile. Caci publicul tânar – de care orice mijloc media are sau, daca nu, va avea cu siguranța nevoie, în viitor – e din ce în ce mai greu de pacalit…
Generația semeseriașilor va manevra media mai mult decât îi va putea manevra media pe ei. Doar cei care vor înțelege la timp inevitabilul vor supraviețui. Va dau în scris! Prin SMS!
Costi Rogozanu [email protected]