– Cotidianul „Mundo Deportivo” scrie, luni, ca înfrîngerea echipei Real Madrid în fața formației FC Barcelona, cu scorul de 3-0, ar putea avea „un efect de Big-Bang” (n.r. -marea explozie care sta la baza Universului) asupra gruparii pregatite de Mariano Garcia Remon.
„Înfrîngerea exploziva a galacticilor ar putea duce la plecarea primelor stele din constelația Realului. Președintele Florentino Perez va renunța aproape sigur la jucatori precum Figo, Roberto Carlos și Morientes”, noteaza „Mundo Deportivo”.
Sursa citata menționeaza ca Perez va analiza cu atenție ofertele pentru Roberto Carlos, deși brazilianul și-a prelungit recent contractul pîna în iunie 2007. „Sîmbata, el a fost vinovat la primul gol al Barcelonei și dat iarași apa la moara detractorilor sai”, susține cotidianul catalan.
„În ceea ce-l privește pe Figo, al carui contract se încheie în 2006, el nu a primit nici o oferta de prelungire a înțelegerii, astfel ca pare decis sa treaca în fotbalul englez. În situația lui Figo se afla și Iker Casillas, a carui contract se încheie în iunie 2006, iar negocierile pentru o eventuala prelungire nu avanseaza. Un alt jucator care are zilele numarate la Madrid este Fernando Morientes, condamnat la banca de rezerve, dupa transferul lui Owen, «omul președintelui». Daca va primi o oferta de 12 milioane de euro, iar Monaco este pregatita sa ofere aceasta suma, Florentino Perez se va desparți de Morientes chiar înainte de sfîrșitul sezonului”, a menționat „Mundo Deportivo”.
Cotidianul catalan face referire și la Santiago Solari, omul care „a salvat pe Real de la naufragiu” în repetate rînduri, și mai ales în Cupa Spaniei. Contractul lui Solari expira la finalul sezonului și Florentino Perez nu intenționeaza sa-l rețina. În ceea ce-l privește pe Samuel, cel mai scump fundaș din istoria gruparii madrilene, care a fost adus anul trecut de la AS Roma pentru 25 de milioane de euro, situația sa este mai delicata. Potrivit jurnalului spaniol, el va fi pus pe lista de transferari, la fel ca și Pavon, și Celades, daca randamentul sau nu se va îmbunatați radical în urmatoarea perioada.
„Fotbaliștii Zidane, Ronaldo, Beckham, Owen și Raul sînt de neatins, nu pentru ca ar avea prestații de excepție pe teren, ci pentru ca aduc cei mai mulți bani clubului din reclame și din vînzarea tricourilor, iar pe Florentino în preocupa mai mult acest lucru decît cele șapte puncte distanța de FC Barcelona”, noteaza „Mundo Deportivo”.
Mediafax