Mandrie și singuratate

Cat de utila și captivanta ar fi la noi acum o serie editoriala „Însemnare a calatoriei mele”, dedicata deopotriva turismului cultural și stagiilor de studiu în strainatate, care sa adune jurnalele de idei, memorii din anii de formare intelectuala, strada și biblioteca, bazarul și aula universitara, dialoguri cu profesorii, Romania traita aici și vazuta de dincolo.

Acum cațiva ani, Ștefan Borbely a coordonat un astfel de volum, Experiența externa, prea puțin comentat, date fiind, pe de o parte mulțimea bursierilor noștri în strainatate, iar pe de alta specificul accentuat al acestor lucrari în spațiul romanesc, cel degrab arzator de etape și bine silit periodic la sincronizarea mai mult sau mai puțin buimacitoare.

Și Ioana Bot* figura în acel volum coordonat de Borbely în 2001. Ioana Bot este un caz tipic pentru ceea ce reprezinta modelul echinoxist în critica și istoria literara a anilor 70-90, cu precadere pentru cercetatorii formați în jurul Ioanei Em. Petrescu. (De altfel, Ioana Bot, alaturi de volume precum Eminescu și lirica romaneasca, 1990, Tradarea cuvintelor, 1997, D. Caracostea, teoretician și critic literar, 1999, Poezia patriotica romaneasca, 2001, Semne de carte, 2004, a îngrijit în colaborare cu Diana Adamek volumul Portret de grup cu Ioana Em. Petrescu, 1991).

Printre calitațile „echinoxiste” figureaza seriozitatea, cultul bibliografiei ambiționand exhaustivitatea, dimensiunea comparatista și contextualizanta. Printre defecte, sicitatea expunerii, academismul retoricii, descriptivismul, pedanteria didactica.

Ei bine, jurnalul elvețian din 1994-1995 (bursa federala pentru studii doctorale la Seminarul de Romanistica al Universitații din Zurich) rupe ritmul universitarei, fara a-i altera cutumele studioase. O desparte vremelnic de familie și catedra, o decupleaza de la energiile locale, fara a-i clinti siguranța, felul de a fi și convingerile, chit ca primele saptamani se soldeaza cu un final fermecator de copilaresc: „vreau acasa, la mama, vreau la loc!”.

Eul profesoral, întemeiat pe buna mandrie a carturariei ardelenești, se lasa uneori magnetizat de pasele ludice ale grupului latino-american de studenți ce condimenteaza severitatea helveta, dar nu-și uita nici o clipa rosturile: umplerea sacului bibliografic, etalarea respectuoasa dar ferma a culturii acumulate acasa (nici o umbra de complex de superioritate, dar nici vreo urma de autoumilire, victimizare sau culpe ancestral-imaginare), contactul contradictoriu dar fecund cu alteritatea.

De la paralizanta întrebare a secretarei helvete din primele pagini („Sind Sie Juden? Warum? O-ntorc. Tace definitiv”) și pana la justificata revolta din final a intelectualului roman fața cu universala frenezie disprețuitoare care confunda Romania cu țigania („de ce sa tac cu demnitate, cand ei, ceilalți, se situeaza din principiu pe poziții de adversitate, de ce sa ma simt eu prost pentru neghiobia lor?”) jurnalul Ioanei Bot aduna fara ranchiuna ci doar cu țepoasa tristețe nenorocitele clișee occidentale despre incultura romanilor („o doctoranda cu figura de Matrioșka ma întreaba daca avem licee în Romania, daca la noi se poate obține diploma de bac și daca învațamantul general se desfașoara în rusa, ca în toata Uniunea Sovietica…”), despre ostracizarea țiganilor (v. episodul Nicolas Bouvier, p. 183), politicile funariote, minoritatea maghiara, bilingvismul și „unitatea dialectala la romani” („dar ce Babilon e, în schimb, Elveția lor!” exclama autoarea).

Plus altele asemenea, care fac pereche cu lectura în oglinda a celorlalți, cu naționalismul fanatic ce „razbate sub poleiala intelectuala”, depistat la grupul „subcontinental” (India, Bangladesh, Pakistan, Sri Lanka, Bhutan) care detesta Occidentul („ce bine-ar fi daca Vestul ne-ar lasa în pace, daca ne-am putea purifica de toate influențele lui, dar ne-ar da în continuare banii lui cei mulți”) și pentru care „asasinatul politic e o soluție binecuvantata”, cu teoriile fasciste ale administratorului bulgar, cu feminismul dizgrațios („studentele își reprima feminitatea care le face vulnerabile, sunt șleampete, adesea nespalate, tunse scurt, pictate ostentativ, fumeaza mergand pe strada, copiaza o imagine a masculinitații agresive”), cu puternica fibra conflictuala de la „confluența” francofoniei cu germanofonia ș.a.m.d.

Dincolo de mulțimea detaliilor în care ne recunoaștem cu toții și care fac placerea lecturilor comparate (ca de ex. șocul profesorului occidental la vederea enciclopedismului practicat natural și voios de junele balcanic, paralel cu șocul nostru de a-i vedea pe vestici practicand mai tot ce incrimineaza la rasariteni, de la necinste, favoritism, xenofobie, lehamite, pana la „arta patriotismului local”) cele mai mustoase pagini de aici raman cele dedicate tipologiei din campus (în special 37 ș.u.) cu croata Natașa, Lena-polona, Leena finlandeza, Philippe sindicalistul, argentinianul Oswaldo, thailandeza Soontari, „bulgarul democrat, cu parul vopsit, ghiul și unghia degetului mic mai lunga”, americanca „zaluda, în rochie de matase și în ciorapi lungi de lana și bocanci, înghițind pahar dupa pahar”, inclusiv albanezul… securist, prinși cu toții la insectar cu savori malițioase.

Aici, chiar aici, în acest tip de observație sagace este de cautat urmarea. O așteptam cu pofta.

*) Ioana Bot, Jurnal elvețian, Casa carții de știința, Cluj-Napoca, 203 pag.

Dan C. Mihailescu
ZIARUL DE DUMINICA – PUBLICATIE A ZIARULUI FINANCIAR