Secretarul general al Federației Române de Fotbal (FRF), Adalbert Kassai, a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX ca, potrivit raspunsului FIFA, legislația interna trebuie respectata în cazul jucatorilor steliști care nu s-au prezentat la echipa naționala.
„Ce pot sa spun este ca FIFA ne-a dat lamuriri în ceea ce privește legislația interna aprobata de Adunarea Generala a FRF. Deci articolul 67 din ROAF trebuie respectat. Vom vedea ce vom face în continuare. Deoacamdata nu pot face alte comentarii”, a spus Kassai.
Federația Româna de Fotbal (FRF) s-a adresat FIFA cerînd lamuriri în privința regulamentelor care ar trebui aplicate în scandalul legat de neprezentarea jucatorilor steliști la echipa naționala. „Avînd în vedere ca art. 67 al ROAF adoptat de Adunarea Generala se bazeaza pe Regulamentul FIFA privind statutul și transferul jucatorilor, și cu atît mai mult cu cît a fost aprobat de Adunarea Generala, consideram ca prevederile din regulamentul respectiv se aplica”, se arata în raspunsul remis, joi, de catre șeful Serviciului Juridic și Statutul Jucatorilor al FIFA, Gianpaolo Monteneri.
Comisia de Disciplina a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a amendat, marți, clubul Steaua cu suma de 200 de milioane de lei, iar președintele executiv al gruparii steliste, Mihai Stoica, a primit o amenda în valoare de 65 de milioane de lei. De asemenea, atît Steaua, cît și Mihai Stoica au fost sancționați cu avertisment.
Mediafax