Memorie cu colți

La vreo doua sute de pagini sa fi renunțat, sa nu se fi înecat în prolixitate, adica sa nu-și fi înconjurat cu aluvionari contextuale de istorie propriu-zisa fiecare episod al vieții, memoriile lui Șerban Radulescu-Zoner ar fi fost o încantare.

Printr-o buna sfidare a deformației profesionale, atunci cand își scrie memoriile istoricul de meserie trebuie sa renunțe la divagațiile de specialitate, cedand locul evocatorului subiectiv, fie el capricios, malițios, nostalgic, nu sa-l urmareasca în toate firidele memoriei cu obiectivitatea ca de manual.

Daca volumul ar fi aparut acum vreo zece ani, cand înca, editorial, nu ne crescuse într-atata padurea memorialisticii, el ar fi avut un coeficient mult mai mare de inedit și atractivitate.

Cum între timp am apucat deja sa ne familiarizam din multe alte scrieri cu contextele biografiei zoneriene (de la adversitatea fața de Antonescu și legionari, la tineretul liberal, de la partyurile dansante din high life-ul anilor 30-40 la fentarea Securitații în anii 50, procesele politice,detenția la Canal, reabilitarea ș.a.m.d.) mai bine de o jumatate de carte pare deja citita.

În fine, cum vizibilitatea autorului în viața publica nu e nici pe departe comparabila cu, sa zicem, prezența mediatica a unor Alexandru Paleologu, Neagu Djuvara sau Balaceanu Stolnici, lipsa notei biobibliografice ține departe de carte un numar considerabil de cititori.

Ma rog n-are-a face: deși obositoare prin redundanța, deși adesea indigesta, deși agasanta prin micile alintari vanitoase ale fostului campion de mondenitați, dansator-cuceritor prin saloane, lectura este pana la urma profitabila.

Nascut în 1929, fiul lui Constantin N. Zoner, directorul filialei Bancii Generale din Giurgiu (ulterior, la București, director la Loteria de Stat pana în 1947; „odata cu începerea persecutarii evreilor în Romania de catre legionari, i s-au cerut tatei acte de origine etnica datorita numelui. Tata era furibund, caci era de etnie germana” ) legat pe linie materna de Grigore Iunian și generalul Mihail Lascar („în 1954, cand era angajata la Radio la redacția de programe muzicale, mama a fost data afara” de Matilda Apostol, „sub motivul de a fi fost în trecut fascista”) Șerban Radulescu Zoner face liceul la Cantemir („mama s-a consultat cu Constantin Antonescu, director la Sf. Sava”), în 1946 e secretar la Tineretul Liberal (în echipa cu Dinu Zamfirescu,Sandu Missirliu, Radu și Toma Campeanu, Paul Dimitriu, Dan Lazarescu, frații I.V. șI V.V. Sandulescu ș. a.) ceea ce-i aduce în 1948 o condamnare la zece ani de temnița grea.

Falsificandu-șI identitatea și actele, ajunge în 1951 profesor de istorie la Campina, în 1953 se reînscrie la facultate, în 1955 se însoara la Breaza, la 18 febr. 1959 fiind arestat și condamnat la cinci ani (Jilava-Salcia-Stoenești-Stramba). Eliberat la 9 iun. 1962, va lucra cinci ani ca traducator la Institutul de Cercetari Alimentare, dupa care devine cercetator la Institutul de istorie, de unde va fi epurat în 1975 și mutat la Muzeul de istorie a Bucureștilor (va fi reprimit la Institut în 1990).

Pe tot acest traseu, de copil bine educat („spectacolele lui Tanase nu erau pentru copii”, „pana a fi devenit elev de liceu n-am fost în Teatrul Național”, „ziarul preferat al tatei era Curentul”), de strajer „impresionat de moartea reginei Maria”, june dansator la ceaiurile protipendadei (v. 124 ș.u., 140 ș.u.) și de fost deținut ce refuza în repetate randuri, prin 1966-1967 ispitirile colaborarii cu Securitatea (v. 406 ș.u.) cel care, ca parlamentar în anii ’90, avea sa ceara în Camera Deputaților aducerea în țara a osemintelor generalului Radescu și reînhumarea lor cu onoruri militare ne etaleaza o puzderie de nume, chipuri și ipostaze.

De la îngerul sau pazitor Ștefan Voitec (Mira Voitec îl avertizeaza de cautarile Securitații în 1951, iar eliberarea din 1962 prin grațiere înainte de termen, prima slujba de dupa, apoi eliberarea pașaportului în 1974, sprijinul la doctorat ș.a. i Ie datoreaza batranului social-democrat) și pana la calificativul de „securist” alipit lui George I. Potra, lui Cristian Popișteanu sau lui Paul Dimitriu, „trecem” prin funerariile patriarhului Miron Cristea și justa prezentare a situației evreilor în Bucureștii antonescieni (114 ș.u.), prin atmosfera și tipologia, atat de complicata și plina de efecte în guvernarea Romaniei de azi, a celor care frecventau A.D.I.R.I. (Asociația de drept internațional și relații internaționale, v.429-432) și tensiunile dintre Institutul Iorga și cel de istoria P.C.R., prin snobimea lui Dan Constantinescu sau acomodarile politice ale Mariei Rosetti, prin Yacht Club, lumea din vilele și de pe terenurile A.M.A., Veturia Goga, Ecaterina Oproiu, Catinca Ralea, Catherine Durandin sau Geo Zlotescu, „șmecherul versatil” Eduard Mezincescu, imperturbabilii, inconturnabilii Silviu Brucan, Radu Florian și Edgar Reichman (azi la Le Monde, dar în 1947 împarțind gratuit „Scanteia” prin facultate), familiile Korne și Mehedinți, generalul C. Orezeanu și fiul sau Nini într-o scena de opereta violenta (95), colonelul Vulturescu și finalul sau halucinant (107), apoi Mihnea Gheorghiu, Anda Boldur și Manuela Cernat, relațiile oculte ale lui H. Soreanu de la „Adevarul”, Leon Kalustian ca posibil colaborator al Siguranței… și alte zeci de nume și destine.

E limpede ca memoriile lui Șerban Radulescu-Zoner se vor citi de la indicele de nume înspre ceea ce Ana Blandiana numește, pe coperta a patra, „cercul vicios al mecanismelor totalitare”.

*) Șerban Radulescu-Zoner, A fost un destin. Amintiri, marturii, dezvaluiri, Editura Paideia, 565 pag.

Dan C. Mihailescu
ZIARUL DE DUMINICA – PUBLICATIE A ZIARULUI FINANCIAR