Spre deosebire de România, unde, pâna nu demult, muzeul era acel loc cu relicve unde erau duși „cu clasa” elevii, în lumea civilizata, muzeele sunt înțesate de turiști, care vin în țara sau orașul respectiv special pentru a le vizita. Iata câteva dintre cele mai interesante muzee din lume.
Museo del Prado
Cunoscut ca fiind cea mai mare galerie de arta din Madrid, Muzeul Prado gazduiește peste 8.600 de picturi și sculpturi, majoritatea provenind din colecția regala de la Muzeul Trinidad. Deși, inițial, a aparținut familiei regale, fiind cunoscut sub denumirea de Muzeul Regal de Pictura și Sculptura, dupa dispariția monarhiei în Spania, muzeul a devenit proprietate naționala și a capatat denumirea de Prado. De atunci, operele de arta de aici au fost supuse unui numar impresionant de schimbari, pe timpul Razboiului Civil fiind transferate din oraș în oraș, poposind în Geneva și fiind returnate Madridului în timpul celui de-al doilea razboi mondial. Astazi, acestea sunt expuse în doua cladiri adiacente: Villanueva și Cason del Buen Retiro, cea mai interesanta colecție fiind cea care conține lucrari ale lui Ribera, Velázquez, El Greco și Goya.
Muzeul Madame Tussaud
Cunoscut sub numele de Muzeul Figurilor de Ceara, datorita celor 400 de personaje celebre, imortalizate în ceara, pe care le gazduiește, Muzeul Madame Tussaud este una dintre principalele atracții ale Londrei. Deși vedetele scenei și marelui ecran sunt preferatele vizitatorilor, din muzeu nu lipsesc nici capetele încoronate ale lumii. Așadar, pe lânga Marilyn Monroe, Charlie Chaplin, Elvis Presley, Pavarotti și alții ca ei, aici îi vei gasi pe regele Henric al VIII-lea, regina Elisabeta a II-a, Prințesa Diana, Nelson Mandela, George W. Bush și Bill Clinton. Tot aici se afla și vedetele momentului, Kylie Minogue, Geri Halliwell, Brad Pitt și alți colegi ai lor de breasla. Nici figurile create de Madame Tussaud în persoana nu lipsesc! Printre ele se numara cele ale lui Voltaire și Benjamin Franklin, dar și una care o înfațișeaza pe ea însași, cu câțiva ani înainte de sfârșitul vieții. Personajele muzeului sunt lucrate în marime naturala, fiind nevoie de o mulțime de masuratori și fotografii ale originalului pentru reușita, iar crearea lor a necesitat peste o tona de ceara.
Musée du Louvre
Cine n-a auzit de Louvre? Cel mai mare muzeu parizian, ca suprafața, își așteapta turiștii între malul drept al Senei și Rue de Rivoli, iar curtea sa principala este situata chiar pe axa bulevardului Champs-Élysées. Este unul dintre cele mai vechi și mai mari muzee din lume, cu o lunga istorie în pastrarea patrimoniului artistic al Franței (de la regii capetieni, pâna la imperiul napoleonian). Însa nu acesta este motivul pentru care milioane de turiști se îmbulzesc anual sa-l viziteze, ci faptul ca deține unul dintre cele mai cunoscute tablouri din lume, daca nu cumva cel mai cunoscut: Gioconda (Mona Lisa) lui Leonardo da Vinci. Pe lânga zâmbetul enigmatic al Mona Lisei, vizitatorii mai pot admira frumusețea eterna a lui Venus din Milo, precum și lucrarile celebre ale lui Michelangelo, Raphael, Botticelli și Titzian (Tiziano Vecellio).
Musée d’Orsay
A fost, pe rând, gara, mesagerie pentru prizonierii din al doilea razboi mondial, decor pentru turnarea unor filme, printre care Procesul (Kafka) realizat de Orson Wells, hotel. Salvata de la demolare, gara devine muzeu în 1986, gazduind o impresionanta colecție de picturi, sculpturi, obiecte de arta și alte lucrari create de artiști francezi între 1848 și 1914 și considerate ca fiind roadele impresionismului și postimpresionismului. Probabil acesta este motivul pentru care spectaculosul Muzeu Orsay mai este numit și Muzeul Impresioniștilor. Despre operele de arta regasite aici se spune ca umplu „golurile cronologice” de la Muzeul Louvre și Muzeul Național de Arta Moderna, alte doua bijuterii ale „orașului luminii”.
Muzeul Național Peleș (Sinaia)
Fosta reședința de vara a Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, Castelul Peleș se remarca prin decorațiile sale interioare, create cu ajutorul unor celebre ateliere germane și austriece, dar și prin contribuția pictorului Gustav Klimt. Sfatuit de importanți istorici, Regele Carol I a creat aici o colecție foarte bogata de arta plastica și decorativa, o colecție de arme (cca. 4.000) și o biblioteca reprezentativa, iar, mai târziu, împreuna cu soția sa, a încurajat arta și oamenii de arta, la castel avându-și rezervate apartamente poetul Vasile Alecsandri și muzicianul George Enescu. Sobrietatea palatului le-a frapat și pe marile personalitați diplomatice și militare ale lumii, multe din vizitele acestora finalizându-se cu semnarea – aici – a unor importante documente de politica externa. Sculpturile în bronz, vasele de Florența sau de Boemia, vitraliile, picturile și țesaturile care se gasesc în cele 160 de camere și 30 de sali de baie, mobilate în stil german, englez, italian, francez sau hispano-maur, au facut din acest castel cel mai reprezentativ ansamblu istoric din Romania. Vizitabil înca din vremea Regelui Carol I, castelul a devenit muzeu în anul 1953.