Fundașul olandez Jaap Stam, care a evoluat în sezonul 2003/2004 la formația Lazio Roma, a semnat un contract pe o perioada de doi ani cu gruparea AC Milan, deținatoarea titlului de campioana a Italiei.
Transferul lui Stam, confirmat de clubul Lazio Roma, a fost realizat pentru suma de 10,5 milioane de euro, care va fi platita în doua tranșe, prima în cursul sezonului 2004/2005, cea de-a doua în 2005/2006.
Deși președintele gruparii Lazio, Ugo Longo l-a declarat, în luna ianuarie, „netransferabil”, mai multe cluburi, printre care și Juventus Torino, s-au interesat în ultimele luni de achiziționarea internaționalului olandez, în vîrsta de 31 de ani.
Jaap Stam a fost transferat la Lazio în vara anului 2001, de la clubul englez Manchester United, unde evolua începînd din 1998.
Stam va evolua în linia defensiva a campioanei Italiei alaturi de internaționalul italian Alessandro Nesta, un alt jucator achiziționat de AC Milan de la gruparea Lazio Roma.
Jaap Stam va juca alaturi de echipa naționala a Olandei în grupa D a Campionatului European din Portugalia, din care mai fac parte reprezentativele Cehiei, Letoniei și Germaniei. Olanda va evolua, alaturi de selecționata României, în grupa întîi preliminara a CM-2006, din Germania.