Echipa Rapid București a învins, cu scorul de 3-1 (1-1), formația Șahtior Donețk, într-un meci amical disputat, joi, pe stadionul „Giulești”.
Golurile echipei pregatite de Razvan Lucescu au fost marcate de Daniel Niculae ’14, ’53 și Maftei ’63, în timp ce pentru Șahtior a înscris Batista ‘8.
În minutul 69, Valentin Negru (Rapid) a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene. La meciul arbitrat de Viorel Sandu, au asistat aproximativ 3.000 de spectatori.
Antrenorul Razvan Lucescu a trimis în teren urmatorii jucatori: Curca – Junior (Maftei ’46), Rada, V.Negru, Badoi, Ionescu, Godfroid (Ilyeș ’44), Aliuța (Dumitru ’76), N.Constantin, S.Ilie (Calin ’73), D.Niculae.
La rîndul sau, tehnicianul formației ucrainene, Mircea Lucescu, a folosit urmatorii jucatori: Laștuvka (Șutkov ’46) – Osipko, Kulapov (Sedetski ’55), D.Moldovan (Ermak ’63), Batista, Bakharev (Iaroșenko ’59), Matuzalem, Pivnenko (Lugenko ’73), Korotesky, Lalatovici, Brandao (Șevciuk ’80).
Declarații dupa meci:
Razvan Lucescu (antrenor Rapid): „A fost un antrenament foarte bun. Am vazut evoluția unor jucatori care au revenit dupa o perioada lunga. Mi-a convenit ca am ramas în 10 jucatori, pentru ca efortul a fost mai mare. Bineînțeles ca mi-a placut ca am cîștigat. Oricarui jucator în place. De aceea ne-am apucat de fotbal, pentru ca ne place competiția. La un joc de antrenament nu se poate vorbi de performanța. Nu putem discuta despre participare Rapidului în Liga Campionilor dupa un meci amical. Aceste partide nu conteaza, nu ramîn nicaieri, nici macar în suflet. Cred ca în prima repriza jucatorii au încercat sa iasa în evidența prin acțiuni personale și asta nu a fost în regula”.
Referitor la atitudinea jucatorului Sabin Ilie, care a protestat în momentul în care a fost schimbat, Razvan Lucescu a declarat: „Sabin Ilie este un jucator special, este un tip cu suflet mare, dar care în anumite momente își pierde controlul. Sînt însa lucruri care se rezolva”.
Întrebat daca i-a simțit lipsa patronului clubului Rapid, George Copos, la acest meci, tehnicianul giuleștean a raspuns: „Copos este proprietarul Rapidului, a facut mult bine clubului și echipei, dar trebuie sa înțeleaga un singur lucru: pentru a învinge este nevoie de toți. A lipsit pentru ca este plecat din țara. Aș vrea sa fie cu sufletul lînga noi și sa fie prezent la meciul cu Dinamo”.
Mircea Lucescu (antrenor Șahtior): „Viața merge înainte, vin cei tineri peste noi. A fost un meci de antrenament la care am putut observa cîțiva jucatori tineri. Mi-a placut doar a doua repriza a Rapidului. A fost un antrenament, am profitat de pauza pentru a veni acasa, pentru a vedea Rapidul. Sper sa ne întîlnim o data cînd sîntem cu echipa completa. Putem juca cu orice echipa din campionatul României, daca este de acord. Toți jucatorii de la Rapid sînt foarte buni. Este o performanța ca Rapidul a învins pe Șahtior, nu era însa vorba de competiție. Nu sînt suparat ca m-a învins Razvan, dimpotriva. Razvan îmi amintește de mine la începutul carierei, foarte dinamic”.
Ioan Andone (antrenor Dinamo): „Rapidul a facut un meci bun, a înscris trei goluri spectaculoase și s-a vazut ca foarte mulți jucatori de la Șahtior sînt plecați la echipele naționale. Aș fi vrut sa vad o întîlnire între echipa de titluari de la Șahtior și Rapid. Poate ca Rapid va ajunge în LC. Matuzalem ramîne un jucator bun și Brandao, în rest nu prea m-au impresionat”.
– La meci au asistat, printre alții, tehnicianii Ioan Andone, Dumitru Dumitru, patronul clubului Sportul Studențesc, Vasile Șiman, și președintele clubului Rapid, Dinu Gheorghe.
– Fiul ministrului de Externe al României, Mircea Geoana, i-a însoțit pe jucatorii echipei Rapid în momentul în care aceștia au intrat pe teren.
Mediafax