Antisemitismul de bodega

V-am povestit si altadata de un amic al meu care poate candida cu succes la titlul de cavaler fara teama si prihana- genul care ia apararea celor slabi, care se ia in clont cu sutii in autobuze, pe scurt, care si-o cauta cu lumanarea.

De cateva luni poarta pe cap un fel de tichie din catifea, cu o bentita lucioasa pe margine, pe care in mod traditional o poarta barbatii armeni. E ceva original si e foarte mandru de acest accesoriu vestimentar, achizitionat la Sighisoara, la festival. Nu a prevazut insa ca asemanarea tichiei sale cu acele yarmulke pe care le poarta evreii in sinagoga avea sa-i aduca neplaceri.

Saptamana trecuta se afla cu niste amici pe o terasa dintr-o zona centrala. La un moment dat, a intrat un individ cu gura mare, afumat bine, care cand l-a vazut a inceput sa urle: „Ce, ba, esti jidan, de porti tichia aia?”

La inceput, nu l-a bagat in seama, pentru ca nu e bine sa te pui cu betivii. Insa individul a continuat: „Te ascunzi, nu? Ai figura de jidan, se vede! Ia uite ce nas si ce ochi ai! Nu v-a terminat Hitler pe toti, sunteti cancerul lumii!”

De data asta, prietenul meu, roman 100%, nu a mai rezistat tentatiei de a se baga intr-o noua belea (a se citi de a lua o atitudien civica).

„Da, sunt evreu, nu jidan, cum zici tu, e vreo problema in asta?”

„Pai este, ca voi ati nenorocit tara asta! Voi ati supt sangele poporului, voi i-ati adus pe comunisti, voi sunteti masoni, voi ati vandut tara Occidentului! Sunteti de vina pentru toate relele din Romania!”

„Asa de multe am facut noi?” a incercat sa-l ia peste picior. „Pe ce te bazezi cand spui toate astea?”

E, aici a urmat o lunga argumentare, sprijinita pe texte aparute in reviste de o anume factura, peste care voi trece rapid, intrucat ne aflam in campanie electorala si risc o amenda serioasaÂ…

Amicul meu a incercat sa inchege un dialog cu individul, dar cuvintele lui se izbeau parca de un zid; tot ce a putut scoate de la el a fost „afara din tara cu jidanii, moarte lor”, urmat de o tentativa de a sari la bataie. In cele din urma, patronul terasei a venit cu doi baieti bine claditi si l-au dat afara in suturi pe scandalagiu.

Dupa el a ramas insa o atmosfera incremenita-jena, stupoare, meditatie, teamaÂ…

„Acum incep sa inteleg ce simteau evreii cand erau batuti si haituiti pe strada pentru singura vina ca apartineau respectivei etnii”, a comentat protagonistul intamplarii. „Si cat de umiliti trebuie sa fi fost cu steaua aia galbena in pieptÂ…” a continuat el

De ce v-am povestit eu toata tarasenia? Pentru ca, desi recunoastem scremut ca au fost pogromuri pana in Â’45, ne grabim sa ne laudam ca acum antisemitismul nu mai exista. Desi periodic apar relatari in presa ca cimitire evreiesti de pe intinsul tarii au fost vandalizate, desi mesaje antisemite apar pe diverse ziduri, desi, mai grav, exista o anume presa scrisa care cultiva un sentiment anti-evreiesc, oficialii raporteaza (‘traiti, sefu!) ca noi, romanii, pleznim de toleranta etnicaÂ…

Din pacate, adevarul e altul. Exista un anume antisemitism latent, care scoate capul mai ales la bodega. Si pana cand nu ne-o pocni intre ochi, ne vom incapatana sa nu-l vedem si sa nu luam atitudine contra luiÂ…

Iulia Neacsu