Bob Dylan își regleaza conturile cu anii ’60

Deși nu-și dorea decît o viața ordonata de familist, Bob Dylan a devenit fara sa vrea simbolul spiritului rebel al anilor ’60 pe care nici nu îl înțelegea prea bine, arata el în primul volum al memoriilor, care va aparea luna viitoare în Statele Unite, transmite AFP.

„Întîi de toate, trebuie sa spun ca sînt mai obișnuit sa scriu cîntece și folosesc multe metafore și simboluri”, explica Dylan.

„Dar în acest fel oamenii pot înțelege greșit ceea ce vrei sa spui, iar eu eram foarte decis sa scriu o carte pe care nimeni sa nu o interpreteze greșit. De fapt, cred ca voiam sa clarific unele lucruri”, a declarat cîntarețul în cadrul unui interviu din cotidianul britanic The Telegraph.

Unul dintre lucrurile pe care voia sa le lamureasca este ca el nu s-a simțit niciodata rebelul pe care îl credea toata lumea, ca își dorea o viața ordonata și nu nu s-a regasit în curentul hippy.

Dylan rememoreaza primii ani ai îndelungatei sale cariere în „Cronici: Volumul Întîi”, o carte de 304 pagini ce urmeaza a fi lansata în Statele Unite pe 12 octombrie, într-un tiraj inițial de 250.000 de exemplare. Între timp, muzicianul apare pe coperta saptamînalului Newsweek, care publica fragmente din memoriile sale. În vîrsta de 63 de ani, Dylan s-a lasat fotografiat cu eterna lui palarie de cowboy, într-o camera de motel.

Autobiografia lui Robert Allen Zimmerman, numele adevarat al lui Dylan, va surprinde și probabil șoca fanii muzicianului, obișnuiți sa-l asocieze cu Woodstock și curentul hippy.

„Lumea era absurda… Aveam prea puține lucruri în comun cu acea generație, pe care nu o cunoșteam, dar pe care se credea ca o reprezint”, scrie Bob Dylan într-unul din fragmentele publicate de Newsweek. De fapt, „rebelul” visa „la o viața ordonata, cu program de lucru de la noua la cinci, o casa cu o alee marginita de copaci (…) și gradina cu trandafiri”.

Dylan avea 20 de ani atunci cînd și-a lansat primul album, alcatuit în mare parte din preluari ale unor piese deja consacrate de blues și folk. Succesul a venit ulterior cu „The Freewheeling”, aclamat de comunitatea folk.

Lui Dylan nu-i plac însa hipioții. „Aș fi vrut sa le dau foc acelor oameni”, marturisește el, amintindu-și cum mai mulți fani s-au urcat pe acoperișul casei sale din Woodstock, încercînd sa patrunda înauntru. Pentru a se apara de ei, muzicianul avea tot timpul la îndemîna un pistol și o pușca.

Cîntarețului nu i-au placut anii aceia și spune ca s-a simțit ca un manechin într-un vitrina, în timp ce pe lînga el defila alaiul pestriț al anilor ’60. Lucrul care conta cel mai mult pentru el era familia.

„Chiar evenimente oribile ca asasinarea lui Kennedy, Martin Luther King sau Malcolm X, eu nu le percepeam ca pe moartea unor personalitați, ci ca pe dispariția unor oameni care lasau în urma familii îndurerate”.

„Ne-am mutat la New York în speranța de scapa de celebritatea mea, dar lucrurile nu s-au schimbat. Dimpotriva. Era chiar mai rau. Vecinii ne detestau”, povestește Dylan. Cîntarețul are resentimente fața de presa, care l-a ridicat la rangul de „purtator de cuvînt sau chiar conștiința a unei generații”. „Ma simțeam ca o bucata de carne aruncata la cîini”.

Fericirea și pacea interioara au venit ulterior, pe masura ce anii ’60 ramîneau în urma. „În viața mea adevarata, îmi placeau zilele de naștere, sa-mi duc copiii la școala, sa plec în vacanța cu cortul, sa merg cu iahtul sau cu barca, sa pescuiesc”.

Bob Dylan mai declara ca scrierea memoriilor „a fost pe alocuri o experiența foarte emoționanta”. „Dar daca e sa fiu cinstit, a fost și un proces destul de plictisitor”, afirma cîntarețul, care nu scrie mai mult de o fraza despre accidentul de motocicleta din 1966 sau despre divorțul sau din 1977.

Mediafax