Un organ donat, o viața salvata

Mii de oameni traiesc cu un organ împrumutat de la un semen de-al lor. Fie ca este vorba despre inima, ficat, rinichi sau maduva, o asemenea intervenție poate salva viața unor oameni care, altfel, n-ar fi avut nici o șansa de supraviețuire.

„Sa dai viața dincolo de ceea ce parea a fi moarte” – asta fac zi de zi medicii romani, de mai bine de 25 de ani, cand a avut loc primul transplant la noi în țara.

Rinichii și ficatul, organele cele mai solicitate
Romania are la „activ” peste 1 000 de transplanturi, cele mai multe (951) fiind cele renale, apoi cele hepatice (60) și cateva de cord, maduva sau cornee. Cu toate acestea, peste 100 de persoane mor în așteptarea unui ficat salvator. Bolnavii care au nevoie de un transplant hepatic sufera de insuficiența hepatica cronica, hepatita cronica terminala sau ciroza hepatica.

Daca, pana nu demult, persoanele cu ciroza luptau pentru o cauza pierduta, acum se poate vorbi de o viața îndelungata cu un ficat de împrumut. Rata de supraviețuire la un an dupa transplantul hepatic este de 80-85%. În cazul celui renal, supraviețuirea este de peste 95%. De altfel, transplanturile renale au devenit operații de rutina pentru medicii romani. Pacienții cu insuficiența renala cronica, pe care dializa nu-i mai ajuta, au o șansa în plus prin efectuarea transplantului. Chiar și rata de supraviețuire la 5 ani dupa intervenție este cu 60% mai mare decat în dializa. Mai mult, operația se poate face chiar și la copiii cu varste peste 6 luni.

Însa problema majora o constituie criza de organe. De obicei, organele se preleveaza de la un donator viu sau de la un cadavru. În primul caz, trebuie sa existe un grad de rudenie și o compatibilitate aproape perfecta între donator și bolnav. Deși anunțurile privind vanzarea de organe sunt la tot pasul, aceasta procedura este ilegala în Romania. Nu te poți dispensa de un organ doar pentru ca ai nevoie de bani.

Top 10 tendințe în Rochii de Mireasă (P)

Atunci cand te decizi sa faci un asemenea gest, trebuie sa ai un motiv bine întemeiat: salvezi viața copilului, soțului tau, oferindu-i organul tau sau, daca aceștia au decedat în accident de mașina, poți fi de acord ca organul respectiv sa ajunga la un bolnav care are nevoie disperata de el. Dar totul se face în scop umanitar! Din nefericire, numarul donatorilor cadavru a scazut simțitor în ultimii ani – în urma cu 3 ani erau 21, anul trecut 8, iar acum numai 3.

O semnatura poate salva viața semenului tau
Șase romani cu transplant au depașit „venerabila” varsta de 12 ani de la efectuarea intervenției. Nu e puțin lucru sa supraviețuiești cu organul altuia, dar nici de ici, de colo sa ai privilegiul sa te naști a doua oara.

Maria Nicolau, în varsta de 55 de ani, economist de profesie, a fost supusa în urma cu 8 ani unui transplant renal. „De la o ședința de dializa la alta traiam cu stresul ca n-o voi mai apuca pe urmatoarea. Mulți dintre bolnavii care fac dializa clacheaza psihic, deoarece nu suporta gandul ca depind de un aparat. Eu nu am avut somn pana cand nu am facut transplantul. De atunci, în fiecare an serbez doua zile de naștere: cea oficiala și cea în care a avut loc intervenția.”

Insuficiența renala i-a furat copilaria Mariei Anton, care de la varsta de 3 ani se lupta cu boala. „Viața mea era un chin, faceam dializa de 3 ori pe saptamana, am fost nevoita sa întrerup studiile și nu aveam voie sa beau decat 500 ml apa pe zi. Pentru un copil de 10-11 ani nu era prea ușor”, declara Maria. La varsta de 13 ani s-a decis sa suporte un transplant renal. „Dupa cateva ore de la operație, cand doctorul m-a întrebat ce vreau, am cerut un pahar cu apa și nu mi-a venit sa cred ca-mi da și ca am voie sa beau!” Au trecut de atunci 10 ani, timp în care ea și-a reluat studiile, iar acum este studenta.

Mihai Stoian are de 56 de ani, este judecator la tribunalul din Vrancea și traiește cu un ficat de „împrumut”. Mi-a marturisit ca a plans de multe ori de deznadejde ca nu mai apare organul salvator. „Gestul celui care mi-a donat ficatul și care m-a ajutat sa traiesc a facut sa devin alt om. Simți în permanența apasarea destinului pe care l-a avut cel care ți-a donat organul. El traiește înca prin mine. Atunci cand vor, oamenii pot fi oameni!”, e de parere judecatorul Stoian.