Vanzarile de PC-uri s-au dublat in patru ani

Apropo.ro / 11.02.2004, 11:12
Vanzarile de PC-uri s-au dublat in patru ani
Piața româneasca de IT a înregistrat, anul trecut, achiziții de calculatoare de aproximativ 210 milioane de euro, reprezentînd de doua ori mai mult comparativ cu anul 2000, a anunțat, marți, Valentin Negoița, președintele Asociației

Piața româneasca de IT a înregistrat, anul trecut, achiziții de calculatoare de aproximativ 210 milioane de euro, reprezentînd de doua ori mai mult comparativ cu anul 2000, a anunțat, marți, Valentin Negoița, președintele Asociației Producatorilor și Distribuitorilor de Echipamente de IT&C (APEDTIC).

„Conform estimarilor pe care le avem în prezent, valoarea pentru anul trecut a fost de cel puțin 210 milioane de euro, dupa ce, în 2000, achizițiile de PC-uri din România s-au situat la 112 milioane de euro”, a precizat Negoița.

El a remarcat creșterea ponderii laptopurilor în totalul vînzarilor. „Aceasta înseamna ca se face și la noi simțit un trend prezent în întreaga lume, respectiv nevoia de mobilitate”, a mai spus președintele APEDTIC.

De asemenea, Negoița a aratat ca din totalul de computere comercializate anul trecut, circa o treime au avut ca destinație sectorul „small & home office”, ceea ce reflecta faptul ca firmele mici și mijlocii au început sa conștientizeze importanța lucrului cu calculatorul.

În privința tipurilor de computere comercializate, reprezentantul Asociației a precizat ca din totalul înregistrat în 2003, 35% au reprezentat produse de marca, 40% categoria „no name”, iar 25% calculatoare asamblate în România.

Pentru perioada urmatoare, inclusiv acest an, Negoița a anticipat o creștere de 30-40% a achizițiilor de computere pe piața româneasca, dupa avansul de 50% din 2003, precum și o menținere a avîntului în rîndul firmelor mici și mijlocii.

El a mai aratat ca factorii care vor continua sa stimuleze piața de PC-uri sînt facilitațile de leasing și creditul de consum – care au facut ca persoanele neinteresate pîna acum de acest domeniu sa își manifeste dorința de a avea echipamente IT.

De asemenea, un potențial factor de creștere l-ar putea constitui acordarea unei deductibilitați pentru computerele cumparate în scop educațional, în cazul în care discuțiile pe marginea acestui subiect se vor concretiza într-un proiect oficial.

Mediafax Business/ IT