Arbitrul Urs Meier s-a declarat indignat de faptul ca pe site-ul sau oficial a aparut un mesaj introdus de un hacker, în care scria ca își cere scuze pentru anularea unui gol al echipei Angliei în meciul cu Portugalia, din sferturile de finala ale Campionatului European, a anunțat „The Guardian”.
„Este incredibil. Credeam ca aceasta poveste s-a terminat. Chiar și în Anglia începusera sa apara reacții pozitive și situația parea sa fi revenit la normal”, a spus Meier.
Presupusul mesaj al lui Urs Meier este în limba engleza, iar presa elvețiana considera ca autorul ar putea fi un suporter al reprezentativei Angliei. „Am primit bani de la un oficial al UEFA pentru ca echipa gazda, Portugalia, sa ramîna în competiție. Îmi pare foarte rau și dupa tot ceea ce s-a întîmplat nu mai pot arbitra la acest nivel, așa ca ma retrag imediat”, se menționeaza în mesajul aparut pe site-ul oficial al arbitrului.
Meier a primit amenințari cu moartea dupa meciul dintre Portugalia și Anglia, în care a anulat un gol înscris de englezul Sol Campbell în minutul 90, pentru fault în atac. Reprezentativa Portugaliei s-a calificat în semifinalele CE, învingînd selecționata Angliei dupa penaltiuri, scor 8-7. În momentul în care Meier a anulat golul lui Campbell, scorul era 1-1.
Mediafax