Statisticile arata ca cel puțin o femeie din trei sufera, macar o data în viața, de cistita. Atata vreme cat te afli pe lista celor care n-au avut de-a face cu aceasta boala, ar fi bine sa înveți cum sa te ferești. Daca ai facut deja cunoștința cu „domnia sa cistita”, nu-ți ramane decat sa pui în aplicare cateva strategii eficiente de protecție.
Pentru a-ți furniza cat mai multe informații pe aceasta tema, am apelat la sfaturile unui specialist, dr. Liliana Neștianu, medic primar obstetrica-ginecologie la Spitalul Filantropia din București.
Ce este cistita
O afecțiune simpla, dar pacatoasa. Simpla, pentru ca este vorba doar despre inflamarea vezicii urinare. Pacatoasa, pentru ca se lasa cu dureri și usturimi îngrozitoare și pentru ca, ignorata, poate da complicații grave. Vinovați de aceasta neplacuta stare sunt microbii prezenți în zona genito-urinara. E suficient sa ai cațiva germeni în vagin sau în anus, ca aceștia sa urce rapid în vezica. Microbul cel mai des întalnit (în 90% din cazuri) este Escherichia Coli, care se înmulțește în urina ramasa în vezica.
Iarna poate fi un anotimp periculos pentru doamne. Pentru ca femeile, de teama frigului, încalzesc locuința în exces. Acest lucru poate favoriza apariția cistitei. Evident, nu înseamna ca vara nu vei face boala. Daca nu te hidratezi corect în sezonul cald, germenii se înmulțesc mult mai repede. Igiena locala precara poate fi și ea un factor determinant pentru infecție. Fetițele care nu știu sa se ștearga corect dupa urinare sunt un exemplu elocvent în acest sens.
Și prima experiența sexuala poate aduce cu sine o cistita. Menstruația poate angrena un focar de infecție, daca nu se schimba des tampoanele și nu se efectueaza corect și riguros igiena locala. De asemenea, femeile însarcinate pot suferi inflamații ale vezicii, avand în vedere ca uterul se marește pe toata durata sarcinii, favorizand astfel retenția de urina și multiplicarea germenilor.
Cum o recunosti
Daca îți vine sa te duci foarte des la toaleta, dar nu poți micționa (urina) decat cateva picaturi, și acelea cu mare greutate (cu usturimi și arsuri în zona respectiva), e posibil sa ai cistita. Unele persoane acuza o durere situata în partea de jos a abdomenului, altele nu se mai pot abține de la a urina, așa ca trebuie sa mearga urgent la toaleta. În caz contrar, scapa urina pe ele (micțiunea imperioasa). Exista și situații în care bolnavii de cistita micționeaza cu sange. De aceea, la primele semne de boala prezinta-te la medic.
Strategii de prevenire
* Igiena corecta este primul pas. Spalarea și stergerea trebuie sa se faca dinspre fața catre anus.
* Hidratarea este al doilea pas. Daca bei zilnic minimum 2 litri de lichid, nu vei avea probleme cu vezica.
* Mersul la toaleta, ori de cate ori simți nevoia, este un lucru absolut normal și sanatos. În plus, ar fi bine sa micționezi dupa fiecare contact sexual.
Tratament
Ignorata, cistita poate duce la pielonefrita, o complicație destul de grava. Tratata incorect, cu antibiotice luate „dupa ureche”, poate induce organismului rezistența la medicamente. În plus, exista riscul ca cistita sa reapara. Înainte de stabilirea terapiei se face examenul urinii (urocultura) și antibiograma, menite sa precizeze ce microb e implicat și ce medicamente se potrivesc cel mai bine. Daca boala este tratata corect, riscul de a o mai face vreodata scade foarte mult.