Ambasadorul Germaniei în România, Wilfried Gruber, a apreciat, vineri, la Suceava ca modernizarea infrastructurii rutiere va atrage interesul firmelor germane și în aceasta zona a țarii și va facilita schimburile economice și mai ales turistice, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Wilfried Gruber a declarat, într-o conferința de presa, ca prin dezvoltarea infrastructurii și modernizarea drumului Cluj-Suceava, Bucovina va ajunge „mai aproape de Vest, de țarile din Uniunea Europeana” și va facilita schimburile economice și mai ales turistice avînd în vedere potențialul zonei.
„Pot sa va spun ca interesul firmelor germane fața de piața româneasca este în creștere, iar daca situația drumurilor se va îmbunatați, interesul firmelor germane se va concentra și asupra acestei parți a țarii. Un plus al regiunii Bucovina este ca aici mai locuiesc cetațeni de etnie germana și ca exista o legatura istorica între Bucovina și spațiul german”, a spus Gruber.
Ambasadorul Germaniei a apreciat relațiile de colaborare între Suceava și regiunea Schwaben-Germania, dupa încheierea parteneriatului de colaborare în 1997.
„Pentru mine foarte importante sînt legaturile dintre județul Suceava și Germania care au și o dimensiune istorica. Ma bucur ca exista contacte între oameni din Bucovina și Germania”, a mai spus ambasadorul.
Diplomatul german s-a declarat mulțumit ca la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava s-a înființat o catedra de germanistica și a adaugat ca, prin învațarea limbii germane, tinerii își îmbunatațesc șansele în viitor.
Wilfried Gruber s-a întîlnit cu prefectul județului Suceava Ioan Cușnir și cu vicepreședintele Consiliului Județean, Stela Acatrinei.
Gruber, care se afla pentru prima data în Bucovina, a spus ca va avea întîlniri și cu reprezentanți ai minoritații germane din Suceava, Radauți, Cîmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și va vizita obiective turistice din acest județ.