La antrenamentul de vineri al echipei Universitatea Craiova a participat și fostul jucator al echipei UTA Arad, Cristian Panin, care a semnat un precontract cu clubul oltean, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Panin urmeaza sa semneze contractul în cursul saptamînii viitoare. Antrenorul Universitații, Mircea Rednic, l-a dorit pe Panin și în perioada în care a pregatit echipa Rapid. De serviciile fostului jucator aradean s-a aratat interesata în campionatul trecut și gruparea Dinamo București.
Rednic a declarat ca duminica se va alatura lotului Universitații Craiova un atacant brazilian, caruia nu a dorit sa-i dezvaluie numele. „Mîine (n.r. – sîmbata) îi așteptam pe Ionel Tersinio Gane și Eugen Baștina, care au semnat precontracte cu Universitatea, iar duminica vor veni belgianul Frederic Pierre și un atacant brazilian”, a spus Rednic, care a precizat ca, tot sîmbata, urmeaza sa ia o decizie și în privința jucatorilor aflați în probe la Universitatea, Bogdan Buhuși (Jiul Petroșani), Razvan Radu (Dacia Mioveni), Milan Jovanovici (FC Vaslui), Mircea Ilie (Oțelul Galați) și Ion Pisoiu (Corvinul Hunedoara).
Tehnicianul Universitații a precizat ca atacantul camerunez Jeremie Njock, care nu a sosit nici vineri la pregatiri, va fi amendat. „Sînt dezamagit de gestul lui Njock, care nu s-a prezentat nici astazi la echipa. Banii lui vor fi foarte folositori clubului Universitatea Craiova”, a afirmat Rednic.
Referitor la un posibil transfer al jucatorului Mihaița Pleșan la formația Șahtior Donețk, antrenata de Mircea Lucescu, Rednic a spus ca pe adresa clubului nu a sosit nici o oferta oficiala. „Despre Pleșan se spune ca are atîtea oferte, dar la club nu a ajuns nimic. Am avut o discuție cu jucatorul, care mi-a spus ca ar fi dispus sa continue la Craiova cel puțin pîna în iarna”, a comentat tehnicianul.
Mediafax