Vanderlei Lima invitat sa participe la maratonul de la Dublin

Apropo.ro / 04.09.2004, 11:37
Vanderlei Lima invitat sa participe la maratonul de la Dublin
Maratonistul brazilian Vanderlei Lima, care a fost oprit cîteva secunde de un fost preot irlandez în timpul probei din cadrul Jocurilor Olimpice de la Atena, într-un moment cînd se afla pe primul loc, a fost invitat sa participe la maratonul de la Dublin, informeaza AFP. Potrivit sursei

Maratonistul brazilian Vanderlei Lima, care a fost oprit cîteva secunde de un fost preot irlandez în timpul probei din cadrul Jocurilor Olimpice de la Atena, într-un moment cînd se afla pe primul loc, a fost invitat sa participe la maratonul de la Dublin, informeaza AFP.

Potrivit sursei citate, invitația a fost lansata de Ministrul Sporturilor din Irlanda, John O’Donoghue. „Mi-ar placea foarte mult sa îl felicit pentru cîștigarea medaliei de bronz la Atena”, a declarat O’Donoghue.

În timpul probei de maraton de la JO, care a avut loc duminica, fostul preot irlandez Cornelius Horan a intrat pe parcurs și l-a luat în brațe pe Lima, la aproximativ 35 de kilometri de la start. El l-a tras pe sportivul brazilian spre bariere, unde a reușit sa îl țina cîteva secunde. În momentul întreruperii, Vanderlei Lima avea un avantaj de mai puțin de 30 de secunde fața de sportivii Stefano Baldini (Italia), Paul Tergat (Kenya) și Mebrahtom Keflezighi (SUA). Atletul brazilian a terminat cursa pe poziția a treia, fiind devansat de Baldini și Keflezighi.

„Sper sincer ca Lima va veni, totuși, în Irlanda”, a precizat John O’Donoghue, care considera ca sportivul brazilian ar fi putut cîștiga medalia de aur daca nu ar fi existat acel incident.

Vanderlei Lima s-a declarat încîntat de invitația de a participa la maratonul de la Dublin și a promis ca va face totul pentru a ajunge în Irlanda. Sportivul brazilian a spus ca nu este suparat pe Horan, pe care l-a iertat.

Fostul preot a fost condamnat, luni, la 12 luni de închisoare cu suspendare. Horan va trebui, de asemenea, sa plateasca o amenda de 3.000 de euro și nu va avea acces la nici o manifestare sportiva în urmatoarele trei luni.

Mediafax