Ion Tiriac a decis sa nu mai vânda banca

Apropo.ro / 01.04.2004, 08:32
Ion Tiriac a decis sa nu mai vânda banca
Omul de afaceri Ion Tiriac a decis sa pastreze pachetul majoritar de acțiuni deținut la Banca Tiriac, declinând toate ofertele de preluare înaintate de investitorii interesați. El considera ca banca va crește și va deveni mai valoroasa în urmatorii ani pe masura ce

Omul de afaceri Ion Tiriac a decis sa pastreze pachetul majoritar de acțiuni deținut la Banca Tiriac, declinând toate ofertele de preluare înaintate de investitorii interesați. El considera ca banca va crește și va deveni mai valoroasa în urmatorii ani pe masura ce evoluția economiei românești și a businessului va merge pe un trend ascendent.

Banca Tiriac a înregistrat anul trecut un profit net de aproape 20 milioane de euro, rezultat, care potrivit oficialilor sai, confirma potențialul semnificativ de creștere al bancii în viitor.

„În ultimul an banca a fost evaluata la cererea unor instituții financiare internaționale care și-au exprimat dorința de achiziționare a pachetului majoritar de acțiuni. Încheierea procesului de due-dilligence a reconfirmat evoluția pozitiva a bancii în ultimii ani, precum și valoarea ei de piața. Am înțeles în cursul evaluarii ca Banca Tiriac, cea mai importanta banca româneasca cu capital privat, are un potențial de creștere semnificativ, favorizat și de evoluția economiei românești prezenta și anticipata pentru urmatorii ani. Drept urmare am decis împreuna cu acționarii principali sa declinam aceste oferte”, a afirmat Ion Tiriac.

Grupul de firme Tiriac Holdings deține 73,61% din acțiunile bancii, BERD – 5,43% din acțiuni, iar alte persoane fizice și juridice române și straine controleaza 20,96%.

Deși așteptata ca tranzacție a anului în sistemul bancar românesc, decizia de a se renunța la vânzarea pachetului majoritar de acțiuni al Bancii Tiriac nu i-a surprins pe bancheri și asta mai ales în contextul în care parerile unanime au fost ca economia româneasca și implicit sistemul bancar vor merge de acum încolo pe un trend ascendent.

„Noi știm foarte bine din experința noastra ca bancile locale au viitor în România. Este evident ca exista potențial de creștere pentru bancile locale, care înțeleg mult mai bine ce se cere și care e trendul. Chiar mai bun decât pentru cele cu acționari straini. Sa nu uitam ca acționarii straini sunt sau pot fi, chiar daca nu de la început, destul de reticenți la nou. Succesul unei banci nu depinde de acționariatul strain, ci mai degraba de calitatea managementului, a strategiei, a resurselor existente.

Sper sa nu ma înșel dar cred ca Banca Tiriac, cu acționaritul de acum, va avea un potențial de creștere solid”, a afirmat pentru ZF Robert Rekkers, președintele Bancii Transilvania. Banca Transilvania, banca deținuta de un grup de oameni de afaceri din Cluj, este una dintre poveștile de succes din sistemul românesc, valoarea ei crescând în ultimii 10 de peste 50 de ori. În 1994 banca a pornit la drum cu un capital de 4 mil.$ iar în acest moment valoarea ei la Bursa a ajuns la 213 mil.$.

„Probabil ca domnul Tiriac știe ce face. Atâta timp cât ai încredere în evoluția pozitiva a indicatorilor macroeconomici, a sistemului bancar, ce rost ar avea sa vinzi o afacere pe care ai crescut-o doar de dragul de a o vinde. În momentul în care crezi în economia româneasca și în potențialul ei ce rost are sa începi sa cauți alte sectoare în care sa investești banii obținuți dintr-o asemenea tranzacție (n.r- vânzarea bancii)”, spune și Steven Van Groningen, președintele Raiffeisen Bank.

El spune însa ca acționarii Bancii Tiriac va trebui sa gâseasca soluții pentru a susține creșterea pe care o vizeaza. „Eu vorbesc din experința. Daca vrei sa crești repede și sa profiți de anumite conjuncturi trebuie sa ai și puterea financiara necesara. Trebuie sa-ți marești capitalul. Întrebarea este : cum va fi susținuta creșterea pe care o dorește Banca Tiriac?”, mai spune oficialul Raiffeisen.

În acest context, omul de afaceri Ion Tiriac a menționat ca grupul Tiriac și acționarii principali ai bancii susțin în continuare managementul în atingerea obiectivelor strategice de dezvoltare pentru perioada urmatoare. El și-a exprimat convigerea ca banca va ramâne cea mai importanta instituție de credit cu capital privat românesc, cu o situație financiara puternica și deschisa oricarui parteneriat.

Potrivit informaților vehiculate în ultima perioada pe piața bancara, dintr-o lista inițiala de peste 13 ofertanți, HVB Bank, a doua banca din Germania, și grupul elen Piraeus au ramas în cursa pentru achiziționarea pachetului de acțiuni deținut de Ion Tiriac.

„Noi nu ne-am retras, doar ca oferta noastra de preț nu a fost acceptata de acționarul majoritar. E logic, orice acționar dorește pur și simplu sa-și maximizeze profitul. E treaba lui daca declina o oferta sau alta considerând ca prețul sau momentul nu e bun”, a menționat Dan Pascariu, președintele HVB Bank România.

Un raspuns similar a venit și din direcția Piraeus Bank, oficialii sai menționând însa ca sunt în continuare cu ochii pe piața româneasca.

„Piraeus Bank din Grecia a fost interesata de cumpararea pachetului majoritar de acțiuni al Bancii Tiriac, în ultimele luni desfașurându-se un proces de evaluari și negocieri în acest sens. Din pacate tranzacția nu s-a putut încheia, parțile nereușind sa ajunga la un acord asupra condițiilor de vânzare/cumparare. Oricum, Piraeus Bank își menține interesul pentru piața româneasca, achiziționarea altei banci facând parte din strategia sa de dezvoltare pe termen lung”, a afirmat Emanuel Odobescu, președintele Piraeus Bank România.

Preluarea Banca Tiriac ar fi dus la diminuarea semnificativa a ponderii capitalului autohton în sistemul bancar. Deși în piața bancara mai sunt banci deținute de acționari români, acestea au o pondere redusa în totalul activelor bancare.

La sfârșitul anului trecut activele totale în sistemul bancar românesc erau de aproape 15 miliarde de euro, indicator în creștere de la an la an în ultimii 5-6 ani. Ca sistemul bancar va merge pe un trend ascendent și odata cu el vor crește și afacerile dezvoltate pe acest segment o confirma și analiștii.

„Gradul de intermediere bancara, volumele de tranzacționare, activele bancare vor crește fara îndoiala. Este cert ca sistemul bancar de la noi va urma drumul pe care au mers și de alte sisteme din regiune cu mențiunea ca daca la nivelul parametrilor macroeconomici vor exista înregistrari de pâna la 6 ani la capitolul grad de intermediere bancara, de sofisticare al produselor, întârzierea va fi mult mai mare. Un rol important la aceasta întâarizere îl are perioada în care au fost devalizate o parte din banci iar acest lucru a facut ca activele bancare sa treaca în sectorul corporatist”, spune Radu Craciun, senior analist la ABN Amro Bank.

El crede ca „bancile care nu au venit pâna acum în sistemul nostru bancar și mai vizeaza un loc în top 10 fara sa achiziționeze ceva au cam pierdut terenul”.”Va fi din ce în ce mai greu ca bancile mici și mijlocii sa-și pastreze profitabilitatea, iar începând de anul acesta va fi o lupta contracronometru pentru ca acestea sa acumuleze masa critica care sa le permita sa concureze cu bancile mari și sa-și conserve profitabilitatea”, explica analistul grupului olandez.

Și președintele HVB România, Dan Pascariu, este convins de faptul ca tendința pe piața bancara va fi de creștere.

„Sistemul bancar româneasc va merge pe un trend pozitiv. Nu va fi o creștere spectaculoasa având în vedere gradul scazut de economisire din sistem. Odata însa cu creșterea din ce în ce mai evidenta a economiei și a puterii de cumparare ma aștept ca gradul de economisire sa creasca și de aici activele bancare, gradul de intermediere și deci tot sistemul. În perioada imediat urmatoare creșterea nu va fi foarte rapida, dar pe masura ce ne apropiem de aderarea la Uniunea Europeana se va accelera”, spune Pascariu.

„Aderarea la NATO și in viitor la UE aduce business în România pe care nici nu îl estimam acum. Acesta a fost de fapt unul dintre motivele pentru care acționarii noștrii au decis, cel puțin în acest moment, sa mențina controlul bancii”, a afirmat George Mucibabici, președintele Bancii Tiriac. Dupa o perioada destul de proasta, între 1998 și 2000, sistemul bancar și-a revenit înregistrând creșteri importante reflectate de datele financiare raportate. Multe banci și-au restructurat puternic activitatea curațindu-și bilanțul de creditele neperformante.

Banca țiriac și-a îmbunatațit performanța în ultimii ani dupa o restructurare masiva și o schimbare masiva a strategiei de piața. În 2003 a obținut un profit net estimat la 800 mld. lei (aproape 20 mil.euro), în creștere cu aproape 140% comparativ cu cel obținut în 2002. „Nu cred ca sunt multe banci care sa raporteze pentru anul trecut o așa creștere a profitabilitații”, a comentat George Mucibabici.

Potrivit datelor preliminare, majorarea cu 40,3% a bilanțului a poziționat instituția de credit pe locul zece în sistemul bancar dupa valoarea activelor, cu un total de 18.738,4 miliarde lei (aproape 500 mil.euro).

De asemenea, capitalul bancii a fost anul trecut majorat cu 664 miliarde lei, pâna la 1.097 miliarde lei(26,6 mil.euro). Astfel, capitalurile proprii au crescut cu 40,3%, iar indicatorul de profitabilitate a capitalurilor (ROE) a ajuns la 47,6%.

„Rezultatele financiare din anul 2003 confirma potențialul semnificativ de creștere al Bancii Tiriac, bazat și pe sprijinul permanent acordat de acționari”, a mai menționat Mucibabici.

Segmentul de retail a reprezentat o prioritate în activitatea bancii de anul trecut. Bazat cu precadere pe creditele de consum, acest sector a reprezentat 48,5% din totalul portofoliului de împrumuturi. Ca volum de finanțari acordate exclusiv populației, banca ocupa locul patru în piața bancara. Numarul de clienți a urcat anul trecut cu 68%.

Banca deține o rețea de 56 de sucursale, agenții și puncte de lucru. Având peste 256.000 carduri emise și cu o rețea proprie de 200 de ATM-uri și 1.000 de POS-uri, banca și-a pastrat poziția dominanta pe piața plaților electronice, cu o cota de 40% din volumul total de acceptare la comercianți.

„Obiectivele de dezvoltare viitoare vor viza în continuare dezvoltarea segmentului de retail și creșterea volumului de afaceri pe segmentul companii, cu accent pe profitabilitate și cota de piața”, a adaugat Mucibabici.

Strategia bancii prevede lansarea unor noi servicii financiare integrate – bancassurance și leasing și intrarea pe piața creditului ipotecar. De asemenea, vor fi emise cardurile de credit.

Ionela Nuța
Ziarul Financiar

Tags: