Rennes dezminte transferul lui Cech la Chelsea

Apropo.ro / 21.01.2004, 10:27
Rennes dezminte transferul lui Cech la Chelsea
Clubul francez Rennes a dezmințit, marți, ca ar fi ajuns la un acord cu gruparea Chelsea Londra privind transferul portarului Petr Cech, subliniind ca negocierile dintre cele doua parți nu s-au încheiat. "Negocierile sînt, într-adevar, avansate, dar ele continua și speram

Clubul francez Rennes a dezmințit, marți, ca ar fi ajuns la un acord cu gruparea Chelsea Londra privind transferul portarului Petr Cech, subliniind ca negocierile dintre cele doua parți nu s-au încheiat.

„Negocierile sînt, într-adevar, avansate, dar ele continua și speram sa se ajunga, pîna la sfîrșitul acestei saptamîni, la un acord privind transferul lui Cech la Chelsea la sfîrșitul acestui sezon”, a declarat directorul sportiv al clubului Rennes, Pierre Dreossi, în cadrul unei conferințe de presa.

Portarul echipei Rennes, antrenata de Ladislau Boloni, a confirmat ca nu a semnat nici un contract cu gruparea engleza la care evolueaza Adrian Mutu.

Impresarul jucatorului, Pavel Zika, a declarat, luni, ca transferul lui Cech la Chelsea este ca și realizat, dar ca cele doua cluburi trebuie sa confirme totul în scris.

Potrivit impresarului, Cech, în vîrsta de 21 de ani, urmeaza sa semneze un contract pe cinci ani cu Chelsea, începînd din 1 iulie 2004.

Mediafax