Staicu s-a împacat cu suporterii

Apropo.ro / 25.02.2004, 09:53
Staicu s-a împacat cu suporterii
Patronul Universitatea Craiova, Dinel Staicu, s-a împacat cu fanii olteni, dupa ce s-a întîlnit, marți, pe stadionul "Ion Oblemenco", cu aproximativ 500 de suporteri pentru a pune capat conflictului declanșat de transferul jucatorilor Stancu și Rada la Rapid. Staicu le-a

Patronul Universitatea Craiova, Dinel Staicu, s-a împacat cu fanii olteni, dupa ce s-a întîlnit, marți, pe stadionul „Ion Oblemenco”, cu aproximativ 500 de suporteri pentru a pune capat conflictului declanșat de transferul jucatorilor Stancu și Rada la Rapid.

Staicu le-a promis suporterilor olteni ca nici un jucator al Universitații Craiova nu va mai parasi clubul. El a declarat ca cel mai tîrziu luni vor veni doi atacanți straini în schimbul jucatorilor plecați la Rapid, pentru care Ioan Becali va plati 400.000 de dolari.

Staicu a cîntat și a scandat împreuna cu suporterii clubului craiovean împotriva echipelor din București.

Aproximativ 30 de suporteri craioveni i-au așteptat, duminica, la aeroport, pe fotbaliștii Ionuț Rada și Cristian Stancu, pentru a se asigura ca aceștia nu vor fi transferați la Rapid. Rada și Stancu, care au facut parte din lotul național pentru turneul din Cipru, au parasit aeroportul pe o ieșire secundara, pentru a evita întîlnirea cu suporterii, ceea ce a declanșat nemulțumirea fanilor craioveni. Cei doi jucatori au fost prezentați oficial la FC Rapid, marți, în cadrul unei conferințe de presa.

Pleșan a semnat un nou contract

Mijlocașul Mihaița Pleșan a semnat, marți, un nou contract pe cinci ani cu gruparea Universitatea Craiova.

Potrivit noului acord, Pleșan va avea un salariu de 50.000 de dolari pe sezon, ceea ce reprezinta o creștere cu 20.000 de dolari fața de contractul precedent.

Pleșan și Universitatea Craiova au refuzat astfel oferta primita de la gruparea Spartak Moscova, care era dispusa sa plateasca clauza de reziliere de un milion de dolari pentru transferului mijlocașului craiovean.

Nicolo Napoli și-a reziliat contractul

Antrenorul italian Nicolo Napoli a decis, marți seara, de comun acord cu patronul gruparii Universitatea Craiova, Dinel Staicu, rezilierea contractului sau cu clubul craiovean.

Staicu și Napoli s-au întîlnit marți seara și au decis ca detaliile financiare ale rezilierii sa fie stabilite în cursul zilei de miercuri.

Nicolo Napoli, în vîrsta de 41 de ani, a semnat, pe 11 decembrie 2003, un contract pe trei ani cu gruparea craioveana, pentru un salariu de 70.000 de dolari pe sezon.

În cursul zilei de marți, clubul Universitatea Craiova a primit o adresa din partea Departamentului Licențe al Federației Române de Fotbal (FRF), prin care responsabilii gruparii craiovene erau avertizați ca, în situația în care nu vor angaja un antrenor cu calificare pîna pe data de 31 martie, clubul nu va primi licența de funcționare. Napoli a primit, vineri, din partea Comisiei Tehnice a Școlii de Antrenori din cadrul FRF, dreptul de a antrena formația craioveana pîna în vara anului 2004, însa, potrivit adresei FRF, aceasta dispensa nu se poate susbstitui unui certificat de calificare.

Tot marți, potrivit unui sondaj realizat la cererea patronului Dinel Staicu, jucatorii echipei Universitatea Craiova au aratat ca îl prefera ca antrenor pe Pavel Badea. Badea a ocupat primul loc în preferințele jucatorilor craioveni, cu 16 voturi, fiind urmat de Nicolo Napoli, cu șapte voturi, Silviu Lung, cu doua voturi, și Mircea Rednic, cu un vot.

Mediafax