Tehnicianul Dumitru Dumitriu a demisionat, duminica, din funcția de antrenor al echipei Poli AEK Timișoara, parasind, în aceeași zi, orașul banațean.
Pîna la numirea unui nou antrenor principal, interimatul va fi asigurat de Calin Zanc, care îl va avea ca secund pe Alin Artimon. Ion V. Ionescu va ocupa funcția de consilier tehnic.
Dumitru Dumitriu a preluat conducerea tehnica a echipei Poli AEK la începutul acestui sezon.
În etapa a doua a Diviziei A „Burger”, formația Poli AEK Timișoara a fost învinsa, sîmbata, pe teren propriu, cu scorul de 4-1, de echipa FC Național. În timpul meciului, suporterii timișoreni au scandat numele fostului antrenor al echipei, Basarab Panduru, care a demisionat în saptamîna premergatoare începerii campionatului.
Doboș spune ca ar putea conduce echipa la meciul cu FCM Bacau
Președintele Consiliului de Administrație al clubului Poli AEK Timișoara, Anton Doboș, a declarat ca ar putea conduce de pe banca tehnica echipa timișoreana la partida pe care o va disputa cu formația FCM Bacau, în etapa a III-a a Diviziei A, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Daca nici un antrenor nu va fi numit la echipa pîna miercuri, voi sta eu pe banca la meciul de la Bacau”, a spus Doboș.
Partida FCM Bacau – Poli AEK Timișoara va avea loc miercuri.
Tehnicianul Dumitru Dumitriu a demisionat, duminica, din funcția de antrenor principal al formației Poli AEK, dupa doar doua saptamîni.
Întrebat daca exista posibilitatea revenirii lui Basarab Panduru la conducerea tehnica, Doboș a raspuns: „Nu ne jucam de-a fotbalul. Pe Panduru nu l-am dat eu afara, a plecat de bunavoie. Noi doi am ramas prieteni. Personal, nu mi se pare normala reacția spectatorilor. Nu e normal sa huidui un antrenor dupa doua etape”.
Componenții echipei Poli AEK Timișoara au intrat în cantonament duminica seara, însa titularii din partida cu FC Național nu s-au pregatit, urmînd un program de refacere, în timp ce rezervele s-au antrenat sub comanda lui Calin Zanc.
La stadionul „Dan Paltinișanu” din Timișoara au fost prezenți și suporterii formației Poli AEK, care au afirmat, prin șeful galeriei, Alin Boldura, ca nu au dorit plecarea lui Dumitriu. „Cei din «Comando Viola» vor ca Dumitriu sa revina. Cei care au scandat împotriva lui nu faceau parte din Comando Viola, ci din alte facțiuni ale galeriei”, a spus Boldura.
Mediafax