Fotbalistul Ionuț Botezatu (Unirea Focșani), implicat în accidentul mortal în care și-a pierdut viața jucatorul Cezar Dinu, și-a recunoscut vina, miercuri, în fața judecatorilor focșaneni.
El a declarat în fața judecatorilor ca este dispus sa plateasca și despagubiri soției lui Cezar Dinu, dar nu sumele care au fost solicitate de aceasta.
„Pe sensul de mers pe care ne deplasam era un drum în lucru și niște panouri care nu erau vizibile. Cezar a țipat și a gesticulat, atitudinea lui speriindu-ma. Am tras la stînga de volan și deoarece era gheața pe șosea și criblura nu am mai putut controla mașina și am intrat în supermarket. Precizez ca în momentul impactului circulam cu aproximativ 80-90 kilometri la ora. Înainte de a merge la discoteca, am servit masa la mine acasa și am consumat un șpriț”, a declarat Ionuț Botezatu.
Tatal fotbalistului Cezar Dinu a cerut despagubiri materiale de 300 milioane lei și daune morale de 200 milioane lei.
Tot miercuri, a fost audiat și martorul Gabriel Alexandru Ușurelu, aflat în mașina în momentul accidentului.
„În dreptul unei fabrici, Cezar a țipat și a gesticulat atragîndu-i atenția inculpatului Botezatu ca exista ceva pe carosabil în fața. Atunci, inculpatul a tras stînga de volan, iar eu am cazut în partea dreapta. Precizez ca nu am consumat alcool la discoteca”, a declarat Ușurelu.
Urmatorul termen al procesului a fost stabilit pentru 18 februarie 2004.
Pe 14 noiembrie 2003, fotbalistul Ionuț Botezatu a fost trimis în judecata de catre procurorii focșaneni sub acuzația de ucidere din culpa. Aceștia au stabilit ca el este autorul accidentului petrecut în Focșani, în noaptea 21 spre 22 februarie 2003, în urma caruia și-a pierdut viața coechiperul sau Cezar Dinu.
Potrivit rechizitoriului, Ionuț Botezatu circula cu o viteza de 105 km/h, în condițiile în care viteza legala maxima admisa era 50 km/h. Din acesta cauza, autoturismul condus de el a intrat în derapaj și a lovit frontal vitrina unui supermarket din Focșani. În urma accidentului, Cezar Dinu a intrat în coma, fiind transportat de urgența la Spitalul Clinic de Urgența București, însa nu a mai fi putut fi salvat, el murind la scurt timp.
 Spitalul Clinic de Urgența din București a cerut suma de 390 milioane lei, ce reprezinta contravaloarea cheltuielilor medicale.
Mediafax