Președintele clubului FC Oradea, viceprimarul Gavrila Ghilea, a demisionat, luni, din funcție, motivîndu-și gestul prin faptul ca nu are suficient timp sa se ocupe de problemele echipei.
„Nu ma consider vinovat de situația echipei. Consider ca în perioada în care am ocupat aceasta funcție am asigurat toatecondițiile pentru performanța. Vinovați sînt jucatorii și antrenorul”, a declarat Gavrila Ghilea, precizînd ca va ramîne membru în comitetul director al clubului.
Consiliul de Administrație al clubului oradean, întrunit, luni, pentru a discuta rezultatele slabe din ultimele meciuri ale echipei, l-a numit în funcția de președinte al gruparii pe PetreHotea, conducator, în perioada 1975-1985, al fostei divizionare B Înfrațirea Oradea.
Conducerea clubului a decis, de asemenea, sa sisteze plațile catre jucatori și antrenori, pîna cînd echipa va ajunge la -6 în clasamentul adevarului.
Antrenorului principal Dumitru Dumitriu i s-a cerut sa întocmeasca o informare asupra evoluției echipei în ultimele doua meciuri, cel susținut în deplasare, la Petrolul Ploiești, scor 1-1, și cel de duminica, de pe teren propriu, cu Poli AEK Timișoara, scor 2-3.
Dumitriu a declarat, dupa înfrîngerea suferita în fața formației timișorene, ca nu își poate explica jocul slab al echipei. „A fost un meci distrus de mine și de echipa. Nu ma gîndesc la demisie deoarece am un contract pe un an și jumatate, nu pentru patru luni sau pe un rezultat”, a spus Dumitriu.