2005 a fost un an bogat în campanii controversate, semn ca principiul „fructului interzis”, înca mai face ravagii în publicitate. Indiferent ca promovau indirect consumul de droguri, cumpararea de arme sau junk food-ul, unele branduri din afara au reușit sa atraga atenția „cainilor de paza ai publicitații”, prin cu totul altceva decat produsul la care se facea reclama.
Cu siguranța, una din campaniile care au facut ceva valuri anul acesta e cea aparținand companiei Reebok, intitulata „I am what I am”. Cand la noi se împarțeau marțișoare, în luna martie, la Londra, Reebok era acuzata de promovarea armelor în reclamele noii sale campanii publicitare. Ad-urile îl aveau în prim-plan pe rapper-ul 50 Cent, povestind cum a fost împușcat de noua ori, dar a supraviețuit (pentru cunoscatori „I got shot nine times, nigger!”). Cadrul era completat de imagini ale acestuia, alaturi de dosarele cu amprente ale poliției.
Spotul a fost considerat „iresponsabil” de catre Disarm Trust, organizație care militeaza împotriva armelor. Președintele Disarm n-a vazut în spotul Reebok decat ” înca o modalitate de a-i impresiona pe tinerii de culoare”. Trebuie spus ca pentru realizarea reclamei agenția Mcgarrybowen din New York a avut un buget de 12 milioane de lire sterline. Pe langa 50 Cent, campania a mai avut unele pete de culoare, printre care Jay-Z și Dame Kelly Holmes.
Urcam în sus pe picior, de la adidași ajungem la blugi, mai exact la Diesel. Spotul care a atras plangeri din partea a noua organizații, se cheama „X și O”. Acel joc simplu și cuminte, pe care-l jucam de obicei în timpul orei de mate, era jucat de protagoniștii reclamei respective direct pe piele. Mai precis, un barbat și o femeie se biciuiau pe spate, lasand urme însangerate de X și O.
Reclama a fost considerata „usturator de violenta”, majoritatea plangerilor invocand faptul ca ar putea fi vazuta de copii. Numai ca „Advertising Standard Authority”, organismul care dicteaza conduita reclamelor în Marea Britanie, a fost mai tolerant de data asta.
În urma cu cateva luni s-a iscat o discuție larga în Anglia, pe tema folosirii de catre advertiseri a celebritaților și personajelor de desene animate pentru promovarea alimentelor nesanatoase. Poziția Ministerului Sanatații a fost destul de radicala: „Idolii copiilor nu ar trebui folosiți pentru promovarea alimentelor cu un conținut ridicat de grasimi, sare și zahar”.
Cu susținerea altor organizații, reclamele la cerealele Golden Nuggets, care abuzeaza de personajele din „Incredibilii”, au fost pe punctul de a fi interzise. În aceeași situație s-au aflat biscuiții Walkers, avandu-l în rol principal pe fotbalistul Gary Lineker, ca sa nu mai vorbim de Pepsi și acidulatul David Beckham.
Citește mai multe despre acest subiect numai în